Tag: prieteni

Un smoothie și-un weekend plin de amintiri

Weekendul ăsta a început mai devreme, undeva joi seara când am fost să luăm microbuzul închiriat (60 euro/zi) pentru plecarea la munte cu verii noștri ce veneau din Belgia (4 persoane) împreună cu prietenii lor francezi (încă 4 persoane). A urmat apoi ridicarea lor de la aeroport după ce cursa lor a avut întârziere din cauza unei furtuni la Bruxelles. Dar totul e bine când se termină cu bine, chiar dacă la noi abia începea. Weekendul.

Așadar, noi patru și încă 8 prieteni de-acum, am plecat vineri dimineața către Moieciu. De jos. Rezervam cu vreo câteva luni înainte o vilă întreagă pentru noi 12 (250 euro/noapte), mai exact Pensiunea Casa Dudu. Recomand, dacă aveți nevoie de cazare în zonă. Oamenii se ocupă personal ca totul să fie pe placul turiștilor care le calcă pragul și credeți-mă așteptările vă vor fi depășite.

Am ajun în jur de ora 14 la locație (dap, ne-am trezit târziu și nu ne-a grăbit nimeni) și după un scurt tur al casei și împrejurimilor am plecat să vizităm Castelul Bran. Ne speriaseră meteorologii că a doua zi va ploua, așa că am vrut să profităm de după-amiaza însorită și să ne facem poze cu Dracula.

Continue reading Un smoothie și-un weekend plin de amintiri

Ce mai înseamnă prietenia?

prietenia 2Ești prieten cu un om. E simplu. E frumos. Trăiești momente, clădești amintiri, te bucuri și suferi alături de el/ea și ajungi la momentul în simți că sunteți imbatabili, că prietenia voastră va dura, că oriunde vă va duce viața voi veți rămâne în legătură.

Dacă la un moment dat ceva nu merge bine între voi, ori încercați să vedeți ce s-a întâmplat, ori așteptați. Timpul va rezolva neînțelegerile și va veni o zi în care toate vor căpăta un înțeles, și pentru unul și pentru altul, veți înțelege c-a fost mai bine așa, că nu-i musai să fim tot timpul de acord, nu-i musai ca ce-și dorește unul să fie ok și pentru celălalt. Nu-i o tragedie dacă ce i se pare unuia corect, i se pare celuilalt lipsit de sens. Putem avea percepții diferite asupra lucrurilor sau oamenilor. De cele mai multe ori dreptatea nu-i nici de partea unuia, nici de partea celuilalt, dar nu asta e definitoriu într-o prietenie. Definitorie este sinceritatea. 

Dacă după ani de prietenie afli că cel pe care-l considerai prieten, cel pentru care ai fi fost în stare să pleci în noapte către necunoscut, cel care-ți era un fel de frate/soră alături de care erai la bine și la greu, te-a mințit tot timpul, atunci nu știu ce mai rămâne din prietenia voastră.

Continue reading Ce mai înseamnă prietenia?

Oameni și prieteni

Am  așa o mare strângere de inimă când uit la fetele mele și mă gândesc la copilăria mea… Nu, nu-i vorba de timpuri, e vorba de prietenii. De prieteniile acelea pe care numai în copilărie le ai, vorbește și Andreea de una aici, despre sentimentele acelea neștiute de lume, împărțite doar cu cea mai bună prietenă.

Le văd pe ele azi câtă pasiune pun în relațiile cu prietenele lor și nu pot să nu mă gândesc că probabil în câțiva ani, cu majoritatea abia dacă se vor mai saluta pe stradă. Sau pe facebook. Ce dacă acum își împart pachetul de mâncare și își urcă una alteia rank-urile la jocurile pe calculator? Vor veni probabil timpuri în care și lor li se va strânge sufletul atunci când își vor aminti de vremurile astea. Noua ca si adulti nu ne rămâne decât să avem grijă ca ei/ele să-și creeze amintiri. Amintiri ce vor dăinui peste timp mai mult decât prietenia lor. e imposibil să rămâi la fel de prieten cu toți oamenii minunați cu care te intesectezi în viață. Nu putem alege oamenii din jurul nostru, dar putem avea grija să ne înconjuram de oameni de calitate.

