Știu că sunt mari și se descurcă, știu că trebuie să nu le duc grija așa mult, știu că nu și-au uitat nimic de data asta, știu… și totuși azi dimineață la 6,26 când trenul către Brașov părăsea Gara de Nord și multe capete ciufulite, dar pe fața cărora nu se vedeau urmele trezitului cu noaptea în cap, ne făceau cu mâna de la geamurile de sus ale vagonului cu etaj, mi-au dat lacrimile de parcă le trimiteam în armată. Și nu pleacau decâ cinci zile.
Asta scriam aici în ciorna vineri dimineața, atunci când Iulia și Sonia au plecat în tabără. Cu un singur telefon. 😀
Aș fi vrut să continui articolul ăsta mâine, când ele vor fi dormit în paturile lor deja, dar nu mai am răbdare. Aseară am adormit pe la 2.30. Dimineață m-am trezit mai devreme decât cocoșul vecinilor și mi-am găsit de lucru ca să treacă vremea repede. Diseară vin. Dupa ce în fiecare zi am vorbit cu ele la telefon, le-am întrebat, de la ce au mâncat, până la cu ce sunt îmbrăcate, ce văd în stânga, ce văd în dreapta, câți plasturi mai au și cu cine s-au certat, azi îmi raspunde o tipa și-mi spune că sunt în rețeaua Cosmote. 😀