Cu câtă bucurie te duci la job?

O colegă ne întreba ieri dacă noi venim cu drag la serviciu…

Am analizat o fracţiune de secundă întrebarea şi am încercat să răspund. Ce inseamna să vii cu drag la servicu?

Să simţi bucurie când auzi sunetul ceasului dimineaţa? Să ai de seara pregătite cu grija hainele  pentru ziua care abia incepe. Sa vrei sa ajungi cu cel putin jumatate de ora inainte de inceperea programului pentru a reciti lista cu sarcini. Sa astepti sedinta de dimineata cu bucurie, pentru ca ai niste chestii terminate pe care vrei să le arăţi colegilor, dar mai ales şefului. Să ştii că undeva în jur de unsprezece mintea ta va vibra la noile sarcini venite pe mail de la conducere, sarcini pe care le-ai prevăzut şi ai deja câteva idei despre cum le vei rezolva, surprinzandu-i pe toţi. Să bifezi tot ce ţi-ai propus pe ziua respectivă şi să-ţi stabileşti pentru mâine targeturi mai ridicate şi  să pleci acasă cu gândul că mâine vei fi mai bun, pentru că faci ceea ce-ţi place.

Ok, acum că m-am trezit, să vedem cum stă treaba de fapt. Când aud  ceasul dimineaţa conştientizez durerea acută din spate, mă intorc pe partea cealaltă şi strâng tare din ochi că poate, poate mă trezesc într-o zi de sâmbătă. Când ajung eu mai devreme cu 5 minute de ora începerii programului, e clar că traficul a fost lejer. Plec mereu de acasă, mult mai tarziu decât ar trebui. Şedinţa de dimineaţă este un mit, o facem rar şi reprezintă pentru noi doar un mod de a socializa şi de a da din cap că da, ne-am făcut treaba şi-o să ne-o facem în continuare atâta timp cât pe zece ale lunii salariile ne vor fi în conturi. Când văd cum curg mailurile cu sarcini, redirecţionez tot ce pot şi rezolv fără să pun la suflet ce-a rămas. Când vine ora de plecare uit de tot, ce sarcini, ce gânduri pentru mâine…nimic. Ma duc acasă unde-i cald şi bine, unde mă aşteaptă ai mei.

Acum, ca să nu mâniem pe nimeni, sinceră să fiu, am un loc de muncă excelent, care-mi permite să întârzii uneori dimineaţa, să fac în ziua respectiva fix ce-mi place, să-mi las pe mâine câte sarcini vreau şi  să plec acasă cu maşina de serviciu. Plus că, cel mai important aspect este (după salariu, evident) că am nişte colegi de milioane. Deci da, îmi place jobul meu şi nu l-aş da decât pe unul şi mai mişto. 🙂

Tu te duci cu drag la serviciu?

(Visited 222 times, 1 visits today)
Nicu

Eu cred ca sunt zile bune si zile rele.Zile in care ti-ai ucide sefu’ si inca doi colegi, zile in care simti ca sunteti o echipa…etc.
Importanta cred ca este atitudinea. Asta se educa. Daca pleci de acasa asa 🙁 si treci pe langa vitrina magazinului de paine si ai puterea sa scoti limba 😛 la vanzatoare dupa care sa-i zambesti dragut 🙂 , s-ar putea ca ziua sa fie mult mai frumoasa.

Gabriel

🙂 e prima oara cand scriu ceva pe un blog! Adevarul este ca subiectul a picat “la tanc” – am aflat in sedinta de ieri. Asadar, de azi programul meu s-a decalat si va trebui sa ajung la firma cu jumatate de ora mai devreme :(( Ar trebui sa ma bucur ca nu-mi pot bea cafeaua de dimineata acasa si ca o voi bea la servici, cu colegii? Probabil ca va deveni un mod de a socializa, un fel de “sedinta de dimineata” asa cum spuneai si tu, Nina. Vad ca unii se bucura, altii nu… ca mare parte dintre noi nu au masina de servici.
oricum, un dram de placere tot trebuie sa am cand plec la servici, altfel toata ziua va fi un dezastru… si asta se mai intampla 😀

nina

@Gabriel- imi place ca esti optimist si daca mai iei in calcul si economia pe care o faci acasa la cafea (ma gandesc ca la firma nu platesti cafeaua, asa-i?) ai motive si mai mari de voie buna.
Spor la lucru si curaj la scris! 🙂

morena

*sigh*
Sa vorbesti de sfoara in casa spanzuratului, ma? E frumos?
Cat despre job-ul tau, e foarte misto sa ai un job care sa iti placa, cu tot cu “personalul” din dotare, evident.

morena

Nu, nu. Sa nu-ti para rau. Fii fericita cu ceea ce ai.
Nu am facut nimic. Incerc cu pile, pentru ca altfel nu merge. Mai ales acum. Ma descurc binisor, cu ajutorul lui Mister. Mai stramtorati, dar, mutumim lui Dumnezeu, nu murim de foame.
O sa fie bine, stiu sigur 😀
Eu…caut!

Dojo

Am avut ani in care m-am dus cu drag. Nu puteam sta linistita nici in concediu, ca gaseam o portita sa apar la studio. Au fost si perioade aiurea, cand s-a adunat oboseala si aveam senzatia aia de “asa o sa-mi petrec toata viata?”. Am avut momente naspa, pentru ca nu tot timpul ai sefi sau colegi OK si mi-am scos destui peri albi pe toate prostiile. E mai greu sa inveti sa te detasezi, dar incep sa prind ideea.

Acum ca nu mai am un job “normal”, pot spune ca sunt fericita. Da, sunt zile cu deadlines grele, cand ma trezesc cu groaza. Ca oricum nu-mi face nimeni treaba. Alea sunt insa putine. Invat sa ma organizez mult mai bine (am un “task-manager” instalat pe portofoliul international si updatez acolo chestii, plus o agenda din aia “planner” in care notez de toate.

Mai dau gherle, dar in geeneral am un flux constant de munca si imi permit (doamne ce domnie), chiar si cate 1-2 zile in care cam trag matza de coada (adica fac minim de munca si in rest atarn pe net)

Acum am iar o perioada mai grea, ca urmeaza o plecare si incerc sa rezolv o caruta de chestii, dar din nou plannerul isi face treaba bine.

Partea care ma motiveaza este insa ca nu mai mananc rahat din partea nimanui si asta ma “energizeaza” al naibii de mult. Sunt singura in lupta, daca se intampla ceva bun, stiu ca e meritul meu, daca fac prostii, io-s idioata. 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.