Discutie

O fetiță, elevă în clasa a VII-a la un liceu din Bucuresti, este rugata de doamna profesoara de, sa zicem, matematică să strângă bani de la toti colegii pentru o culegere. Fetița se ocupă, foarte mândră de responsabilitatea care i s-a dat. După o vreme, doamna profesoara o întreabă:

– Spune-mi, ai reușit să strângi banii de culegere.

-Da, doamna, mai au să-mi aducă doar doi copii.

– Ok, zice domana, să-mi spui când îi ai pe toți.

După o vreme doamna profesoară întreabă din nou:

-Ți-au adus si ceilalti copii banii? Ii ai acum pe toți?

-Nu doamna, mai sunt cei doi copii de adus banii.

-Bine, zice doamna resemnata, să-mi spui când aduc și ei.

Mai trec câteva zile. La ora de matematică doamna o întreabă pe fețița din poveste despre care vorbim:

– Spune-mi, ai strâns toți banii de culegeri? Trebuie să le comandăm.

-Doamna profesoară, i-am strâns, mai am de pus pentru doi copii si sunt toți.

-Cum, înca nu ți-au adus banii? Spune-mi te rog cine sunt cei doi!

-Eu și sora mea, doamna.

Mda…eu am aflat ieri de poveste, iat orice legătură cu personaje cunoscute este perfect îndreptățită.

(Visited 68 times, 1 visits today)
vienela

:)) Ai cele mai simpatice fetite din lume, Nina!!!
Cel mai simpatic baiat este cel din povestea mea. A venit intr-o zi revoltat de la scoala. Sunt in clasa cativa copii care nu au dat bani pentru cartela cu care se va intra de acum inainte in cladire. Din cauza lor, usa este inca deschisa oricui… Dar unul dintre cei care nu au platit este chiar baiatul revoltat. :))

carmenN

Buna ziua!

Am incercat sa postez acelasi mesaj la un alt subiect de pe blogul dvs. – nu stiu daca am reusit – nu-mi aparea afisat nimic dupa ce am dat “send comment”. Asa ca repet si aici cele scrise mai devreme.

Sunt o mamica “bantuita” de dilema: sa-mi transfer sau nu copilul de la pregatitoare-traditional la liceul Waldorf ? Am citit “pe nerasuflate” tot ce ati scris despre subiect, si am si eu cateva intrebari:
– se acorda sau nu calificative si/sau note in clasele ciclului gimnazial respectiv la liceu (la ciclul primar stiu ca nu se acorda si consider ca e un mare plus) ? Daca nu sunt note la gimnaziu / liceu, atunci care este modalitatea in care parintele primeste un feed-back despre evolutia copilului, despre nivelul lui de pregatire? Dirigintele sau profesorii de la materiile de epoca, realizeaza caracterizari ale fiecarui elev la sfarsitul anului ? Sau parintii raman doar cu informatiile de la sedintele cu parintii ?
– am inteles ca si la Waldorf se dau acele simulari / teste semestriale (sau trimestriale?) – la noi au fost unele chiar saptamana trecuta pe parcursul a doua zile. Banuiesc ca totusi la acestea sunt cumva notati – corect?
– inteleg ca materiile principale se studiaza in epoci si la gimnaziu. Despre liceu aveti cumva vreo informatie in acest sens ?
– euritmie se mai face si la gimnaziu ?

Multumesc mult si scuze pentru timpul pe care vi l-am rapit !

carmenN

Imi cer scuze, dar simt nevoia sa detaliez cele de mai sus …

Actualmente fetita mea in varsta de 6 ani si jumatate, e la clasa pregatitoare in sistemul traditional de stat, la o scoala de cartier mai rasarita (sa zicem…) in sect. 3. Clasa e ok atat ca si colectiv (chiar azi imi spunea invatatoarea ca sunt copii cuminti, prietenosi unii cu altii, ca nu vine nici unul cu rautati fata de colegi) cat si ca invatatoare – e una din cele mai bune inv. din scoala, inspector scolar, tanara, empatica (are si ea la randul ei un baietel in clasa a 3-a).
Problema este ca am intrat cu inima indoita in traditional pe care il stim cu totii ca pe un cal breaz (rigid, umflat de informatii inutile si teme epuizante, etc). In plus, sunt destule indicii ca avem o doamna destul de ambitioasa, dornica de a obtine rezultate (printre altele, s-a declarat fan concursuri scolare), in ciuda empatiei de care vorbeam anterior. In rest ea e f. ok, cred ca incerca sa-si faca meseria cu profesionalism si pune pasiune in ceea ce face. Mi-e frica totusi sa nu puna si prea mult zel – apropos de temele epuizante de care vorbeai si tu la un moment dat.
Asa ca de cand a inceput pregatitoarea, tot citesc despre Waldorf, iar acum am descoperit si blogul dvs. si am citit “pe nerasuflate” despre W.

