Fetelor, sa vorbim despre fertilitate! Baieti, e si despre voi!

Cine a citit fie și numai un articol de pe blogul ăsta, știe că am deja două fete gemene ce anul ăsta împlinesc minunata vârstă de 14 ani. Din fericire pentru mine am avut o sarcină gemelară fără complicații, o naștere normală și extrem de ușoară, însă asta a fost acum mulți ani când fetele de 22-25 ani știau că erau fix în perioada cea mai fertilă din viața lor și luau decizia de a avea copii parcă mult mai ușor decât o fac azi.

Da, e adevărat, atât femeile, cât și bărbații, au tendința de a forța azi mâna destinului și a amâna tot mai mult momentul în care vor aduce pe lume un copil. Nimeni nu-i împiedică să facă asta, iar medicina încearcă să țină pasul cu noul stil de viață și să vină cu souții.

Cu toate astea, oricâte soluții ar exista, dacă nu ești informat de tânăr și nu mergi măcar să-ți faci testele de fertilitate, să aflii cât timp mai ai, nimeni nu poate lupta cu înaintarea ta în vârstă.

Acum, vă veți întreba cum de mi-a trecut mie prin minte să aduc vorba de chestile astea și mai ales de ce i-am implicat și pe băieți, pentru că, nu-i așa, se zice că noi, femeile, am fi problema principală în ceea ce privește fertilitatea. Nimic mai fals, sunt și ei în egală măsură responsabili de problemele care apar în cupluri, atunci când se pune problema că acestea își doresc copii.

Ideea de a aduce fertilitatea în discuție au avut-o specialiștii clinicii Gynera, cei care se întâlnesc zilnic cu oameni care ajung la ei uneori mult prea târziu. Oameni pe care uneori nu-i mai pot ajuta în niciun fel și care, dacă ar fi avut informațiile necesare, ar fi ajuns la ei câțiva ani mai devreme.

De aceea este necesar să nu mai considerăm fertilitatea un subiect tabu, să-i învățăm pe tineri că au alternative (știați că s-a ajuns până la înghețarea embrionilor? Atenție, a embrionilor, nu a ovulelor sau spermatozoizilor ci a ovulului fecundat), că o boală gravă nu înseamnă neapărat că nu vor avea niciodată copii, că o carieră pentru care trebuie să tragi pe brânci încă zece ani nu-i o barieră de netrecut, tot ce trebuie făcut este să ia devreme în calcul verificarea fertilității.

O să tot vorbim de acum înainte despre fertilitate, dar aș vrea să vă spun azi doar câteva lucruri pe care poate le știați, dar la care vă gândiți foarte rar, deoarece ”mai avem timp”:

  • fertilitatea maximă la femei este atinsă la aproximativ 25 ani
  • fertilitatea scade lent între 25 și 35 ani și într-un ritm mult mai alert după 35 ani
  • tranziția catre menopauză începe după 37 ani și asta înseamnă, și fertilitate foarte redusă, și creșterea riscului de avort și anomalii fetale
  • vârsta medie a femeilor care apelează la fertilizarea in vitro (FIV) este de 36 ani.
  • fumatul la bărbați crește fragmentarea ADN-ului în spermatozoizi
  • infecțiile cu transmitere sexuală, majoritatea asimptomatice, afectează fertilitatea la ambele sexe.

Bineînțeles că n-am scris mai sus decât frânturi de gânduri pe care le-am avut după întâlnirea de ieri cu specialiștii de la Gynera, dar îmi voi pune zilele astea ordine în informații și dacă vreți să aflați ceva anume legat de subiect, nu ezitați să întrebați, vom afla împreună răspunsurile.

Închei nu înainte de a vă spune că în fiecare vineri, la Gynera, are loc o campanie dedicată atât femeilor cât și bărbaților care nu au probleme cunoscute de fertilitate, dar vor să-și testeze potențialul fertil și să ia măsuri preventive adecvate. Aflarea la timp a problemelor cu care ne confruntăm duce la o rezolvare mai rapidă a lor. Trebuie cunoscut faptul că celelalte probleme sunt tratabile, epuizarea celulelor reproductive NU!  În cadrul campaniei, clinica Gynera oferă posibilitatea efectuării testului de fertilitate cu 50% reducere. Asta înseamnă cu 170 lei pentru femei și 50 lei pentru bărbați. Fetelor, asta e, ei sunt în avantaj și de data asta.

Fertility Friday este o campanie organizată de Clinica Medicală Gynera, în parteneriat cu agenția Medical PR și sponsorii VavianMedik8EdituraAllBioTop.

(Visited 70 times, 1 visits today)
Iuliana

Eu am cam trecut de vârsta când aş fi avut grija asta, dar e foarte bine pentru tinerii de azi că există aşa ceva. Mai rămâne doar să se informeze şi să acţioneze 🙂

Nina

Nici eu nu sunt în targhet, dar am doua fetite apropae adolescente si dupa felul in care trec timpul, maine, poimaine va fi prea tarziu. 🙂

adelinailiescu

De ce e testarea mai ieftina la barbatii? ca la ei e mai mult de numarat, la milioanele alea de miscatori…Sau la ei e mai ieftin ca se “chinuie” singuri cu recoltarea de probe biologice?:))
In “parohia” mea cred ca nu sunt probleme de fertilitate, in ultima luna am avut 3 mamici de 16 ani si multe la al cincilea si al saselea copil.Deci inca nu ma inscriu la ajutor de somaj.:)

Madutza77

Bravo Nina ! Bine punctat daca vrem, ca rata natalitatii sa cresca in Romania! Si nu numai ,ca se zice că noi, femeile, am fi problema principală în ceea ce privește fertilitatea , dar si ca noi determinam sexul viitorului copil. Nimic mai fals! Sexul copilului este determinat intodeauna de TATA !

Nina

De unde stii tu, fata draga, ca numai tatal e responsabil pentru sexul copilului?
In rest da, ai dreptate, am auzit de femei care fac analiza peste analize, timp de ani de zile, dupa care isi conving barbati sa mearga la control si constata ca la ei e problema.

Madutza77

Din liceu, stiu. Am invatat asta la materia care se chema Genetica. Profesorul nostru, nu uita niciodata sa ne aminteacsa asta ,ori de cate ori venea vorba despre REPRODUCERE. Femeia are 2 cromozomi X în celula diploidă (cariotip 46, XX),bărbatul are cariotip 46, XY (23- XX și 23- XY) este heterogametic deoarece poate prezenta în celula sexuală fie cromozom X fie cromozom Y. Deci barbatul determina sexul , viitorului copil, fata draga! 🙂

vienela

Nu am de gand sa mai fac nici un copil, dar initiativa aceasta mi se pare binevenita, mai ales ca tinerii nostri nu par a fi foarte educati in aceasta privinta.
Cunosc un cuplu care a dus o viata grea, din cauza geloziei sotului. In armata i se spusese ca nu poate face copii, asa ca, de cate ori sotia ramanea gravida, el o omora cu bataia. Pana in ziua cand ea a simtit ca nu mai suporta si l-a luat de mana. S-au oprit la medic, au facut analize si au descoperit ca era la fel de fertil ca un taur comunal. :))

Ender

Multi amana ideea asta, fiindca ca orice om avand educatia de acasa se gandeste : ” mai intai cariera apoi familia”.
Mentalitatea e buna dar factorul biologic nu e in avantaj.
Testele de fertilitate ar trebui incluse intr-o educatie. Doara sa putem informa din timp situatia cu care ne putem confrunta pe viitor.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.