Să-i educam…dar cum?

Sebi scrie un articol despre cum ar trebui să-i recompensăm pe copiii noştri. Face o paralelă între cum am fost noi crescuţi şi cum ar trebui crescuţi copiii de azi.  Dacă Iulia mea, de exemplu, ar vrea să ajungă ca tatăl ei  când va creşte, în niciun caz nu va trebui să primească aceeaşi educaţie pe care a primit-o el.  Vremurile s-au schimbat.

La un singur aspect nu sunt de acord cu Sebi. Recompensarea copiilor în bani ar trebui introdusă undeva după 15-16 ani sau deloc.

Eu le recompensez pe fete, dar nu cu bani. Ah mint, câştigă şi bani când merg să-mi cumpere ceva de la magazinul din colt şi le rămâne 1 leu rest, işi pot cumpăra ceva. 😀

Continue reading Să-i educam…dar cum?

Tu cum îi spui soacrei?

soacra si noraVerile le petreceam cu precădere la bunici, la ţară.  Bunica din partea tatălui, cu care îmi petreceam prin curte mare parte din zi, mi se plângea la un moment dat că nurorile ei (are trei băieţi)  nu-i zice niciuna “mamă”. Îmi spunea că dragostea ei pentru cea care i s-ar adresa aşa, ar creşte într-o clipă şi ar face-o fericită. Că cea mai mare dorinţă a ei era asta şi că o doare când le vede cum tot evită sa o strige în vreun fel, doar ca să nu fie nevoite să-i spună “mamă”.

Acum eu, cu mintea mea de copil, mă gândeam că aş putea vorbi cu mama, să-i spun chestiile astea aflate de la bunica, şi să o fac pe ea nora favorită. Ce era aşa greu să spui un cuvânt (ca doar nu te doare gura), care l-ar putea face fericit pe celălalt?

Nu mai ştiu dacă i-am spus sau nu mamei atunci chestia asta, însă mie mi-a rămas în minte (m-a pregătit oarecum pentru ce va urma) şi atunci când a fost rândul meu să fiu noră, n-am avut nicio reţinere şi m-am adresat direct cu apelativul “mamă” când a trebuit să-mi strig soacra. Să va mai spun că-s nora ei preferată? (ok, sunt singura ei noră dar asta-i nerelevant 🙂  )

Continue reading Tu cum îi spui soacrei?

Loto ne dă şanse

nufar mov

Legenda WC-ului public din Brăila spune că, un bărbat a jucat o viaţă întreagă, săptămână de săptămână 6 numere la loto.

Era singura lui speranţă pentru o viaţă mai bună. În timp ce treceau anii şi el juca perseverent, s-a căsătorit,  a făcut un copil, la educat şi însurat, i-a murit nevasta, i-a murit şi băiatul pe la 56 de ani (vârsta fiului), lăsându-l fără moştenitori, şi-a pierdut toţi fraţii, etc. Omul nostru era însă

Continue reading Loto ne dă şanse

Pentru cei care nu fac nimic

sapand transeeNiciodată nu suntem mulţumiţi. Tot timpul avem impresia că merităm mai mult, că am fost nedreptăţiţi şi că suntem ignoraţi când noi vrem atenţie şi recunoaştere.

Chiar şi cei mai bătăioşi dintre noi, cei care chiar încearcă să “schimbe lumea” se lasă uneori copleşiţi şi cred că au făcut destul.

Nu vă mai spun de cei ce au impresia că nu-i normal că biroul în care stau nu are vedere la pădure sau la ocean.

Continue reading Pentru cei care nu fac nimic

Încercarea moarte n-are

nufar albastru

Ca absolut toată suflarea (cel puţin feminină) a planetei, m-am hotărât că ar fi cazul să încep să mănânc mai puţin şi să fac mai multă mişcare. Asta, cu mâncatul mai puţin, cred că am s-o rezolv relativ uşor, însă ce să fac cu mişcarea?

Am acasă o bicicletă din aia medicinală. Păi ce, am mai urcat pe ea de un an şi ceva? Da’ e mişto. Portocalie. Dă bine în cameră…

Continue reading Încercarea moarte n-are

Fapte bune – fapte rele

Deși inițial am vrut să lansez blogul la începutul anului viitor, m-am gândit apoi că n-ar fi rău să începem să ne lăudăm spunem unii altora, fără a ne ridica în slăvi sau a șterge pe jos cu suflete, fapte bune și fapte rele.

