Ce-am mai făcut

  • eu-sonia-si-iuliaAsta a fost prima săptămână din luna în care nu mai am carnet de conducere. Să știți că nu-i tocmai un capăt de țară, asta dacă nu luăm în calcul faptul că depind de cineva ca să plec la mai mult de 5 km de casă. Mai aproape merg cu bicicleta 😀
  • Mâine e ziua fetelor, dap, Copilul Iulia și Copilul Sonia împlinesc mâine 17 ani. Mult, foarte mult dacă mă întrebați pe mine. Nu facem petrecere, fetele sunt prea mari pentru o petrecere în curte și prea mici pentru una în club. Dar mi-au pus în vedere că anul viitor vom închiria un club din București. Hmm, vedem. Bineînțeles că vom avea totuși tort și prietenii sunt bineveniți oricând la noi, așa că sigur fetele nu vor fi fără prieteni mâine. 17 ani, ați înțeles? Când am început să scriu pe blogul ăsta ele aveau 8 ani. OMG, cum trece timpul!
  • Săptămâna asta am fost toți patru la o piesă de teatru foarte, foarte mișto, Prenumele. Vincent (Mihai Călin) este un tip șarmant, un agent imobiliar de succes şi în curând tată fericit. El este invitat la cină de sora sa Babou (Mirela Oprişor, Aspirina din Las Fierbinți) şi cumnatul său Pierre (Claudiu Bleonţ), profesor la universitate. Soţia lui Vincent, Anna (Raluca Aprodu), specialistă în modă, şi prietenul acestora din copilărie, Claude (Leonid Doni, polițistul din Las Fierbinți), trombonist la filarmonica radio, îl însoţesc. O glumă nevinovată despre numele viitorului copil făcut de Vincent declanşează o serie de situaţii comice ( la care râzi de te ții cu mâna de burtă), neprevăzute şi dezvăluiri hilare care pun la grea încercare prietenia lor. A fost o seară memorabilă, dacă auziți că se joacă undeva piesa faceți tot ce puteți să ajungeți s-o vedeți. Noi multumim Cristinei Bazavan pentru invitație și pentru o seară memorabilă la teatru.
  • La înceutul săptămânii trecute am primit de la NUK un pachet foarte drăguț cu câteva chestii pentru copii (oricum, bidonul de apă e al meu, nu-l dau nimănui). Fetele de la Creative Ideas mă îndemnau într-o scrisoare drăguță să mă gândesc la o persoană care are adus valoare vieții mele și să-i transmit un mesaj din suflet. Încă mă gândesc, când mă voi hotărî la un om, voi scrie un articol, deocamdată mintea mea nu l-a identificat.
  • În atelier ne-am străduit să terminăm o comandă și vineri la 15,45 eram gata. E drept că ieri a fost ziua cea mai grea, dar ne-a ieșit. Să vedem ce provocări avem pentru săptămâna viitoare.

P.S. În desen sunt chiar Sonia și Iulia desenate de Drawforjoy acum 3 ani pentru Cantina Sociala.

Patul din bucatarie

pat-singleLa asta mă duce cu gândul vremea de afară.

Pe vremea când eram copil, ai mei făcuseră la comandă, pentru bucătăria noastră de la bloc, un pat de o persoană. Din ziua în care l-au adus acasă, patul acela a fost locul poveștilor spuse de tata și mama la gura flăcării de aragaz, singura sursă de căldură din apartamentul nostru în zilele în care caloriferele erau reci.

Se făcea cald acolo și serile lungi de iarnă deveneau astfel frumoase, deveneau amintiri.

Continue reading Patul din bucatarie

Cum am rămas fără permis

Din nou.

Prima dată când mi-a fost luat permisul era prin iarna lui 2009 cred, și la o intersecție din oraș la care trebuia să fac dreapta, am trecut pe galben. Povestea e mai lungă, au fost pietoni mulți, practic tot verdele s-a stat pe loc și când s-a făcut galben am trecut și noi, mașinile intrate pe jumătate în intersecție. În fine, o lună suspendare, practic m-am bucurat, că era iarnă și nu prea mă dădeam în vânt după condusul pe gheața din București.

Povestea s-a repetat marți identic. Intersecție, făcut dreapta, trecut pe galben. Polițistul a zis roșu, eu m-am ales cu o amendă de 500 și permisul suspendat o lună.

Statistic vorbind, în 2023 în primăvară o să mă plimb o lună numai cu bicicleta. Sau cine știe, poate atunci voi avea șofer. Not.

Continue reading Cum am rămas fără permis

Îmi place toamna

E a opta toamnă în care vă spun lucrul ăsta: Îmi place! Îmi plac zilele mohorâte, îmi place ploaia care ține nopți în șir. Îmi place perioada de pregătit conserve pentru iarnă (hmm, cred că weekendul acesta ne așteaptă și pe noi niște borcane goale). Aș vrea ca tot timpul anului temperaturile să se învârtă în jur de 18-20 de grade.

Acum, dacă stau bine să mă gândesc, cred că îmi place vremea asta și pentru că îmi permite să pun pe mine niște haine din care să nu se observe că am cam adunat kg pe burtă și c.r. Vedeți, motive se găsesc.

Numai că toamna asta am o mare durere în suflet. Un accident stupid, așa cum sunt toate, și doi oameni tineri din familia noastră nu mai sunt. S-au dus! Odihniți-vă în pace, oameni frumosi!

Continue reading Îmi place toamna

Haideţi să poftim la studiu. La studiul de piaţă!

