Cum păstrăm casa curată

Am intrat azi în casă după o zi nu tocmai ușoară la birou și am aruncat un ochi de soacră de jur împrejur. Am tras concluzia că e nevoie de o curățenie generală.

Faianța din bucătărie și dulapurile trebuiesc (așa spun brăilenii) șterse, covorul din living scuturat, schimbate așternuturile și șters praful peste tot, curățat faianta și gresia din băi, făcut ordine în șifoniere… deja am obosit gândindu-mă.

Young woman cleaning kitchen

Apoi mi-am amintit că la noi n-au trecut mai mult de două săptămâni de la precedenta curățenie generală, iar mama acum mulți ani făcea curățenia asta, de-i spunem noi generală, de două-trei ori pe an. Cum de ea reușea să țină casa în mână între perioadele astea și noi nu putem? De ce trebuie să o luăm de la un cap la altul din două în două săptămâni? Ce nu facem bine? Ia hai să-mi fac eu un plan și să nu mă mai întâlnesc cu situația asta!  Îmi fac o lista cu toate operațiile legate de curățenie pe care e nevoie să le fac. Împart apoi operațiile astea în activitați zilnice, saptamanale, lunare sau anuale. Mă țin de ele. Să vedem:

Zilnic

  1. Fă patul. Verifică dacă și copiii și l-au făcut.
  2. Curăță baia după ce faci duș. Fă asta și după toți ceilalți ai casei.
  3. Spală vasele sau măcar scoate-le din mașina de spălat și pune-le la loc.
  4. Du gunoiul din bucătărie.
  5. Curată mesele, blaturile din bucătărie și chiuveta.
  6. Curăță aragazul de fiecare dată când îl folosești.
  7. Dă cu mop-ul în bucătărie și living.
  8.  Aeriseste casa.

Săptămânal

  1. Schimbă așternuturile și prosoapele. (luni seara)
  2. Bagă rufele la spălat (luni seara)
  3. Dă cu aspiratorul (unul din ăsta m-ar scăpa pe mine de multe belele) și spală bine podelele. (marti seara)
  4. Curăță foarte bine chiuveta din bucătărie. (miercuri seara)
  5. Calcă rufe și verifică ordinea din șifoniere. (miercuri seara)
  6. Șterge praful în întreaga locuință. (joi seara)
  7. Dezinfectează blatul de lucru din bucătărie. (joi seara, atunci când ștergi praful peste tot)
  8. Șterge oglinzile. (vineri seara)
  9. Curăță si dezinfectează baia (toaleta, ghiuveta și cada sau cabina de duș) (vineri seara)
  10. Curăță frigiderul înăuntru (sigur e ceva expirat acolo) și șterge-l și pe afară. (sâmbătă dimineața, înainte de a pleca la cumpărături)

Lunar

  1. Aspiră foarte bine canapelele si fotoliile. Nu uita de păianjeni. (marți seara o dată pe lună)
  2. Curăță și dezinfectează coșurile de gunoi. (vineri seara o dată pe lună)
  3. Curăță și dezinfectează clanțele, întrerupătoarele și telecomenzile ( dap, și aia de la PS4). (joi seara o dată pe lună)
  4. Curăță cuptorul, mobila de bucătarie și faianța. (miercuri seara o dată pe lună)
  5. Curăță și dezinfectează cuptotul cu microunde, frigiderul, robotul de bucătărie și celelalte electrocasnice mici. (sâmbătă dimineața o dată pe lună)

O data la 3-6 luni

  1. Spală perdelele si draperiile. Dacă ai fost isteață ți-ai luat din cele care nu necesită și călcare.
  2. Aspiră foarte bine salteaua de pat si întoarce-o pe partea cealaltă.
  3. Șterge de praf lămpile și lustrele. Dacă nu-ți mai plac, ia-ți altele.
  4. Aspiră cărțile din bibliotecă de praf și fă ordine la cărți. Dacă ai dubluri, dăruiește-le!
  5. Spală preșurile și covoarele.
  6. Spală geamurile. Sau plătește pe cineva să o facă în locul tău.
  7. Spală filtrele hotei de bucătărie.

