De-ale casei

Mă trezesc dimineața. Atât cât pot mă țin de cuvânt. Uneori scriu, alteori, cum a fost azi de exemplu, n-am chef. Îmi fac cafeaua fără să dau drumul hotei pentru ca aroma ei să pătrundă și în cel mai îndepărtat colțal casei.

Intru în baie să fac un duș scurt așa, de vineri dimineață, dar am de gând să-mi săpunesc și capul să mai sperii din pureci. Dau drumul apei și curge direct de 35 grade cât îi spune bateria simandicoasă cumpărată dintr-o excursie în Belgia. E nemțească. Mă întorc cu ochii pe jumătate închiși și caut un șampon pe raftul cu de toate. Ar trebui să fie multe. Vreo 4. La noi aproape fiecare are altă preferință la șampon. Nu-i niciunul. Mă șterg la ochi și mă mai uit o dată. Nimic. Nada. Niente. Nothing. Erau pe rafturi geluri de duș de toate felurile, erautretamente de păr, balsamuri, uleiuri aromate, scrob, mai puțin șampoane.

Nu mai devreme de sâmbăta trecută am luat cu mâna mea din supermarket două șampoane noi, dar nici cele vechi nu erau terminate. Unde naiba sunt? Și atunci mi-am amintit. Mi-am amintit că am două fete certate cu dușul. Nu în sensul că nu se spală, ci în ideea că nu-l folosesc. Ele preferă cada și cum noi adulții nu prea mai avem timp s-o folosim, e toată numai a lor. Le uită Dumnezeu în cadă câteva ore în fiecare seară. Când iese una intră cealaltă așa că dacă ai trebă seara în baia de sus, n-ai avut noroc. Revenind la șampoane, am înțeles cine-i hoțul.

Mi-am terminat dușul cu fața căzută, primul task pe ziua de azi a rămas nerezolvat, părul meu va arăta și azi jalnic, sunt resemnată. Să merg în fundul gol să-mi iau un șampon din baia de sus nu era o opțiune.

Ies din baie și aroma cafelei mă învăluie. Știți ceva? Nu-i o zi tocmai proastă. Afară plouă și mie îmi place ploaia. Mirosul de început de toamnă pe care îl aduce cu ea mă cam sperie însă. Ce-ar fi dacă asa ne-a fost vara?

grecia

Nu, n-a fost asta. Mi-am amintit că în trei săptămâni plecăm în vacanță. Anul ăsta

vedem Grecia. La cât de ocupați am fost nici pașapoarte fetelor nu le-am făcut. Poate ajungem azi. Bine că nu-mi fac eu pașaport. Cu părul ăsta mi-ar fi refuzat bulgarii ieșirea din țară. În fine, dacă mă iei repede nici nu știu exact unde mergem în Grecia. Important e că vom fi în gașcă (ce haios sună ”gașcă” atunci când ai 40 ani) și ne vom distra de minune. Trebuie neapărat să-mi fac timp pentru planuri. Poate în weekend. A, e weekend. Să-l petreceți cum știți voi mai bine! Noi avem Bookfest, Skirtbike și planuri pentru Grecia. 🙂

(Visited 245 times, 1 visits today)
Vienela

Eu cel mai rau ma enervez cand ma trezesc in baie fara hartie igienica. O tin intr-un dulapior pe holul de langa baie si baietii nu isi amintesc niciodata sa puna alta sau sa ma anunte cand se termina cea din baie. :))
Ne rugam sa ploua mult acum, cat mai esti pe aici si sa prinzi soare in vacanta!

nina

Sa v[ povestec o intamplare de asta iarna. Am intrat intr-o baie dintr-un loc strain. Evident nu m-am asezat pe capac. Cum stateam eu asa cu fundul in sus imi arunc ochii pe suportul de hartie igienica si vad ca e gol. Mi se pune un gol in stomac ;i excat cand mintea mea spunea ca ceva mai rau de atat nu mi se poate intampla, o picatura mare si rece din rezervorul de deasura mea cade exact pe buca mea stanga, sagetandu-ma direct in inima. Creierul spune, ups, m-am inselat, dar de data asta e sigur, nimic nu poate fi mai rau decat sa stai cu fundul in sus in baie fara hartie si cu picaturi de apa pe buci. :))

