Numai mâine nu-i poimâine

Mai avem fix două zile de lucru. Și ca niciodată nu-s două zile extrem de aglomerate, cel puțin nu pentru mine. Exporturile au plecat, ce noroc pe noi ca sunt greu de găsit transportatorii la sfârșit de an, în felul ăsta ultimul export a fost în 9 decembrie, am avut timp să terminăm cât de cât și comenzile interne, iar în astea două zile lucrăm pentru ianuarie. Minunat! De mult n-a mai fost așa. Dacă și banii ar intra la timp m-aș declara mulțumită. În fine, suficient despre muncă, acum gândul ne pleacă la distracție sau cel puțin la odihnă.

decor-craciun-colt-de-relaxare-fotoliu-living-pernute-si-paturi-traditionale-scandinaveNu avem nimic planificat pentru sfârșitul de an, urăsc să merg în locuri aglomerate, din cauza asta majoritatea concediilor noastre sunt planificate în extrasezon. Pentru noi de sărbători nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Să vină prietenii la noi… da. Asta e altă poveste, asta ne place. Sunt cu toții primiți cu mare bucurie și invitați să se simtă ca acasă. Așa că ne așteaptă niște sărbători liniștite, cu ceva ieșiri la filme și în oraș la plimbare.

Sper să citesc mult, am primit zilele astea niște cărți, o să încep cu ”De ce să fii fericită când poți să fii normală” despre care am auzit numai lucruri bune, și sper ca în zilele astea multe și libere să ne întâlnim des aici pe blog, cu povești de viață și sărbători așa, ca pe vremuri.

Continue reading Numai mâine nu-i poimâine

Sărbători cu diamante

Avem de toate. Și mâncare, și băutură, și dragoste, și casă, și copii frumoși. Avem și bunici și prieteni și tot ce-i mai trebuie unui om ca să fie fericit. Ne-ar mai trebui ceva timp, dar cum timpul încă nu-l putem cumpăra, am continuat să ne gândim la ce nu avem. Nu avem verighete.

Îmi amintesc când le-am cumpărat. Acum mai bine de 18 ani doi tineri intrau în magazinul Cocor și își comandau verighete de la prima bijuterie. Nu voiau model, nu voiau carate, tot ce-și doreau erau două verighete simple de aur care să li se potrivească și să le fie martore pe lungul drum al căsniciei.

15 ani mai târziu ne-am dat bătuți. Crescusem. Ne strângeau verighetele ca naiba pe amândoi. Le-am scos și le-am pus într-o cutie de lemn de santal cu gândul să mergem la bijutier să le lărgim. Sunt acolo și azi, dar noi acum ne gândim să le înnoim. Adică să le schimbăm. Adică să ne luăm altele. Și din multitudinea de oferte de Craciun pe mine m-a emoționat asta:

Continue reading Sărbători cu diamante

Am renunțat la sală pentru Aqua Gym

Când spun că am renunțat la sală, mă refer la orele mele de pilates, la care am renunțat acum jumătate de an. Oh, whait, au trecut aproape 11 luni de când n-am mai călcat în sala de sport. Și kg s-au acumulat, cum altfel, mai ales că nici n-am ținut cont de nimic la mâncare. Ce-a gătit mama soacră eu am mâncat. Cu tot cu prăjituri. Bine, nu l-am întrecut pe Sorin, dar asta-i altă poveste.

Cum se cerea neapărat să fac ceva dacă mai vreau să intru în haine, am hotărât că e nevoie de un fel de mișcare care să-mi placă maxim. Cum mie îmi place apa mult, am găsit cea mai avantajoasă variantă de sport pentru mine și anume Aqua Gym.