Bineînțeles că lista poate fi completată de fiecare cum dorește și după ce nevoi are. Eu am încercat să le împart cumva să aibă legătură unele cu altele programate în aceeși zi și să se plieze pe nevoile, timpul și obiceiurile mele.

Și se înțelege că toate treburile astea nu trebuie să le facem singure. Au și soții noștri un cuvânt de spus și-o mână de ajutor de dat. Plus copiii, dacă-s mari. Hai că trebuie să o scoatem noi la capăt!

Vă țin la curent cum merge la mine.

Ce zi e azi? Vineri. Am ceva de făcut?

Am deschis larg fereastra, am făcut patul, am curățat baia după duș și-am scos vasele din mașina de spălat. Aragazul n-am de gând să-l folosesc azi așa că mai am doar să duc gunoiul și să curăț coșurile, să șterg oglinzile și să-l rog pe sorin să curețe cu simț de răspundere băile. A, și trebuie să las ordine în bucătărie când merg seara la culcare. E greu? Nu cred! Spor și vouă!

sursa foto

(Visited 7,558 times, 1 visits today)
Nina

Poate ca da, dar sa stii ca eu nu percep asa lucrurile. Mi-am aranjat casa ca sa poata fi curatata usor. Niciuna dintre activitatile astea casnice nu dureaza mai mult de 30 minute, desi avem o casa cu 4 dormitoare, doua bai, bucatarie, living si doua holuri. Si curte, dar n-am mai adus vorba si de asta, ca v-am speriat suficient. 🙂

Andreea

exact la asta ma gandeam, mai bine dai 200 de lei lunar si o sa ai si viata persoanala si curat in casa. Dracu parca traiesc pentru pereti unii

Nina

Noi cand aveam pe cineva care venea o data la doua saptamani sa faca curat, aveam casa luna circa 1 zi, maxim doua si 12 zile tot trebuia sa punem mana sa facem noi ca altfel lesina femeia aia cand venea la lucru.
Eu ma minunez cum voi toti nu faceti nimic in casa, dar daca vin acum in vizita sunt sanse mari sa gasesc toate lucrurile la locul lor si aragazul si frigiderul curat.
Poate ati gasit voi o formula magica, insa la noi, cu o bunica si doi copii adolescenti, nu-i asa. Mai stam si la curte, si da, trebuie sa dam cu mopul pe gresie in fiecare zi. E deschisa la culoare (atat m-a dus pe mine capul când am ales-o) si se vede orice urma pe ea.
Dar sa va imaginati ca nu avem viata personala si ca suntem sclavii peretilor…sunteti departe de tot de adevar.

brosky

Si timp pentru voi cand ? Cand sa mai citesti o carte, sa te plimbi, sa te bucuri de viata ?
Te-ai maritat cu mobila, asternuturile sau cu vesela din masina de spalat ?
Da, mamele noastre faceau asta pentru ca nu era altceva de facut si pentru eliberarea stresului… noi mergem la sala pentru asta.

Nina

Dar am abonament anual la sala si ma duc de cel putin 3 ori pe saptamana. Am citit de la inceputul anului doar 12 carti: De ce sa fii fericita cand poti sa fii normala, Cel care ma asteapta, Curajul de a ne lasa vazuti, Cenusa Angelei, Alchimistul (dap, n-o citisem pana acum), Calugarul, The light, De veghe in lanul de secara, Toamna timpurie, 27 de pasi Tibi Useriu, Luni de fiere și Sfârșitul copilariei.
Am fost anul asta in cateva excursii in tara si una in strainatate si vor urma si altele. Nu inteleg de unde ati tras voi concluzia ca nu mai fac altceva in afara de curatenie. Eu cred ca voi toti faceti chetiile astea (sau ma rog, le face cineva pentru voi), dar nu le constientizati pentru ca nu le-ati pus pe foaie.
Pe de alta parte nu-s chestii care depasesc 30 de minute. Sa scoti vasele din masina iti ia fix 3 minute, cat iti face expresorul cafeaua. Voi nu va spalati vasele? Serios ca nu inteleg!

krakatau

Sex in fiecare luni dupa curatenie, dar nu mai tarziu de ora 22:30, iesit in oras in fiecare marti dupa ce dai cu aspiratorul…
Ce persoana normala la cap isi programeaza fiecare detaliu pe zile, ore etc…?
aaa… am uitat ca nimeni nu are serviciu sau viata….

