Mai avem fix două zile de lucru. Și ca niciodată nu-s două zile extrem de aglomerate, cel puțin nu pentru mine. Exporturile au plecat, ce noroc pe noi ca sunt greu de găsit transportatorii la sfârșit de an, în felul ăsta ultimul export a fost în 9 decembrie, am avut timp să terminăm cât de cât și comenzile interne, iar în astea două zile lucrăm pentru ianuarie. Minunat! De mult n-a mai fost așa. Dacă și banii ar intra la timp m-aș declara mulțumită. În fine, suficient despre muncă, acum gândul ne pleacă la distracție sau cel puțin la odihnă.
Nu avem nimic planificat pentru sfârșitul de an, urăsc să merg în locuri aglomerate, din cauza asta majoritatea concediilor noastre sunt planificate în extrasezon. Pentru noi de sărbători nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Să vină prietenii la noi… da. Asta e altă poveste, asta ne place. Sunt cu toții primiți cu mare bucurie și invitați să se simtă ca acasă. Așa că ne așteaptă niște sărbători liniștite, cu ceva ieșiri la filme și în oraș la plimbare.
Sper să citesc mult, am primit zilele astea niște cărți, o să încep cu ”De ce să fii fericită când poți să fii normală” despre care am auzit numai lucruri bune, și sper ca în zilele astea multe și libere să ne întâlnim des aici pe blog, cu povești de viață și sărbători așa, ca pe vremuri.
Am o problemă. În fiecare zi lucrătoare, când sunt nevoită să duc copiii la şcoala şi apoi să semnez condica într-o întreprindere, gândesc aşa: “Lasă că vine weekend-ul şi scot eu atunci pârleala, de n-am să dormmm, până pe la 11.00.”
Pentru că tusea nu vrea să cedeze, pentru că fetele au început şcoala şi vreau să le obişnuiesc cu un nou program, pentru că vara asta nu prea m-am odihnit, mi-am luat concediu.
Pe principiul, tara piere si baba se piaptana, dupa ce ca am treaba de nu-mi vad capul, eu simt ca am nevoie de o vacanta, fie ea si scurta. 🙂