Cine ar fi crezut că pe 1 octombrie 2023, în tricou și pantaloni scurți, cu umbrela de soare deschisă (dap, m-a rupt soarele aici sus), o să-mi fac un setup drăguț și o să scriu jurnalul cu numărul 153 pe terasa casei? Eu nu. Aștept toamna cum nu vă imaginați, am schimbat hainele în șifoniere, le-am adus în față pe cele de toamnă/iarnă și săptămânile astea mi-am cumpărat două pulovere și două perechi de blugi. În apărarea mea spun doar că port încă papuci în lume și n-am dat drumul la centrală.
Revenind la ce avem noi de scris aici, s-a mai încheiat o săptămână, au mai trecut câteva ședințe de comisii și una de consiliu, a mai plecat un export (luna asta am depășit ceva record, cred) și am reușit să ne ferim cu toții de răceala/gripa sau ce circulă acum prin oraș, sper că nici la voi n-a ajuns.
Nu-mi mai vine să vă povestesc fiecare zi în parte, ca și la voi probabil, zilele seamănă una cu cealaltă și trec repede. În plus, oricât am încercat să mă odihnesc bine și să mai las deoparte din problemele pe care musai cred că m-am născut să le rezolv, observ că nu-mi iese. Poate e acum o perioadă mai aglomerată, poate sunt eu mai sensibilă toamna (deși în continuare n-o văd), dar am momente în care omul bun pe care-l știu dintotdeauna dispare și dintr-o dată simt nevoia acută de a ridica tonul. De a striga în gura mare: Oameni buni, treziți-vă! N-o să mai meargă lucrurile din inerție multă vreme, nu vor mai face alții treaba țării pentru voi, nu se ocupă nimeni în mod real ca românilor să le fie bine. Sau stați, sunt câțiva care încearcă, dar n-au nici forța nici resursele de a reuși singuri. Nimeni, niciodată n-a reușit singur. Și ăsta nu-i un îndemn la implicare, nu, nu, am renunțat la a cere asta, vedeți-vă de ce faceți acum. E doar un strigăt. Și nici măcar n-am să zic ”I told you so”, că-mi dau și eu seama că aia nu ajută la nimic.
Începând de săptămâna asta nu mai fac parte din Consiliul de Administrație al Școlii Gimnaziale 55. Pentru cei care nu știu, e o școală din Cartierul 23. Mi-e cea mai dragă școală din cartier (avem mai multe), mi-e cea mai aproape de suflet, e școala în care am pornit proiectul ”Împreună pentru fete”, e școala unde merg copiii de pe strada mea. Cu toate astea, colegii mei consilieri PSDNL au hotărât să rămână în CA-ul școlii doi bărbați care nu cred că au trecut vreodată în acești 3 ani pe acolo, deși și ei făceau parte din acest consiliu încă de la începutul mandatelor noastre. Pentru context, în ședința de joia trecută, a trebuit să fie eliminat câte un consilier din consiliile de administrație ale unor școlilor. La 55 în consiliu eram eu cu cei doi. Au rămas ei și le urez succes! Dar da, îmi pare foarte rău că nu mai fac parte din CA-ul ăsta.
Tot în ședința de joi, am avut pe ordinea de zi suplimentară, pe care am primit-o marți, un proiect de HCL privind aprobarea indicatorilor economici pentru apă și canalizare pe 14 străzi din zona noastră, pornind de la Brățării până la Pallady și un pic peste. Sunt străzi noi pe care avem construcții deja, dar, cum se întâmplă de mulți ani la noi, n-avem apă și canalizare, iar acolo unde avem, nu-s tocmai ce trebuie pentru cartierele mari de blocuri care s-au construit. Nu-i așa că nu vă miră?
În weekendul ăsta m-am odihnit. Am citit, m-am plimbat, le-am luat fetelor mele cadouri că mâine e ziua lor, mă gândesc chiar să le fac azi un tort ca pe vremuri. Mă opresc din scris pentru că am impresia că am nevoie urgent de protecție solară. Urmează o săptămână bună!
Mai avem de parcurs 55 de săptămâni. Să fim bine!