Nina

zici sa limitam sexul doar la ziua de luni? de ce am face asta? Articolul este despre curatenie. Nu despre sex, nu despre iesit in oras.
Si nu sustin ca sunt normala la cap, dar ma straduiesc sa fac treburile astea atunci cand le-am programat. Ca sa-mi ramana si mai mult timp liber. Si sa am si casa curata.

boglous

Sau mai bine ii dau 100 de lei unei tanti care vine o data pe saptamana si face toate astea. Ca viata e nitel mai mult decat calcat haine si sters praful.

Nina

Sau asa. Am avut o vreme o doamna (chiar doua) care venea si facea toate astea, mai putin partea cu calcatul, dar n-am fost multumiti de rezultat, asa ca… mai bine facem noi si cu banii aia mâncăm o înghetata in plus.

Ramona

Tare era sa fi facut asta cand erai casatorit si nevasta-ta avea nevoie de ajutor cu doi copii mici, dar pana la urma e bine sa recunosti macar acum ca ai nevoie sa angajezi pe cineva ca sa iti stranga masa. Macar o platesti. Ce sa zic? Baieti care nu vor ajunge barbati, niciodata.

Eu

Un articol foarte util pentru cei care au impresia ca nu se descurca și nu au avut de unde sa învețe. Înainte aveam impresia ca nu îmi ajunge timpul, acum termin totul în jumătate de ora. Mulțumesc.

Mela

M am socat cand am citit comentariile, sincer.Oare cum e casa voastra ? Ca mie nu mi s a parut nimic exagerat in lista ei.
De cand nu mai suntem in stare si nu mai avem placere sa ne intretinem spatiul in care locuim?
Culmea este ca mai mult barbatii au scris si imi pare rau pentru voi ca nu stiti cum este viata cu o femeie adevarata..o femeie gospodina care este eficienta in a organiza timpul pentru ea ,pentru voi si pentru casa.Se pare ca a disparut specia asta ..si voi va meritati soarta.

Georgiana

Bună
Cu ce fel de mop speli ?
Nu scap de urmele pe care le lasa mopul….tot gresie deschisa la culoare. Nu mi spune ca stergi dupa cu laveta si lustruit ca ….nunununu!

Nina

Am mop din acela de burete,cred ca am dat 10 lei pe el, il schimb destul de des ( cam o data pe luna), dar nu lasa urme si se usuca foarte repede in urma lui. Sa ai grija, daca cumperi, ca buretele atunci cand e uscat sa fie cat mai tare. Are rezistenta mai buna si implicit curata mai bine, nu retine atat de multa apa… Sa nu te orientezi dupa pret, uneori cele mai ieftine sunt mai bune.

Adriana

Cele dde burete sunt excelente. Se curata usor de chestii (in cazul casei mele este vb de parul de animale), lasa impecabil gresia, parchetul, fara urme, zoaie, apa extra, etc. Se schimba la fel de usor ca orice mop. Pentru mine a fost o buna descoperire.

Cristina

Multe comment.uri rauvoitoare pe aici.. Din pacate,oamenii astia rautaciosi nu inteleg un lucru simplu: o casa curata si organizata te ajuta sa ai o viata organizata si frumoasa. Cum e sa vii acasa sa te relaxezi dupa o zi grea intr.o casa imbacsita de praf si dezordonata? Aloci 30 min ,maxim o ora pe zi ca sa te poti bucura din plin si de restul. Bravo Nina ! Bine gandit articolul!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.