aqua-gymMai încercasem o singură dată, la mare într-o piscină și mi-a plăcut extrem, așa că am zis că asta e de mine. Am căutat un loc în apropiere de casă, cel mai convenabil ca distanță era World Class-ul de la Titan, dar din ce-am citit pe forumuri, la orele de aqua gym ori sunt prea multe fete si antrenorii n-au cum să le urmărească pe fiecare, ori fițele celor din jur nu-ți permit să te simți tocmai în largul tău acolo… În fine, am găsit scuze pentru prețul prea mare cerut de World Class (sincer, nu știu ce prețuri au pentru că trebuia să mă duc acolo să-mi facă ofertă personalizată, ceea ce a fost prea mult pentru mine, eu vreau să văd pretul pe net), și am ales să mă duc la bazinul de la Stadionul Olimpia, unde suntem maxim 10 persoane la o ședință de aqua gym și credeți-mă are profu` timp să ne corecteze pe fiecare.

Continue reading Am renunțat la sală pentru Aqua Gym

Cum am învățat să schiez

Dacă tot am vorbit despre munte în ultimul timp și poate nu mai e mult și vom putea practica sporturile de iarnă în voie, am zis că-i momentul să aduc vorba despre cât de mult îmi place să schiez, poate așa chiar voi ajunge iarna asta de mai multe ori pe pârtie.
la-schiA fost odată ca niciodată, să tot fie vreo 12 ani de atunci, o fată care nu știa să schieze, dar tare i-ar fi plăcut. Din fericire avea un prieten care schia și care a dus-o la un magazin și a aranjat treburile în așa fel încât fata și-a luat echipament complet de schi pentru primul ei weekend pe pârtie. Chiar și soțul ei s-a echipat pentru pârtie pentru că, nu-i așa, distracția e cu atât mai faină cu cât grupul e mai mare.
Am ajuns cu greu la pârtie pentru că mi-am pus clăparii de la mașină și pentru un începător nu-i tocmai floare la ureche să urci, fie și numai până la baza pârtiei, în clăpari. Dar nevoia te învață și cum toți din jurul meu făceau asta mi-am zis că nu-i imposibil nici pentru mine. N-a fost. M-am obișnuit repede cu încălțările rigide care îți protejează picioarele și cărându-mi schiurile pe umăr am început să mă cred schioare. Habar nu aveam că de acum în colo va începe greul.
Am început pe pârtia de… începători și fără să mă ducă capul să plătesc un monitor să mă învețe mișcările corecte, mi-am lăsat fără discernământ picioarele duse de schiuri la vale. A fost super, mi-am ținut echilibrul impecabil, aproape că nu înțelegeam ce e așa greu la faza asta cu schiatul. Apoi am ajuns la capătul pârtiei și mi-am dat seama că nu știu cum să mă opresc, și pentru că urma un gard de sârmă, m-am aruncat într-o parte și m-am făcut una cu pârtia.

Norocul meu a fost că baieții care mi-au vândut skiurile mi-au reglat legaturile astfel încât acestea să de desprindă repede în cazul unei căzături. Știți cum e, când vinzi skiuri și clăpari te mai uiți și la om și-ți cam dai seama ce va face el pe pârtie. Pe mine m-au citit corect. La câte căzături am luat în ziua aia (dap, au urmat și alte coborâri cu aruncare pe burta sau pe spate la final) până am învățat să fac plugul și să opresc alunecarea până la gardul de plasă, aveam vânătăi pe picioare care mi-au trecut complet abia  o lună mai târziu.

Până la urmă am învățat să schiez. Cum? Prin încercări multiple, prin tras cu urechea la explicațiile pe care monitorii de schi dădeau elevilor lor, prin urmărirea mișcărilor celor care știau ce fac pe acolo, am ajuns la sfârșitul zilei să iau teleschiul și să mă trezesc cu schiurile în picioare în vârful pârtiei de avansați alături de toți prietenii mei care aveau tot dreptul să fie acolo, pentru că ei ȘTIAU SĂ SCHIEZE.

Continue reading Cum am învățat să schiez

Cheile Tișiței și un weekend cu o priveliște de vis

Am fost în weekend la munte așa cum v-am mai spus. N-am uitat acasă nimic, dacă luam și-un marker cu care să ne scriem numele pe pahare era bagajul perfect.