Eu sunt “indragostita” de ce se intampla la Waldorf in clasele I-IV (si credeti-ma ca din septembrie m-am informat pe toate caile posibile despre subiect…), dar ca parinti vrem sa luam o decizie pe termen lung, si atunci ne intrebam daca si mai departe va fi la fel de ok – adica la gimnaziu si la liceu. De exemplu imi place faptul ca nu se pune accentul pe competitia intre colegi in clasele primare. Sunt convinsa ca pana la 11-12 ani competitia este daunatoare si nu face decat sa-i indeparteze pe copii unii de altii si sa submineze colaborarea, colegialitatea, socializarea. Probabil acesta e unul din motivele pentru care copii de la scolile Waldorf vin cu placere la scoala. Dar este oare benefica aceasta lipsa a competitiei si in clasele mari, dupa depasirea varstei de 12-14 ani ? Traim totusi intr-o lume in care competitia domina toate domeniile…
Nu ma intelegeti gresit – nu am pretentii sa iasa un geniu – viitor olimpic din fiica-mea. Eu zic ca am pretentii … de parinte “normal la cap”. Mi se pare importanta fericirea copilului, echilibrul lui interior …. sa nu ajunga epuizat de teme si scoala la sfarsitul zilei. Dar pe de alta parte, ma intreb daca la clasele mai mari nu se introduce ideea de competitie (neexistand note / calificative), vor fi ei pregatiti pentru societatea in care vor trebui mai tarziu sa-si gaseasca un loc de munca ?

Eu una consider ca importanta e competitia cu tine insuti, ideea de a-ti depasi propriile limite, de a evolua, si mai putin competitia cu ceilalti. Dar anumite repere ma gandesc totusi ca sunt necesare. Mi-e frica sa nu ajungem la o alta extrema fata de traditional (exacerbarea pana la extrem a competitiei). Care e modalitatea in care li se insufla copiilor motivatia de a se autodepasi ?

Multumesc anticipat si imi cer scuze inca odata pentru spatiul / timpul pe care le-am ocupat !

nina

Imi cer scuze, nu am tmp sa detaliez acum, poate va trimit zilele astea un mail cu mai multe detalii, va spun doar ca la gomnaziu lucrarile copiillor sunt notate cu puncte (daca o lucrare ia 90 de puncte din 100, nu-i greu pentru parinte si de la un moment dat nici pentru copil sa inteleaga cam ce nota a luat), si la sfarsitul anului primiti detaliat de la fiecare profesor o caracterizare a elevului.
Cat despre competitivitate, stati linistita, nu duc lipsa de asa ceva, se fac si la ei concursuri, numai ca majoritatea sunt pe echipe, si ce-mi place mie cel mai mult e felul in care se ajuta unii pe alti. Daca un copil e mao slab la o materie, e rugat un coleg care nici el nu-i foarte bun, sa il ajute pe cel mai slab, In felul acesta e ambitionat si acesta din urma (preparatorul, cum ar veni) sa invete mai bine, pentru ca are o responasabilitate in plus, aceea de a invata el pe altcineva.
In fine, nu-i numai lapte si miere nici la Waldorf, ca in orice comunitate sunt si bune sunt si rele, dar pentru noi s-a dovedit a fi cea mai buna alegere.

Numai bine!

Marmotica

:))))) Criminal :))) Fetele tale , ah pardon, fetele din poveste sunt atat de haioase. Mi-a placut cat de lejer afirma fata ca mai trebuie sa primeasca banii de la 2 copii :))))

Nina

Eu am ras jumatate de ora cand am aflat ca ele uitau in fiecare zi sa-mi ceara bani de culegere. In plus, eu mai si stiam ca Iulia strange banii si o si intrebasem la inceput daca nu cumva trebuie sa plateasca si ele, dar mi-au zis ceva de genul ca ele au deja culegerea aia am incheiat aici discutia. :)))) Dar ele n-o aveau.

carmenN

Multumesc mult pentru raspuns ! Este f binevenita informatia -la fel orice detaliu suplimentar, in masura in care aveti timp desigur !
Zilele astea vom lua si noi o decizie si probabil voi face si primul pas – acela de a merge sa discut cu invatatoarea. Am luat in calcul si varianta unui transfer dupa ciclul gimnazial dar mi-e frica sa nu se ataseze copilul de colegi si sa fie mai dureroasa tranzitia … La voi cum a fost din punctul asta de vedere? Fiind doua fete-cucuiete, probabil ca le-a fost mai usor …

mii de multumiri si toate cele bune !

Nina

Nu recomand sa stati ana in ciclul gimnazial. In primul rand sunt foarte greu de primit copiii mai mari pentru diferentele de mentalitate si mai ales pentru faptul ca nu-i pot prinde din urma usor pe ceilalti. In clasele mici fac euritmie (la clasele mari nu), germana si engleza sunt deja studiate din clasa intai si tot din clasa intai se invata flautul cu note muzicale cu tot. Noi ne-am chinuit mult cu muzica, mai ales ca fetele mele abia stiau sa scrie cheia sol pe portativ in clasa a V-a. 🙁

Adriana

M-am distrat! Ce norocoasă esti! In plus, necitindu-te de multă vreme habar nu aveam că ai două fete. Aşa devine şi mai drăguţă povestea! La mulţi ani pentru 2014! Râd tot timpul acum…

Nina

Am doua fete cucuiete de 14 ani. Pe vremuri scriam mai mult despre ele, ca ma lasau, dar acum s-au facut domnisoare si nu ma mai lasa sa scriu chiar toate prostiile lor.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.