Asta mă face din nou să mă gândesc la un status de facebook pus acum câteva zile de Carmen: oameni si viata

Continue reading Oameni și prieteni

Revederea de 21 respectiv 26 ani

Am trecut de 10 ani de la terminarea liceului, am trecut de 15 ani de la terminarea școlii generale, am trecut și de 20 ani de la terminarea liceului si de 25 ani de la terminarea generalei. Am trecut, dacă putem spune așa de numerele rotunde tradiționale la care se fac revederile între colegi.

Numai că anul acesta, atât colegi mei de școală generală cât și cei de la liceu s-au hotărât să facă cumva să ne reântâlnim cât mai mulți din generațiile noastre, așa încât la începutul lui iulie și respectiv începutul lui august voi fi la Târgoviște la revederile cu foștii colegi. Colegi e un fel de a spune, cu cei mai multi dintre ei am fost practic prietenă foarte bună, am petrecut împreună mulți, mulți ani. Cei mai frumoși ani, copilăria, prima tinerețe… ce vremuri!

Acum, noi nu prea știm ce se face la întâlnirile astea. Ne gândim că se strâng toți foștii colegi la școală sau la liceu, după caz, se strigă catalogul se recunosc colegii se discuta despre ce a făcut fiecare, după care se merge la un restaurant și se petrec câteva ore frumoase, tot așa, depănând amintiri.

Continue reading Revederea de 21 respectiv 26 ani

Dobrica

Iulia m-a întrebat aseară ce înseamnă anturaj.

Îl chema Dobrică și locuia la parterul blocului nostru. Pe spate. Mai înâi celibatar cu serviciu bun, apoi vreme de câteva luni cu o fată drăgută. După câteva pahare de vin și-o cearta ca la ușa apartamentului, fata a plecat. I-a luat locul o Ileană Cosânzeană urâtădar harnică, cu care Dobrică a făcut casă, a făcut și doi copii, două fete. Paharele de vin n-au mai avut ce căuta în casa lui Dobrică, dar avea el grijă ca în ziua de salariu să bea una mică cu băieții până pe la miezul nopții și să ajungă acasă ținându-se de garduri. De unde obiceiul ăsta să bei ca un porc în ziua de salariu, n-am înțeles niciodată. În fine.

Erau începuturi de săptămână în care îl veda pe ne-a Dobrică cu fața franjuri, lovit și zgâriat de ziceai că a venit acasă mergând în gură, nu pe picioarele lui cu ar fi fost normal. În rest era un vecin bun. O vreme l-a avut chiar tata în echipa lui. Atunci nevasta lui Dobrică se ruga de tata: ”Nea Petrușe, ia-l bre acasă și pe amărâtul ăsta când vii matale, nu-l mai lăsa cu derbedeii ăia să-i bea banii.” Și tata îl lua. A fost atunci o perioadă bună pentru familia lui Dobrică. După o vreme n-a mai lucrat cu tata și lucrurile au luat-o razna rău. A ajuns să nu-și mai plătească întreținerea și într-o zi soția lui și copilele l-au părăsit. Au plecat la țară, la părinții femeii.

Singur pe lume și prieten cu băutura Dobrică a ajuns să-și vândă apartamentul pentru a-și plăti datoriile și după asta s-a întors în satul în care copilărise, la casa părintească. O vreme n-am mai auzit nimic de el, dar am aflat după câțiva ani c-a murit. După o beție. Destul de tânăr. Nici nu împlinise 40 ani.

Continue reading Dobrica

Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

Continue reading Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Oameni

Pe măsură ce trec anii, omul înțelege din ce în ce mai bine că tâlcul vieții este o sumă de experiențe fără legutură între ele și abia creionate. Oameni…care mi-au lăsat numai amintirea unui chip, unui gest, unei voci, unei impresii, unui nume sau unei fraze, oameni cuibăriți în mine o vreme, pentru a-și urma apoi cursul lor, iar eu pe al meu, așa încât destinele noastre, care pentru o clipă păreau să-și unească albiile spre a forma unul singur, s-au bifurcat în cele din urmă și nu s-au mai întâlnit niciodată. 

