Balcic in 2 zile

balcicDacă mă întrebați pe mine, nici nu vă trebuie mai mult pentru a descoperi zona. E o destinție minunată pentru un weekend la mare sau un sfârșit de săptămână plin de frumusețe. Dar atât.

Noi am plecat sâmbătă pe la 8 dimineața din București și am ales drumul scurt, adică varianta cu bacul  BucurestiCălărași-Silistra (trecere cu bacul)-Dobrich-Balcic, adică un pic peste 250 km. Aflasem de pe net că drumul de după graniță e o perioadă nu tocmai prietenos, dar am avut o surpriză, bulgarii și-au reparat drumurile și am mers cât se poate de bine.

Pe la 9,30 traversam Dunărea cu bacul după ce am plătit o taxă de 35 lei (pentru că aveam numere de București, așa mi s-a părut). Cu încă 10 minute la vamă și la cumpărat vinietă de Bulgaria (7 zile 35 lei), după încă ceva pauze, ba de-o țigara, ba de-o gură de aer, am ajuns în jur de ora 13,00 la Balcic.

Continue reading Balcic in 2 zile

Educație de economisire

Nu sunt un om econom. Cât am, atât cheltuiesc, ba uneori cheltuiesc mai mult decât am, dar asta se va schimba. Bine, după ce-mi iau telefon nou, pentru că pe ăla vechi mi l-au ridicat niște băieți, v-am spus. Să revenim.

Una din rezoluțiile pentru anul ăsta, a fost să am în orice moment o rezervă de bani la care să apelez la nevoie, dar bine ar fi să nu am nevoie.

Ușor de spus, greu de făcut, dar nu imposibil. Mi-am cumpărat inițial 2 pusculițe. Zic, țin una în birou și una în casă. Pun în una bani zilnic, iar în cealaltă săptămânal. O sumă mică. În paralel mi-am făcut și-un cont de economii în care depun tot săptămânal bani. Acolo un pic mai mulți decât în pușculițele de tablă.  O să spuneți de unde am eu bani săptămânal, ei bine, am. Sau n-am. Până acum am avut.

Continue reading Educație de economisire

E aproape sfarsit de martie

Nici nu știu cum a trecut luna asta. Bine, a ajutat și vremea ca zilele să treacă toate la fel și să ne trezim la sfarșit de martie ca dăm ceasurile înapoi (ok, ăia care le-am plătit le putem purta în continuare) și încă să nu simțim pe deplin primăvara.

Pentru că n-am fost harnică la scris nici luna asta, (fie vorba între noi, nu mi s-a întamplat în veci să scriu doar 2 articole într-o lună) m-am gândit să mă scot ca și luna trecută si să fac un articol cu tot ce-am făcut în martie, care să rămână așa, pentru eternitate:

  • Încep cu una rea de tot, în seara de 11 martie mi s-a furat telefonul la Auchan. Nu pot să spun că nu i-am invitat cumva pe hoți să-l ia ținându-l lejer în buzunarul de la geacă. Cu toate astea, am fost șocată când am văzut că nu-l mai am. Dap, am făcut plângere la poliție, mi-a spus politistul: Da, doamnă, e dreptul dumneavoastră să depuneți plângere, numai să n-aveți nicio așteptare. Adevărul e că n-am.

Continue reading E aproape sfarsit de martie

Ce inveti cand ai copii adolescenti

Ok, a venit și momentul ăsta, zic să vă vorbesc din experiență. Ar fi așa:

