Joia dimineața vine doamna de germană. În timp ce ea le învață pe fete limba lui Goethe, eu îmi încep programul de lucru, așa că pentru a avea totul pregătit pun într-un plic onorariul pentru profesoară și mi-l bag în buzunar. Plicul zic. Timp de aproape trei ore mă plimb pe unde am treabă cu el în buzunar, fără niciun incident până joia trecută, când la un moment dat pun mâna să văd dacă am plicul la locul lui (în buzunarul de la spate al pantalonilor) și îmi dau seama că lipseste. Say what? Caut din nou. Nimic. Și-n celălalt. Nimic. Mă uit pe jos, pe birou, printre hârtii. Nimic. Cobor în atelier. Întreb de plic. Nimeni n-a văzut nimic. Caut prin curte. Plicul alb, zapada albă, nimic.
Mă liniștesc un pic și refac traseul pe care l-am făcut în cele două ore care trecuseră de când băgasem plicul în buzunar. Căutasem peste tot, chiar și în baie. Plicul nu era și pace.
Mă resemnez, mă duc și pregătesc alt plic. Ați ghicit, nu-l mai bag în buzunar.
Hai să vă spun cum se poate petrece o zi de concediu în Bucureşti cu 10 lei. Să vedeţi ce zi relaxată puteţi avea.
E cineva care să nu fi fost măcar odată în excursiile cu colegii organizate în scoală? Doamne, ce bucurie era pe mine de fiecare dată când se ivea ocazia asta. Deşi mă plimbam şi cu ai mei prin tot felul de locuri, deşi mă lăsau, fară excepţie, în toate excursiile în care vroiam să merg, totuşi, de fiecare dată, înainte de plecare într-o excursie, aveam insomnii. 😀
O colegă ne întreba ieri dacă noi venim cu drag la serviciu…
Ieri, in prima zi de Craciun, la noi in cartier, ca mai departe de el nu cunosc, e obiceiul ca astia mici sa meraga cu Steaua. Adica sa ureze “Steaua sus rasare, ca o taina mare…”
Cand am ajuns ieri acasa, m-au luat fetele in primire:
Se da urmatoarea situatie. Te duci si iti cumperi o bluza sau pantofi. Pretul trecut pe produs este 54 de lei. Tu “mana larga” ii dai vanzatorului 60 de lei si ii spui multumesc.