Luăm și noi o hotărâre?

Oricât aș fi împotriva dictaturilor, nu pot să nu observ că atunci când un singur om este responsabil de o decizie, aceasta este luată mai ușor și cu mai multe șanse să fie una bună, fie și numai prin prisma faptului că nu-i întârziată.

Oserv în jurul meu că oamenii sunt din ce în ce mai reticenți în a-și asuma responsabilități, cu atât mai mult cu cât fișa postului nu le-o cere. Este mult mai bine să ne ferim să facem alegeri, să-i lăsăm pe alții să le facă și, dacă ceva merge prost, să sustinem sus și tare că nu noi am hotărât asta. În ochii mei întotdeauna vor fi cu cel puțin o treaptă mai sus cei care iau decizii proaste și își asumă asta, față de cei care nu iau nicio decizie. Sunt, evident, mult mai sus decât aștia doi, cei care iau decizii bune pe care și le asumă.

Iar m-am pierdut în amănunte, ce vreau eu să zic este că nu-mi plac locurile în care deciziile sunt luate de un comitet în care nimeni nu are ultimul cuvânt. Cel puțin nu în branșa noastră.

Există o firmă care trebuie să facă pentru vara asta, să zicem,  tricouri pentru angajati. Știind probabil cât sunt de nehotărâți au făcut cererea de ofertă de la începutul lunii martie. Voiau să știe mai întâi ce preț au tricourile. Greșit! Nu întrebi niciodată prețul prima dată, excepțiile fac cazurile în care știi exact ce vrei. Nu era cazul lor.

Pentru că nu le puteam da un preț pe pielea ursului din pădure, le-am facut un tricou model si l-am trimis însoțit de o ofertă de preț. Le-a plăcut enorm și modelul, materialul si prețul, comanda era ca și dată, numai că voiau să vadă alte trei tricouri de culori diferite pentru a se hotărî și asupra acesteia din urmă.

Le-am făcut tricourile în cele trei culori solicitate (gri, vișiniu și bleumarin), crezând sincer că vor alege una din ele. N-au ales, voiau un vișiniu mai spre roșu. 

Am găsit noi un material vișiniu mai spre roșu, dar care era un pic mai scump decât ce le dădusem anterior, dar am hotărât să nu le modificăm prețul, să suportăm noi diferența, numai să fie culoarea ok pentru ei.

Eram deja la mijlocul lui aprilie. S-a întâlnit conducrea și a căzut de acord că vișinul cel nou era ok și vor tricourile așa. Asta se întâmpla într-o zi la sfârșitul programului. A doua zi de dimineață unul dintre directori (da, sunt mai mulți și aici undeva e o hibă) a venit cu întrebarea: de ce nu facem noi tricourile albastre? Chiar așa au zis ceilalți, de ce nu, doar există o mică dungă albastră în sigla lor și ar fi excelent dacă tricourile ar fi albastre.

Noi am renunțat să le tot facem modele, le-am trimis în schimb căteva mostre de materiale albastre. N-a fost suficient, voiau alte nuanțe. Am reușit să iau de la producător un catalog cu toate culorile de material posibile, l-am trimis la ei (nu știu daca v-am spus, dar firma cu pricina nu-i din București) le-am spus să mă anunțe când au stabilit culoarea și au platit avansul pentru comandă. 😀

M-au sunat a doua zi (era deja sfârșitul lui aprilie) și mi-au spus că ar mai vea să vadă și alte nuanțe de material, că parcă nici una din culorile din catalog nu le e pe plac.

Le-am spus că orice altă nuanță de culoare costă suplimentar și au fost de acord să plătească în plus, dar numai să găsească culoarea potrivită. Ca o paranteză, vă spun din experiență că, dacă tricourile nu-s albe, orice altă nuanță de culoare își pierde în timp din intensitate, mai ales ținând cont că  angajaii care le poarta nu respectă niciodată, dar niciodată, instrucțiunile de întreținere. 

Le-am trimis alte nuanțe de albastru și o nouă ofertă de preț sperând ca tricourile le trebuiesc anul acesta. A trecut încă o săptămână fără niciun rezultat (decizia nu-i luată de un singur om și toți se pot întâlni doar o dată pe săptămână) după care, în 10 mai, la fix două luni de la prima cerere, ne-au sunat și ne-au spus că vor tricourile turcoaz. Avem ceva mostre de turcoaz?

Voi ce credeți, avem?

(Visited 79 times, 1 visits today)
Vienela

Eu sigur as fi avut ceva de dulce pentru ei, dupa toate aceste plimbari. Poate si putina carne. :)) Nu le mai faceti nazurile. Intreaba-i daca sunt cu adevarat interesati.

Laur

Eu cred ca tricourile sunt pt. ei , directorii. O fi ca la mine la munca, mai multi sefi decat muncitori si la o problema fug toti de responsabilitate. In problema ta ii trimeteam ‘pa puta calle’ pe toti. Sincer asta merita ‘directorii’ astia. Dati-le o ‘palma’ poate se trezesc la realitate.

Madutza77

Dar roz cu picatele aveti ? :))) Off Doamne ! Pentru ca ei (directorii) sunt multi, foarte multi si unii mai destepti ca altii si mai plini de personalitate ! :)))))
Din ce in ce mai multor oameni ,le este greu sa ia decizii si sa isi asume responsabilitati, le este frica de implicare si de a-si asuma cosecintele acestora, stau pur si simplu blocati in zona lor de confort, in propriile lor frici, si nu inteleg ca ,in definitiv, viata nu este altceva decat un cumul de alegeri. Nu exista bine sau rau, exista doar experiente de viata din care tot timpul , dar tot timpul, avem de invatat.
Sa luam decizii ,zic ! Aceasta ne face sa devenim mai prezenti, mai autentici, mai increzatori. Ne face sa devenim din ce in ce mai mult ceea ce suntem.

mihaela

Eu cred ca as descoperi ca avem in firma un comison si pentru toate eforturile astea de consultanta, de regula cand trebuie sa plateasca niste servicii oameniii vad culorile mai clar.

Cristina

Fete la noi ofertele de preturi se platesc,sunt rar cei care fac gratis .Propune-i sa plateasca pana la urma este o munca pe care o depui.Va pupacim,spor la cautat culori

cristinatwins

Si ia zi, aveti turcoaz? Nu de alta dar ati avut niste imprimeuri super la niste tricouri si as vrea si eu turcoaz 🙂

E de râs

[…] să râd acum. De vreo trei zile trebuie să cumpăr niște material pentru tricouri (nu, nu pentru astea), iar pentru asta îmi pun în portofel în fiecare dimineața frumoasa suma de 900 lei. Cum la […]

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.