  • adolescentiNu-ți face mari speranțe că îți va spune tot. Chiar dacă-ți dă impresia că face asta, sigur n-o face. Nu-i nimic rău în asta, doar nu te stresa. Adu-ți aminte, fix așa ai procedat și tu cu părinții tăi.
  • De obicei când pleci la cumpărături și vrei să le cumperi jeansi, te întorci acasă cu un rucsac nou. Gol. Și fără blugi. Va fi întodeauna mai important un lucru pe care și-l dorește, față de unul care-i trebuie. Nu are încă noțiunea de ”trebuie”. Încearcă să-l ții cât mai mult în faza asta și cumpără-i tu niște haine. A, n-o să le poarte? Asta e. Dezbrăcat n-o iasă pe stradă. Sau o să iasă?!
  • Va alege întotdeauna de capul lui și nu va da doi bani pe părerile tale. Va veni apoi ziua în care va recunoaște că ai avut dreptate. O va face cu greu, cuvintele aproape că vor refuza să-i iasă din gură, dar până la urmă o va face. Nu-ți da ochii peste cap și nici nu-i repeta că ai avut dreptate. O știe deja, nu are nevoie să o repeți. Da, ok, poți zâmbi.
  • Telefonul lui va fi tot timpul în urmă față de tehnologia actuală. Nu contează că are ultimul model de iPhone, colegul lui are un telefon mai nou, mai frumos, mai iute… Nu dispera. Nici nu-l contrazice. Știe el mai bine. Spune-i să renunțe la el dacă nu-i place. Sau și mai bine, propune-i să faceți schimb de telefoane. Se va mulțumi cu al lui.
  • Abia așteaptă s-o termine cu școala și să lucreze. Oamenii care lucrează au bani mulți și se duc relaxați la serviciu. Nu par să muncească acolo prea mult, din moment ce vin acasă și au chef să facă  mulțime de alte lucruri (repara chestii, fac mancare, fac curatenie, merg la cumpărături, spala vase…). El când vine de la școală nu mai are putere să facă nimic. Ce? Ordine la el în cameră? Scuipă-ți în sân! Vrei să nu-și mai găsească nimic?
  • Toți prietenii lui sunt mai deștepți ca tine. Ăsta-i un fel de a-ți spune că el (sau ea, să fie clar) e mai deștept ca tine, deși undeva în sufletul lui știe că și experiența ta valorează ceva. În plus, faptul că îi răspunzi încă fără să consulți vreo enciclopedie la întrebări legate de materiile pe care el le studiază, îl intimidează un pic. Oricum, nu contează, el e mai deștept. Și e corect să fie așa.
  • Întotdeauna, ora la care tu îi spui că trebuie să fie acasă, dacă ai noroc de un copil cuminte, este fix ora la care el pleacă spre casă de la locul de întâlnire cu prietenii lui.

Gata, nu vă spun mai mult. Ori veți descoperi voi singuri, ori vă mai scriu eu din când în când.

Comandam si noi o pizza?

Sunt acum într-o perioadă în care încerc să schimb prefixul kilogramelor pe care le port după mine zi după zi și pentru asta, zic eu că fac eforturi. Nu același lucru îl spune nutriționista și antrenoarea mea de fitness, care mă întreabă: sigur ai băut atâta apă cât ți-am recomandat? Sigur ai respectat mesele cum ți-am spus? Sigur… Da frate! Sigur! Numai că pe lângă toate astea pe care mi le recomandă ea, mai am si eu propriile mele recomandări.

Ieri în jurul prânzului s-a prezentat la poarta mea o domnisoară foarte drăgută ținând în mână o pizza mare de la Pizza Hut Delivery. Caldă. Aburindă. Ce-ai făcut mă? Despre ce dietă vorbim aici?

N-am mai ținut cont de nimic, am intrat cu pizza în atelier, le-am spus fetelor că la Pizza Hut Delivery e promoție în perioada asta, comanzi o pizza medie și ei îți trimit una mare sau invers, comanzi una mare si o primești la preț de medie. Am scos imediat aparatul să fac și-o poză pentru exemplificare și am făcut:

Continue reading Comandam si noi o pizza?

Ce mai înseamnă prietenia?

prietenia 2Ești prieten cu un om. E simplu. E frumos. Trăiești momente, clădești amintiri, te bucuri și suferi alături de el/ea și ajungi la momentul în simți că sunteți imbatabili, că prietenia voastră va dura, că oriunde vă va duce viața voi veți rămâne în legătură.

Dacă la un moment dat ceva nu merge bine între voi, ori încercați să vedeți ce s-a întâmplat, ori așteptați. Timpul va rezolva neînțelegerile și va veni o zi în care toate vor căpăta un înțeles, și pentru unul și pentru altul, veți înțelege c-a fost mai bine așa, că nu-i musai să fim tot timpul de acord, nu-i musai ca ce-și dorește unul să fie ok și pentru celălalt. Nu-i o tragedie dacă ce i se pare unuia corect, i se pare celuilalt lipsit de sens. Putem avea percepții diferite asupra lucrurilor sau oamenilor. De cele mai multe ori dreptatea nu-i nici de partea unuia, nici de partea celuilalt, dar nu asta e definitoriu într-o prietenie. Definitorie este sinceritatea. 

Dacă după ani de prietenie afli că cel pe care-l considerai prieten, cel pentru care ai fi fost în stare să pleci în noapte către necunoscut, cel care-ți era un fel de frate/soră alături de care erai la bine și la greu, te-a mințit tot timpul, atunci nu știu ce mai rămâne din prietenia voastră.

Continue reading Ce mai înseamnă prietenia?

Traditia bradului de Decembrie

bradut 4Noi nu-i putem spune brad de Crăciun pentru că noi îl facem pe 1 Decembrie în fiecare an. Mai puțin anul acesta, când l-am facut pe 5.