Am fugit de aglomerația de pe DN1 și am ales Munții Vrancei, adică zona Lepșa, mai exact Cheile Tișiței. Am fost cazați chiar la pensiunea cu numele acesta și a fost foarte frumos. Chiar dacă nu prea ne cunoșteam toți unii cu alții la început (ne-am strâns o gasca de 18 oameni), chiar dacă a trebuit să curățăm bucătăria ca s-o putem folosi, chiar dacă sâmbătă seara s-a luat curentul electric și a rămas toată zona în întuneric până dimineața, noi ne-am descurcat. Sau, cum ar spune un înțelept, ne-am văzute de ale noastre.

Am cunoscut oameni faini cu care sper să ne mai vedem si cu alte ocazii, am avut burete, lavete si detergent de vase de acasă, iar când s-a luat curentul, exact când începuse ”un chef nebun”, am avut o boxă portabilă și a cântat muzica din smartphoane până în zori. Mă rog, 12,01 tot zori se cheamă. Bateria externă ne-a fost lanternă și smartwach-ul călăuză.
În rest, vremea a ținut cu noi, am tras cu arcul (am venit cu el de acasă), am ascultat susurul Putnei care curgea exact pe lângă pensiune, am făcu poze, am fost în vizită la Mănăstirea Lepșa și am rămas uimiți de liniștea și frumusețea zonei.

Continue reading Cheile Tișiței și un weekend cu o priveliște de vis

Fursecuri cu ciocolată și-un weekend la munte

În weekendul acesta plecam la munte. Nimic spectaculos, o cabană izolată dar aproape de râu, într-o zonă după părerea mea cea mai puțin poluată de la noi din țară, zona Soveja-Lepșa. Nu m-am ocupat eu de închiriere și nu știu prea multe despre loc, dar imediat ce revin vă spun impresii, deocamdată am încredere în prietenii mei, sigur n-au ales ceva nasol.

Altceva voiam să spun. Săptămâna trecută mi-a arătat Iulia o rețetă de fursecuri cu ciocolată de pe contul lui Isaia Dydy. Sper să nu se supere că i-am pus filmulețul aici, dar eu deși am făcut rețeta de două ori, n-aș putea să explic mai bine. A insistat copilul atât de mult s-o facem, încât într-o seară ne-am apucat împreună să coacem fursecuri.

Nimic nu se compară cu mirosul din casă când la cuptor se fac prăjituri.

Continue reading Fursecuri cu ciocolată și-un weekend la munte

Avem grătar nou

gratar-3Scriu postul ăsta ca să stiu exact peste vreo 50 de ani să spun: Avem grătarul din octombrie 2016. 

Am avut de-a lungul timpului mai multe grătare de curte, începând de la nelipsitul dreptunghi cu 4 picioare prezent în orice gospodărie, până la cel mai sofisticat grătar pe gaz. A avut fiecare momentul lui de glorie, mai puțin ăsta ultimul, pe gaz, cu care nu ne-am înțeles deloc. Mă rog, aproape deloc. Acum era momentul pentru un gratar rustic și am făcut să se întâmple.

Așa cum probabil v-ați dat seama, am vândut grătarul ăsta cu 800 lei, am mai pus 200 și l-am luat pe cel din fotografie, de la Dedeman. Are și două accesorii, două corpuri, unul de masă și unul cu loc pentru chiuvetă, deocamdată noi l-am lua doar pe cel pentru chiuvetă pe care o vom monta la primăvară, pentru că am cam terminat cu amenajările pe anul ăsta.

Continue reading Avem grătar nou

Cu ce ne ducem la părinți?

Tradiția ne dovedește că un copil se întoarce mai tot timpul cu ceva de la părinții lui. Mai ales dacă aceștia din urmă locuiesc la țară.

