Am perioade la serviciu în care n-am nevoie să mă concentrez la nimic. Sunt perioade scurte, dar le prețuiesc cum nu vă imaginați. Le prețuiesc pentru că în momentele astea pot să-mi pun o cască în ureche și să ascult o carte. De obicei le aleg aleatoriu, din aplicație, dar uneori mai aud de câte o carte ”de 5 stele” și o caut repede acolo să n-o uit. Mi-o adaug în biblioteca virtuală a aplicației și cum am un pic de timp ascult.
Azi am început ”Dezrădăcinare” de Sașa Zare. N-am încă opărere despre carte, dar nu pot să nu remarc că mă răscolește puțin. Și primul gând care îmi vine în minte după ce-am ascultat vreo 15-20 minute de lectură, este legat de casa în care m-am născut. Sună așa: Casa în care m-am născut e în paragină. Nu mai aparține familiei noastre, am și un video pe youtube din satul natal și am filmat acolo puțin și locul fostei noastre case, dar faptul că-i aproape prăbușită nu-mi convine. Probabil că-i ceva pe creier, un pitic care nu se împacă cu faptul că acea casă, din care eu încă am amintiri, stă să cadă.
În fine, nu asta voiam să zic, voiam să spun doar că în dimineața asta mi-a revenit cheful de scris pe blog. Și mă gândesc să revin aici din ce în ce mai des să-mi completez amintirile. Pentru că asta e blogul pentru mine. Un jurnal online în care scriu gânduri. Revin.