Tag: oamnei

E de râs

În dimineața asta îmi vine să râd. Aș vrea să fie așa fiecare dimineața. Să mă trezesc cu chef de râs dimineața și să ajung seara la culcare cu burta plină de râs. Nu râdeți, asta nu înseamnă că nu mănânc nimic toată ziua, ci că aș prefera ca la cină în loc de pârjoalele făcute de mama să-mi umplu burta doar cu râs.

Să vă spun de ce-mi vine să râd acum. De vreo trei zile trebuie să cumpăr niște material pentru tricouri (nu, nu pentru astea), iar pentru asta îmi pun în portofel în fiecare dimineața frumoasa suma de 900 lei. Cum la furnizor încă n-a ajuns marfa, ar fi trebuit ca banii pe care i-am pus luni în portofel să fie tot acolo și eventual să fi făcut pui, dar nu,   eu reușesc cumva ca până seara să nu mai am un șfanț. Să vă explic.

Luni n-am găsit culoarea de tricot de care aveam nevoie, dar am luat elastic (nu ne trebuie acum, dar e bine sa-l avem), niște cozoroace pentru șepci (astea ne trebuiau, dar puteau fi platite la termen), am plătit o rată, am luat niște fructe, în fine, seara mai aveam în portofel fix 50 lei cu care iar am facut ceva să nu care cumva să mă prindă noaptea cu bani în portofel. 🙁

Continue reading E de râs

O paralelă peste timp

E tot martie acum 30 de ani.

Grădiniţa la care mergeam era departe. Departe pentru un copil care se trezea în fiecare dimineată la 6.00, pentru ca la 6,30 să ia drumul grădiniţei, alături de părinţii grăbiţi, care trebuiau şi ei să ajunga la slujbă.

Cu ochii lipiţi de somn, îmi trăgeam pe mine dresurile, cărora atunci le ziceam ştrampi, şorţuleţul gri-bleu şi fundiţele. Cizmuliţele roşii de cauciuc, paltonaşul în carouri şi căciula completau ţinuta zilnică de grădiniţă la începutul primăverii.

E tot martie acum 20 de ani

Continue reading O paralelă peste timp

Life

Vântul bate exact cât să nu smulgă din rădăcini (așa ceva nu se prea se întâmplă, nu-i așa?) bradul imens din curtea de vis-a vis.

Mama s-a trezit azi noapte de două ori crezând că-i cutremur, noroc că patul nu i se mișca, că-n rest era în stare asta bătrână să scoale toată casa și să ne scoată pe toți în stradă, chiar și pe vremea asta.

Fetele care lucrează la noi stau aici în cartier, una singură vine mai de departe. Au venit azi cu copiii după ele, n-au avut cum să-i ducă la școli sau grădinițe, așa că am făcut o grădiniță în casă, spre disperarea doamnei care vine și face curat, rămasă și ea de trei zile în București (sta într-un sat înspre Urziceni).

Continue reading Life

A trecut aproape o lună…

…de când făceam apel la voi pentru a strânge împreună 250 lei, pentru a ajuta o timișoreancă să treacă de un hop cu care probabil mulți dintre noi ne-am întâlnit în viață, acela de a aștepta ziua scadenței chiriei sau în general ziua scadenței unei datorii. Spre deosebire de ea, noi am avut aproape familiile sau prietenii și am reușit să trecem ușor peste, dar ce te faci când familia pe care o ai, ești tu și fetița ta de 4-5 ani, iar prietena cea mai bună este colega ta de muncă, care se descurca un pic mai bine și te-a ajutat mereu, dar nu-i nici ea vreo bogătașă.

Așteptările mele au fost atunci întrecute mult, mult de ceea ce s-a întâmplat și în nici trei zile am reușit să strângem bani pentru chiria Valentinei pe urmatoarele 9 luni. Ce-am mai aflat între timp, e aproape telenovelistic, numai că sper ca telenovela să aiba un final fericit.

La câteva zile de la data când i-am trimis primii bani, cantina la care lucra Valentina fost vândută și jumătate din personal concediat. Cum regula spune că ultimii veniți sunt primii plecați, Valentina era printre cei concediați. Numai că cei care au cumparat locul, am înțeles că mai aveau o cantină, în alt loc din oraș și aveau și acolo nevoie de oameni. Femeia s-a dus acolo la interviu și au angajat-o chiar din ziua respectivă, în niște condiții ușor mai bune decât acolo unde lucrase, în sensul că are același salariu (800 lei/luna), dar acum îi sunt plătite orele suplimentare (6 lei/ora).