Pentru ca tot ce înseamnă online și fashion ne interesează, Corina a scris pentru toane.ro un articol despre unul dintre studiile de piață făcute de MKOR Consulting. Aș vrea să facem un experiment și cândva, peste 10 ani să spunem, să comparăm datele astea cu ce va fi în 2026. Dar să avem răbdare și deocamdată să vedem ce ne spune Corina azi:

Am descoperit de curând pe net o informaţie foarte cool legată de tendinţa de cumpărare a femeilor, în special, atunci când vorbim de shoppingul online. Ce spune acest studiu şi cu ce informaţii exclusive vine din moment ce altul aşa de bine structurat şi amănunţit nu cunosc să se fi făcut până în prezent.

Mediul digital e la mare putere și căutare

Continue reading Haideţi să poftim la studiu. La studiul de piaţă!

Momentul în care copilele și-au luat serviciu

Da, ați înțeles bine, miss. S și miss. I (fostele Copilul Sonia și Copilul Iulia) merg la serviciu. Ok, știu că împlinesc abia 17 ani în toamnă, că nu mor de foame sau de sete, că de bine de rău purtăm același număr la pantofi, deci au și cu ce se înălța, dar copilele au stabilit că e timpul să-și câștige proprii bani și să o facă fără ajutorul nostru.

De vreo săptămână sunt promoterițe, împart eșantioane de produse sau dau diverse premii prin magazine, făcând în 4-6 ore/zi mai mulți pași decât îmi arată mie seara ceasul. S-au plâns de picioare în prima zi, au spus că munca-i grea a doua zi, dar uite că peste 2 zile miss. S i-a salariul pentru prima ei campanie, și săptămâna viitoare vine rândul Iuliei să-și încaseze “onorariul”. Una a avut o campanie mai scurtă, alta mai lungă, ce să faci, n-ai ce să faci.

De ce le-am lăsat să facă asta? Eram curioasă dacă se descurcă. Pentru că și-au dorit, pentru că singure au vorbit la agenție, singure și-au luat în primire recuzita, singure și-au negociat salariul (asta-i un fel de-a spune, că ele ar fi fost încântate cu oricât le-ar fi oferit oamenii ăia). Tot singure își vor da și demisia într-o zi. 😀 Noi doar am fost de acord să facă ce vor ele.

Continue reading Momentul în care copilele și-au luat serviciu

8 ani de toane

blogAcum 5 zile blogul ăsta a împlinit 8 ani. Opt ani de când intru aici zilnic, chiar dacă în ultimul timp nu prea mai am chef de scris. Pur și simplu prefer să stau pe canapea ca Peggy Bundy decât să mă așez la laptop și să scriu ceva. Bine, nu-i azi cazul ăsta, așa că azi pot face un scurt bilanț al celor 8 ani de viață (cei care ați mai citit pe aici știți că practic în blogul ăsta e viața mea cu bune și cu rele).

8 ani, 1851 posturi scrise cu mare drag și 19685 comentarii pentru care vă mulțumesc fiecăruia în parte. Cel mai vizualizat articol este acesta și are 75938 vizite până azi. Nu intrați să-l citiți, nu se potrivește cu perioada asta.

Iubesc în continuare blogul ăsta, îmi place în continuare să scriu, mă bucur și azi pentru orice comentariu primit. E adevărat că entuziasmul de început s-a cam dus, dar simt și azi de câte ori mi se întâmplă o chestie draguță impulsul de a scrie pe blog. După care am o reținere, iar apoi, extrem de repede, uit s-o fac. Prefer să citesc, prefer să învăț ceva, prefer …

Continue reading 8 ani de toane

Thassos II

Abia întoarsă din vacanță, parcă n-aș scrie chiar azi. Parcă aș mai păstra amintirile astea doar pentru mine, dar mi-e frică să nu uit ceva, așa că m-am hotărât să scriu.

Am plecat duminică dimineața din București și când spun dimineață vreau să spun 3,30. Am zis să fie pe răcoare, să fie devreme și să plecăm odată, frate.

Cu toate că la Giurgiu n-am stat mai mult de 15 minute în vamă și la pod (iar mi-am adus aminte că la noi trecerea de pod costă 13 lei și la bugari 2 euro), am ajuns în jurul prânzului la Makaza și am stat două ore la vama dintre Bulgaria și Grecia. Pesemne toată Romnia se hotărâse să plece pe răcoare. Noroc că n-a fost extrem de cald, și noi eram relaxați (doar plecam în vacanță) așa că nu ne-am stresat prea tare că un drum pe care altă dată l-am făcut în 7,5 ore, de data asta a ajuns la 12 ore (bine, am fost trei mașini, 11 oameni și-am oprit de vreo 10 ori pentru diverse chestii, ba o cafea, ba o alimentare, ba o țigare, ba o necesitate…se adună).

Continue reading Thassos II

Treapta a doua de liceu – picată

Eşecul este doar o altă faţă a succesului. De multe ori un lucru care ni se pare c-ar fi rău se dovedește în timp că n-a fost chiar așa, din contră.

Acum fix 27 de ani o întreagă generație de tineri se pregătea să dea examenul de treaptă, adică termina clasa a X-a  și trebuia să dea examen pentru admiterea în clasa a XI-a. Era momentul în care îți puteai schimba liceul, profilul, viața…

Era vara anului 1988 la Liceul Economic din Târgoviște. Două clase cu circa 60 de copii se pregăteau să dea un examen care le dădea dreptul la 15 dintre ei să-și continue studiile în liceul acela. La zi. La comerț. Dap, pe vremuri ca să devii vânzător îți trebuia școală. Erau acolo elevi foarte buni. Cam cum sunt cei de azi de la Creangă, sau de la Lazăr. Și nu doar câțiva, ci toți. Erau elevi care intraseră la liceul ăla cu medii de peste 9,16 la examenul de admitere în liceu, adică cu doi ani în urmă. Partidul hotărâse însă să renunțe la 45 de tineri buni.

Continue reading Treapta a doua de liceu – picată