Proiecte interesante, abandonate sau aproape uitate

Exista oameni cu idei mișto. Pornesc o chestie, dupa care o abandonează, deși nu era un eșec, cel puțin, nu din punctul meu de vedere. De exemplu:

Nu sunt extrem de feministă, însă urmăream cu plăcere subiectele dezbătute pe  La feminin. Se crease acolo o mică comunitate, care creștea cu fiecare zi, cu fiecare articol nou.

Proiectul a fost  gândit și pus în practică   de Dojo și Nebuloasa, doua fete extrem de inteligente, dar cu prea puțin timp pe care să-l investească într-un proiect aflat la început de drum. Parerea mea este că ele nu s-au uitat destul de bine în jur. N-au știut cum, când și cui să ceară ajutor. Au încercat cu guest- post ceva și au abandonat în cele din urmă și ideea asta.  La feminin e acum părăsit, ultimul articol scris este din 31 mai. Minunea a ținut trei luni în condițiile în care, în ultima lună au existat doar 3 articole noi. Păcat!

Un alt proiect mort în fașa, ca să zic așa, este cel lansat de Miruna la sfârșitul primăverii, 1001 nopti cu carti. I s-au alăturat numaidecât și  alte două domnișoare, dornice de lectură, de format obiceiuri și de ce nu, de dovedit perseverență. N-a fost să fie, deși dacă și-ar încorda puțin mușchii, fetele ar putea recupera.

Mi-am adus aminte de proiectele astea, când am văzut, acum vreo doua săptămâni, cu cât tam-tam se lansa recitiri.ro . Echipă tânără,  entuziastă și talentată care promite mult. Am însă un feeling că nu va trece mult si proiectul va fi abandonat. Câteodată, tinerețea și entuziasmul nu sunt de ajuns. Site-ul suferă deja. Ok, îmi veți spune că e prea devreme, că abia a fost lansat și mai sunt multe chestii de pus la punct. Nu zic că n-ar fi așa, însă dacă începi cu mari lipsuri (de exemplu, în agenda la azi îți apar informații din 9 septembrie, articolele nu-s promovate suficient, în flash apar posturi și de acum 8 zile),  ce șanse sunt ca lucrurile să se schimbe când entuziasmul de început o sa se dilueze?

Eu am susținut toate trei proiectele, fără să mă implic desigur, nu poți forța pe nimeni să-ți accepte ajutorul. Le susțin în continuare și am mari așteptări, de la recitiri.ro mai ales. S-ar putea să-i salveze întâlnirile din cenaclu…care le-ar putea menține, cumva, entuziasmul la cote ridicate.

Și ca să nu ziceți că sunt rea, vă invit să vizitați din când în când, cantina socială.  Au pornit si ei de la lingura de lemn, cum s-ar zice și acum, dețin polonicul fermecat. Voi nu aveți voie să mă dezamăgiți! Vorbesc de Ioana  și Cristian.

 

Succes tuturor!

L.E. Am încurcat-o pe Ioana cu Tanti Jeni. Stai bre, nu da!

L.L.E.

“Acolo unde nu-i putere
Nicio chemare nu se cere.
Când nu poți fi ce-ar trebui
Fii numai ceea ce poti fi!” (Ibsen)

(Visited 97 times, 1 visits today)
Darael

Conform teoriei lui 10%, doar 10% din initiative reusesc. Amu, macar au incercat. Unii nu fac nici macar atat.

Doar eu stiu de cate ori am vrut sa termin. Si am si “terminat” odata… nici macar de “terminat” nu am reusit sa ma tin 😀

nina

@Mihai- eeeee așa da, daca nici noi nu mâncăm gratis la cantină, atunci cine? 🙂

@paul- e posibil să fie și din cauza asta. 🙁

@darael- tu ești excepția care dă toate regulile peste cap. 🙂

Tanti Jeni

Bre, Nino, multumim pentru reclama. Multumim si domnului Radovicesc pentru link-ul gratuit. Azi va invitam la pizza la tigaie si prajitura cu nuca. Nino, poate vii tu cu niste ciumperci, ti-or mai fi ramas de la zacusca, sa bagam la pizza, ca mi-a mancat Gheorghe toate ghebele, zicea ca merge cu bere.

nina

@Tanti Jeni- o să vin cu nişte ciuperci, deşi azi la noi e zi de murături. E plină curtea de gogonele, castraveciori, gogoşari…
@Cristian- eu te cred, că o ştiu pe Tanti Jeni iubitoare de cătei. 😀

ioana

bre nina, esti simpatica 😀
vaz ca tanti jeni si cristian nu zic nimic. io nu-s implicata in cantina sociala, nu de alta dar n-as face decat sa curat cartofi toata ziua si sa dau cu matura… altceva nu stiu 😀 dar esti simpatica, mersi. tu oi fi zis ca io sunt tanti jeni? 😀
eu sunt cu Jeana mea la care sper sa nu renunt prea curand

Iulia

Imi placea si mie lafeminin, mi-a parut rau cand nu am mai gasit posturi mai multe zile la rand, apoi luni, si mi-am dat seama ca s-a cam lasat linistea peste acest blog.

nina

@Ioana- haoleu, m-am făcut de băcănie! Serios eu credeam că tu eşti Tanti Jeni, nu ştiu de ce, dar aşa mi-a rămas mie în cap. Hai că-ţi urează baba noroc cu Jeana ta şi promit să nu te mai confund cu nimeni!
Tanti Jeni, tu eşti un fel de Hannah Montana?

Cristian Gheorghe

Nina, acum m-am prins de confuzia făcută. Am crezut că te referi la Ioana și la mine, în general :). Anyway, mi-aș dori un colaborator ca Ioana la cantină, chiar dacă – zice ea – nu știe să gătească. Acum o să ne iubești mai puțin dacă ai aflat că Ioana nu e tanti Jeni? 🙁

nina

@Ioana- pai nu-mi imaginam că ştii tu să găteşti, credeam că ai reţetele in cartea aia. 😀

@Cristian- cum poţi să pui problema aşa? Cum să va iubesc mai puţin? Uof!

April

Proiecte?? io intru aici sa ma relaxez si dau de teme de casa nefacute ;)…no mi-ajung proiectele de la job, blogul e distractie nu munca. So, haideti la plimbare. Toamna ne dezvaluie o cromatica de vis.

Dojo

Saru’mana de wakeup call. E adevarat ca s-a lasat linistea acolo cam nasol. Nu prea am mai avut niciuna timp si, din ce ziceti voi, era totusi un proiect placut pentru unii vizitatori. Promit sa iau in serios comentariile voastre si sa incep sa scriu ceva pe acolo, chiar daca, pana prind si fetele niste momente de ragaz, o voi face singura.

Sa cogitez deci la neste articolase 😉

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.