Ba o ladă cu ceapă, săpun de casă, roșii, fructe, bulion, ouă, ouă, ouă, găini, rațe, curcani, ba chiar și-un porc de Crăciun. Nu știu dacă am spus ouă. Bani. Uneori părinții le dau copiilor lor mari, cu salarii de București sau și mai grav, cu afaceri proprii, bani. Părinții găsesc de cuviință să economisească din pensiile lor și să le dea copiilor lor ceva bănuți. De cele mai multe ori copii, cărora nu le lipsește nimic în viața de zi cu zi în afară de apropierea sufletească a părinților lor, refuză acești bani. Dar n-o pot face mereu. Pentru că pentru părinte nu contează suma pe care o întinde ușor jenat către noi, pentru el contează gestul că ia dat ceva copilului. A făcut-o cu toată dragostea din lume și noi suntem datori să înțelegem asta.

Bun, acum că ne-am lămurit ce ne dau părinții care locuiesc la țară (sunt sigură că și cei care locuiesc la oraș găsesc ceva de dat odraslelor), să vedem cu ce ne ducem noi la țară: Continue reading Cu ce ne ducem la părinți?

Machiajul și adolescentele

Recunosc că am ajuns în punctul în care fetele mele adolescente au mai multe produse de machiaj ca mine.

Inițial mi-a fost greu să admit că ele ar folosi machiaj. Că-s prea mici, că eu la 14 ani abia dacă avem un rimel, că-și strică fața, că sunt mai frumoase fără machiaj, că nu e încă timpul… Apoi, odată ce m-au convins și am acceptat că orice fată de 15+ ani are dreptul la propriul lip-stick, în baie la noi au început să apară tot felul de chestii. Prima dată un primer, apoi un ruj roșu, niște BB Cream, două creioane, rimel.  După asta a venit artileria grea, fond de ten, paletă Nacked, bureți de toate formele și culorile, pensule, din nou fond de ten. Ce să zic, finuț, aproape toată lista asta.

Bun, înainte de a vă cimenta imaginea despre adolescentele mele (17 ani acum), vă spun repede că ele nu se machiază. Uneori mă rog de ele să-și dea cu rimel. Nop. Refuză. Și totuși: Continue reading Machiajul și adolescentele

Ce câștigi cand ai permisul de conducere suspendat

În primul rând îți doresc din suflet să nu ai permisul suspendat, dar dacă ai ajuns aici, sunt șanse mari ca asta să se fi întâmplat deja. Hai să vedem împreună ce putem face pentru ca luna/lunile cu permisul ridicat să treacă repede și ușor:

  1. Cumpărat-ți un abonament la metrou și încarcă-ți cardul RATB cu 10 lei.  Dădeai oricum mai mulți bani pe benzină, așa că ce-ți rămâne îi poți folosi pentru a lua un taxi în situațiile urgente.
  2. Tocmai ai câștigat ceva timp pentru citit. Cumpără-ți câteva cărți, nu pierde vremea pe drum, citește. Da, te ajută și telefonul la citit, dar eu vorbeam de cărți adevărate.
  3. Ghici ce? Acum te poți opri în drum spre casă oriunde vrei, fără grija că ai lăsat mașina parcată undeva pe interzis.
  4. Îl știi pe tipul ăla de la IT care nu te bagă în seamă mai mult de ”bună” deși locuiți în același cartier?  Acum e momentul să-l întrebi dacă merge direct acasă și dacă nu-l deranjează să te ia și pe tine. Scuza cu carnetul de conducere suspendat e una dintre cele mai bune.
  5. Mai ții minte de câte ori la ieșirile în oraș cu prietenii tu comandai doar limonadă și suc de portocale pentru că erai cu mașina? Uită de asta, acum e vremea cockteilurilor. Alcoolice!
  6. E vremea perfectă pentru ca soțul să ducă și să aducă copiii de la școală. Nu-i așa că e relaxant să știi că nimeni nu așteaptă aproape nimic de la tine?

Ar mai fi chestii, numai că timpul a trecut și trebuie să mergem să ne luăm permisul (la mine asta nu-i valabil, eu abia pe 29 mă duc la Udriște).

Continue reading Ce câștigi cand ai permisul de conducere suspendat