Citesc o carte din care mi-a sărit în ochi citatul de mai sus. M-am gândit de multe ori în viața mea la chestia asta. Ai niște oameni în jur, la un moment dat al existenței tale, pe care îi crezi extrem de apropiați și aproape că nu-ți imaginezi că va veni o zi în care oamenii ăia vor ieși definitiv din viața ta. Și totuși asta se întâmplă și nu mă refer la foști iubiți sau foste iubite ci la oamenii care au facut parte din cercul nostru.

P.S. Primul care știe din ce carte este citatul, câștigă de la mine cartea. 

Să vină weekend-ul

După o săptămână cu multă, multă muncă, astept weekend-ul asta cu mare nerăbdare.

Bine, nu vă gândiți că plec pe o insulă însorită, nici vorbă. Am de călcat vreo două coșuri de rufe, vreau să încerc două rețete de plăcinte, una cu carne și una cu brânză și stafide, aștept prieteni care să-mi spună dacă mi-au ieșit plăcintele, pregătesc fetele de școală, chestii din astea.

Weekend frumos și vouă!

Și-un video draguț de la Taxi, să nu uităm că suntem iubibile:

Continue reading Să vină weekend-ul

Cu nostalgie despre blogging

Ieri am avut o discuție ca între fete cu Cami. Am avut din prima impresia că o cunosc de-o viață, deși ieri a fost prima dată când ne vedeam.

Deși subiectele de blog stau cumințele pe o listă aș vrea să scriu acum despre blogging pentru că discuția noastră a fost mai ales una între două bloggerițe. Nu vorbesc despre blogging-ul de top, dar nici despre cel obscur ci despre acela adevărat, așa cum îl înțeleg eu, despre oamenii care-și fac blog pentru că vor să scrie, despre cei care nu fac blogging pentru că-n viața reală n-au suficienți prieteni ci pentru că pur și simplu au lucruri de spus.

Se împlinesc în curând 4 ani de când scriu aproape zilnic aici. Știu asta că unul dintre primele articole scrise a fost despre Olimpiadă. 😀 Întâlnirea cu Cami mi-a adus aminte de mine cea de acum 4 ani. De femeia care scria pentru ea și ai ei. Mi-am amintit cum m-am bucurat la primul comentariu al unui necunoscut (ma bucur și azi la fel de mult când primesc comentarii 😀 ) și cum mi-am făcut griji în același timp, că s-ar putea să scriu lucruri nepotrivite. Apoi mi-a trecut. M-am obișnuit cu necunoscuții și chiar m-am bucurat că vin și citesc aici, deși n-aș putea explica de ce. După care…blogul a devenit un stil de viață. Toate evenimentele din viața mea reală erau raportate  la blog  pe blog. Și asta se întâmplă încă. Continue reading Cu nostalgie despre blogging

Au trecut repede

Gata cu sărbătorile, a fost scurt, a fost frumos și dacă nu luăm în calcul faptul că sâmbătă seara a bușit o priză de-a căzut lumina în toată casa, au fost chiar niște sărbători frumoase, petrecute cu familia, cu prietenii, cu plimbări și cu ploaie.

Am fost la înviere, ne-am udat până la piele, dar am venit acasă cu lumină. Duminică am vizitat niște prieteni care și-au făcut o casă foarte faină pe lângă Popești Leordeni, și chiar dacă afară ploua, noi am stat în curte, în pridvor cumva, exact așa cum de mult mi-aș fi dorit, să aud și să văd ploaia fără ca un geam sau o umbrelă să fie între noi și eu totuși să fiu bine. Îmi dă asta un sentiment de eu sunt bine orice s-ar întâmpla.

Ieri, pentru că soarele a fost mărinimos și s-a arătat mai mult, am făcut o plimbare cu bicicletele până în parc, am citit și-am jucat rummy. Bine, n-am câștigat eu, dar nu asta-i important. Important e că au fost niște sărbători frumoase, dar care acum au trecut. Amintirile însă sunt acolo și le vom purta cu noi peste ani.

Continue reading Au trecut repede