Continue reading A trecut aproape o lună…

Luni după Bon Jovi

  • petrecut weekend la țară cu tot cu scăldat la râu
  • lăsat fetele la bunici
  • plecat spre București
  • trimis mesaj pe twitter că m-aş duce la concertul Bon Jovi
  • telefon în mai puțin de jumătate de oră de la tomata cu scufiță care-mi spune că are doua bilete diponibile pentru concert 🙂
  • iubit tomata (emoticon cu îmbrățișare)
  • ajuns la Bucuresti și plecat la concert în cea mai mare viteză
  • întâlnit tomata (frumoasă fată) şi luat biletele
  • iubit tomata
  • găsit loc la umbră și așteptat concertul
  • CONCERT BON JOVI, FRATE
  • venit acasă cu mers de fachir care trece în acelaşi timp peste cioburi de sticlă, foc şi cuie
  • iubit tomata

Să aveţi un început de săptămână excelent!

Până acum am devenit ceea ce sunt!

Dacă existența noastră s-ar cuantifica în jumătăți de zile, atunci ar trebui să trăim într-o viață cincizeci de milioane de  asemenea momente. Dacă ne-am aminti numai 1% din acestea și tot ar însemna că avem o memorie de elefant. Și totuși, atunci când ești întrebat care-i cel mai frumos/intens/emoționant moment din viața ta, te gândești la maxim 10 întâmplări. Da, întâmplări, pentru că asta au ajuns să însemne momentele memorabile din viețile noastre, întâmplări.

Parcă trec zilele pe lângă noi, parcă ne pierdem în amănunte, parcă tot așteptăm să se termine ceva ca să putem începe să trăim.

Când ești copil abia aștepți să termini școala ca mai apoi să poți arăta lumii întregi de ce ești în stare. Tragi tare, înveți mult, pierzi nopțile citind și speri că astfel vei ajunge cineva, părinții tăi vor fi mândri de tine și fetele frumoase vor roi în jurul tău. Nu ca acum când doar una, e drept, nu de lepădat, se ține scai de tine. Și timpul trece…

Continue reading Până acum am devenit ceea ce sunt!

Azi blogosphera are toane

Uite că a venit și vremea asta. Nu la norii de afară ma refer, ci la vremea în care se bat reporterii să-mi smulga un interviu. Not. Glumesc evident, mai sunt vreo 6 luni pana atunci. Hahahaha.

Hai bre că nu vă păcalesc, uite deja a apărut în blogospheră un interviu cu doamna toane, aici de față:

1. De ce un blog cu toane? Ce te-a făcut să spui: „Da! Voi ţine un blog!”? Ce înseamnă el pentru tine, acum, după 3 ani?

Continue reading Azi blogosphera are toane

Am făcut-o și pe asta

De ceva vreme tot renovam pe rând, câte o cameră, câte o cameră de prin casa. Cu buget redus, desigur, pentru că e criză. Până acum am refăcut două dormitoare și speram noi ca până la Paște să terminam tot. N-a fost să fie. Nici finanțe și nici timp. Așa că am amânat termenul limita până la Crăciun. 😀 Dar nici de stat degeaba parcă nu ne venea, mai ales că joi când am fost după niște docuri pe la distribuitorii de materiale, am văzut o piele ecologică frumoasă care mergea foarte bine pentru tapițat canapeaua și fotoliile din sufragerie, care arătau ca după un razboi și-un tsunami.

 Așa că vineri l-am luat cu mine pe maestrul în domeniu, recte soțul din dotare și l-am convins ca înainte de a da circa 5000 lei pe  canapea și fotolii noi pentru  living să încercam o aroganță și să le retapițăm pe cele vechi. Mai țineti minte ce reușită am avut cu scaunul de la birou, așa că, de ce nu?

Zis si făcut. Nu fără peripeții, bineînțeles. Am luat mai puțin material decât trebuia pentru că știți cum e, croitorul estimează perfect materialul când e pentru client, dar o zbârcește grav când calculează pentru el. Noroc că oamenii ăia lucrează și sâmbăta, așa că am putut da dimineață o fugă să mai iau 5m. 🙁

Continue reading Am făcut-o și pe asta

Care n-ai cauciucuri de iarnă?

Am făcut școala de șoferi acum 17 ani și-am învățat să conduc pe o vreme exact ca asta de afară. Ba am dat și examenul fix pe o vreme ca asta și mi-e greu să cred că Dacia pe care am învățat avea cauciucuri de iarnă.  

Nu spun că sunt un guru al condusului în condiții grele de drum, dar am ceva experiență cu zăpada. Am mers ani de zile cu mașină de la firmele pe la care am lucrat și niciodată acestea n-au avut anvelope de iarnă. În cel mai bun caz aveam gume all seasons. Iarna trecută ajunsesem să-mi fie frică să mai merg pe zapadă cu ele.  Erau ca dracu de tocite, bine ca s-a terminat.

Anul acesta merg pe unde am treabă cu mașina personală, care și ea până de curând a avut cauciucurile din fabrică. Mergea ok, dar recunosc că pe o vreme ca asta n-aș fi avut curaj să urc vreo pantă.

Continue reading Care n-ai cauciucuri de iarnă?