Fapte bune-fapte rele se vrea un loc de întâlnire al poveștilor trăite, unde sigura grijă a autorilor ar trebui să fie rezultatul.

 Rezultatul diferenței dintre cele doua, va trebui să fie pozitiv mereu. Nu trebuie să muți munții din loc ca să spui că ai făcut o faptă bună, e de ajuns să-ți ajuți un prieten să-și mute mobila sau să împrumuți o carte celui care nu și-o poate cumpăra, fară a aștepta ceva în schimb.

Continue reading Fapte bune – fapte rele

Poveste de Crăciun

BradutulNiciodata nu avuseseră un brad al lor. O singură dată, la câteva zile după Crăciun, le adusese tata un brad luat de pe stradă, cu crengile cam chele, dar încă verzi. Probabil niște oameni mai bogați l-au ținut doar pentru a avea unde să-și pună cadourile în seara de Crăciun. Sărmanul brăduț!  Noroc că tata s-a gândit la copilașii săi, care s-ar bucura de brad până târziu în ianuarie… Bineînțeles că n-au avut globulețe sau beteală, însă l-au împodobit cu cârpe și cartoane. Din cârpe au făcut niște păpușele mici pe care le-au prins în pom cu  ață și din cartoane au decupat steluțe,  le-au colorat cu creioanele de școală și au ieșit foarte, foarte frumoase. Brăduțul l-au pus în sufragerie și multe seri au stat în iarna aia lângă el, spunând povești închipuite de ei, nu citite dintr-o carte. Dar asta a fost demult, pe vremea când tata încă trăia.

Anul acesta mama le promisese nu numai brad, ci și ceva cadouri sub el. Era primul an, dupa mult timp, când mama avea servici. Se angajase în vară la o firma de croitorie iar lor le mergea acum mai bine. Fiecare bănuț era drămuit și cheltuit cu grijă, însă mama le-a promis daruri pentru fiecare de Crăciun.  Copiii știau că Moș Crăciun e mama și poate șefa și colegele ei de serviciu, așa că nu i-au scris scrisoare, ci i-au spus pe rând mamei dorințele lor.

Monica, cea mai mica dintre ei, i-a cerut moșului un ghiozdănel de gradiniță ca cel al Mirunei, prietena ei. Robert, baiat mare de acum, ajuns deja în clasa a doua își dorește un hanorac cu glugă, iar Ramona, cea mai mare dintre frați, o copilă în clasa a cincea abia, vroia ceva cu adevarat măreț: o mașină de făcut pâine ca cea pe care a văzut-o la televizor într-o reclamă. Mama le-a spus întotdeauna că dacă au pâine pe masă și sunt sănătoși, restul se rezolvă toate. Sănătoși erau dar se mai întâmpla ca uneori să nu le ajungă pâinea. Copila văzuse mașina minune și credea sincer că aia va rezolva pentru ei  problema pâinii.

Continue reading Poveste de Crăciun

Omul de zăpadă

Dupa cum mă lăudam ieri, pe lânga faptul că am încercat să facem pârtie, ne-am pus mâinile la treabă suplimentar şi am făcut un om de zăpadă mare. Nu ştiu voi când aţi făcut ultima dată aşa ceva, dar noi am fost foarte încântaţi să-l ridicăm şi să-i dăm forme. Am vrut chiar să-l vopsim cu spray, însă ne-am răzgândit. 😀

 

DSC_0757

Continue reading Omul de zăpadă

ziua in care facem partie

In urmatoarele zece minute părăsesc casa cu destinaţia zăpada. Curtea e plina de nea, la fel si drumul care ne scoate la sosea. Nu, nu locuim într-un depărtat sat de munte ci in Bucuresti. Ok, mai la margine de capitala dar totusi in oras.

Ce pretentii sa mai aibă mama si tata, care stau la 30 Km de Braila si in sat la ei n-a mai ajuns nici masina de paine de marti de dimineată? Niciuna, stiu!

Intr-un fel imi pare foarte bine ca la noi e inca zapada pe strada, mie imi place tare mult sa fac partie. Am plecat.

Continue reading ziua in care facem partie