Avem, desigur, un întreg ritual în aranjarea lui. Încep eu dis de dimineață cu alegerea locului în care va sta bradul anul acesta. Găsesc singură argumente pro și contra potențialului loc și tot singură decid care va fi pozitia finală. Apoi mă apuc și mut lucruri. Duc o boxă mai în stânga, mut un ghiveci, curăț, aspir, împing canapeaua, apoi iar aspir. După care mă așez epuizată pe un scaun și mă lamentez că eu sunt singura din familie care vrea să facă bradul.

Urmează două ore de pauză, în care fiecare membru al familiei își vede de viața lui. Trece prânzul și undeva în jur de trei după -amiază, complet pe neașteptate intră sorin în casă cu bradul, care-i unul de plastic pe care-l împrospătăm an de an cu o coroniță de brad natural. Anul ăsta încă nu avem coroniță.

Continue reading Traditia bradului de Decembrie

Amintiri din octombrie 2015

Aproape c-am uitat cum e să scrii. Mi-e dor de vremea în care scriam zilnic aici. Bine, scriam nimicuri, dar dacă ați ști câte nostalgii îmi trezesc posturile vechi…

Ca o aducere aminte, am hotărât ca săptămana asta să scriu din nou despre subiectele care mi-au inspirat articole în octombrie acum 5 ani.

De exemplu, scriam aici în 13,10,2010 despre o doamnă care a cumpărat cloramină pentru piscină de la…farmacie. Între timp am devenit expertă în cloramina pentru piscine, știu exact de unde s-o cumpar și cum s-o folosesc, e drept că numai vara.

Continue reading Amintiri din octombrie 2015

O amintire de acum 30 de ani

Guma-turbo-cu-surprizeEra un weekend ( pe atunci îi spuneam sfârșit de săptămână) călduros de început de noiembrie. Eram în forfotă mare, urma să merg la o ziua unei prietene foarte bune, dar înainte de asta voiam să-mi termin temele. Nu trebuia, voiam să le termin, ceea ce am și făcut. Ok, s-a dovedit a doua zi la școală că m-am cam grăbit, dar nu despre asta vorbim acum.

A venit ora stabilită pentru petrecere, mama mi-a împletit o coadă spic de toată jena și, îmbrăcată cu cea mai la modă rochită a anilor 80, am plecat către apartamentul în care se ținea petrecerea, trei etaje mai jos, zece metri in față și incă un etaj mai sus. Adică la etajul unu în blocul de vis-a-vis.

Ne-am adunat acolo vrei zece fete și-un băiat. Nu-l invidiați, era fratele sărbătoritei și cred că și-a dorit mai mult ca noi sfârșitul parangheliei. De ce zic că noi ne-am dorit să vină sfârșitul serii? Pentru că imediat cum am intrat, tatăl fetiței care în acea zi de toamnă împlinea 12 ani, ne-a promis că la sfârșit ne dă fiecăruia dintre noi câte ceva. Omul se întorsese de curând din străinătate (Irak sau Libia, nu-mi mai amintesc, cert e că pe vremea aia astea două erau țări în care românii mergeau la muncă) și dacă ești copilul acelor vremuri, atunci sigur știi că oamenii care veneau din străinătate aduceau pentru copiii lor, printre altele, GUMĂ DE MESTECAT. Cutii întregi.

Continue reading O amintire de acum 30 de ani

Doua zile și trei nopți la LEGOLAND Germania

Situat la marginea orășelului Günzburg, Legoland Germania ne aștepta de prin februarie, atunci când ne-am făcut rezervări și am plătit excursia asta.

Tot atunci am făcut și ceva documentare, și am ajuns la concluzia că cel mai bine, pentru a vizita parcul, este să te cazezi în locațiile agreate de Legoland, care îți oferă inclus în prețul sejurului și două zile de intrare în parc. Noi am fost un grup de 9 persoane, și după o întreagă dezbatere, ne-am hotărât ca unii să locuiască la hotelul LEGOLAND, iar alții în campigul LEGOLAND.

Ambele locații sunt foarte frumoase, și foarte aproape de parc. Și destul de scumpe. Mai puțin campingul, care pentru 4 persoane, trei nopți campare cu cortul personal și 4 bilete x 2 zile în parc, a fost 234 euro, și asta pentru că am făcut rezervarile din timp. Drumul până la poarta destinată oaspeților cazați în campusul lor este de 10 minute de mers pe jos prin padure. O plăcere să-l parcurgi dimineața, cu cafeaua băută și cu sufletul plin de energia zilei ce urmează să înceapă.

Continue reading Doua zile și trei nopți la LEGOLAND Germania