Mire M

Buna dimineata draga Nina,
Si eu patesc exact ca tine cu samponul in special pt ca eu prefer cada de jos si fetita mea cea de sus.Am rezolvat problema foarte simplu cumpar intotdeuna sampoane muuuulte si diferite sa nu avem probleme.
Urasc cand nu gasesc hartie igienica la baie dar am reusit sa pacalesc “sistemul” si pun intotdeuna toata cantitatea tot in baie (intr-un dulapior) sa nu avem surprize.
Mai am o problema intotdeauna schimb prosoapele de la baie ff des si uit sa pun altele in loc.Este foarte dragut sa te speli sa sa constanti ca nu ai decat hartie igienica la dispozitie.Ar trebui sa pun unele de rezerva in baie dar din pacate spatiile sunt ocupate cu toate “chestiile” de fete:creme de corp, anticelulitic, farduri,geluri de dus etc…..Sunt convinsa ca sunt intodeauna prea multe si nu stiu daca asa avea timp vreodata sa le folosesc pe toate dar cred ca este pasiunea tuturor femeilor.
In vacanta se pare ca o sa ajung si eu tot in Grecia.. nu ma incanta foarte tare dar… cine stie.. astept sa fiu surpinsa.
“Gasca” la 40 de ani suna excelent si am inteles exact ce vrei sa spui si imi este dor de o “gasca misto” dar din pacate este din ce in ce mai greu de potrivit programul ( concedii, copii , exmamene, etc).
Un weekend placut si relaxare va doresc!

Madutza77

Ha, ha frumos inceput de zi ! 🙂 Bine macar ca ai apa calda in boiler si nu stai ca noi cu instantul( oala) pe aragaz, sa faci dus la ibric…pentru ca Termica tocmai s-a gandit sa dea faliment si sa sisteze furnizarea apei calde 🙁
Cred ca vei avea un week-end frumos tinand cont de activitatile la care vrei sa participi. Si cel mai tare lucru ? Sa faci planuri de vacanta ! :))

Marmotica

Buna dimineata! Lasa ca tu oricum arati foarte bine , prinzi parul intr-o coada chic si ai rezolvat problema. Trebuie neaparat sa le faci pasapoarte fetelor ?
Noi cu planurile de vacanta mai stagnam, abia prin octombrie cred ca vom pleca. Spor si sa ai un weekend placut!

Cristina P

noi suntem dush people. cand era mai mica, intr-adevar, eram si eu prin cada. dar in ultimii ani nu am nervi / chef …mai bine fac un dus si apoi ma trantesc in pat cu o carte (cumva in baie nu pot citi, ever).
la noi vacanta vine abia in sept

nina

lasa ca e mai bine de voi. Toata vara pe caldurile alea va veti gandi: lasa ca vine ea vacanta. Noi pe de alta parte vom spune doar; Ce frumos era in Grecia! 😀

MMA

Weekend placut si vacanta placuta! Grecia suna tare bine, sper sa ajung odata si eu la ei, ca demult imi doresc sa o vad.

cristinatwins

si noi am fost acum 4 ani in grecia, tot in gasca….m am juratca nu mai plec niciodata cu altii. am avut parte numai de ifose si scandal. sper la voi sa fie bine cum iti doresti tu. pup. ca spui de miros de cafea, deja poftesc la cafeaua ta 🙂

Cristina P

@nina: Italia in vara e infiorator de calda, de aceeam decis sa mergem 2 sapt in Sept. Nici in Grecia nu m-as duce vara (asta ptr ca nu m-as duce la mare sa stau pe plaja). In Atena am fost in Martie (2012). Mai am destule de vazut din Grecia…

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.