Jurnal de consilier local – săptămâna 92

Încep jurnalul pe un balcon cu o imagine foarte frumoasă în față. Am fugit weekendul ăsta din București, am căutat răcoare, apă și ceva vegetație. Nu pot spune că n-am găsit, vă spun la sfârșit ce și cum. Suntem abia la ziua ziua de:

Luni -Am început săptămâna cu ședinta comisiei de buget. Erau de discutat proiectele pentru ședința de consiliu local de miercuri. Ca de obicei, întrebări a avut doar USR, restul consilierilor de la celelalte partide au înțeles tot din prima și erau gata să voteze. Ce dacă aprobăm un împrumut de aproape 300 milioane pentru un proiect pe care ne lăudăm că-l facem cu fonduri europene, ce dacă asociem două întreprinderi ale primăriei pentru a ne construi si exploata singuri o hala de 7  milioane euro pentru a ne tine arhiva fără a întreba cat ne-ar costa serviciile astea în piață, ce dacă…

Marți – Uneori, când sunt multe proiecte de parcurs până la ședința mare de CL, citesc prima data proiectele pentru care trebuie să dau vot în comisii și abia apoi proiectele care nu vin la comisiile din care fac eu parte. Apropo de asta, nu știu dacă v-am spus, după reconfigurarea comisiilor de specialitate, acum fac parte din Comisia de buget, finanțe, servicii publice, alte activități economice și relația cu mediul de afaceri și din Comisia cultură, culte, minorități, protecția copilului, muncă, sănătate și familie. A mai rămas ceva?

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 92

Jurnal de consilier local – săptămâna 91

Vă spun sincer că îmi este foarte greu să scriu pe căldura asta. E cald afara, e cald în casă, e inconfortabil până și la aer condiționat. Așa că am să înțeleg dacă nimeni nu va citi rândurile astea, nu-i azi vremea lor, dar poate că va fi cândva, așa că hai să scriem:

Luni – Încă vacanță azi pentru noi, ne punem gândurile în ordine și ne pregătim pentru pentru o altă jumătate de vară fierbinte. Pentru că în ședința trecută nu a trecut HCL-ul cu fundamentarea dării în concesiune a Halei Laminorul, am primit de la primărie invitație de a ne întâlni cu cei care au elaborat studiul, pentru a mai clarifica din întrebări.

Marți – Azi am citit din nou (de data asta cu pixul și caietul în mână) întregul studiu și alte câteva (7) contracte, opinii și HCL -uri legate de proiectul Laminor, pentru a înțelege cât de cât unde suntem și spre ce ce ne îndreptăm cu proiectul ăsta. Când am terminat, luminile în casă erau stinse de mult.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 91

Jurnal de consilier local – săptămâna 90

Ai zice că un consilier local aflat în vacanță nu are ce să scrie în jurnalul săptămânal, decât poate să ne povestească pe unde a fost și ce a văzut. Nu ai fi departe de adevăr, dar n-ai fi nici aproape, hai să vedem ce am făcut săptămâna asta, pe care am petrecut-o toată la Istanbul cu familia, într-o încercare de a reface neuronii distruși de-a lungul anului, nu neapărat ai mei:

Luni – am zis că facem o afacere și mergem într-una din Insulele Prinților acum, într-o zi lucrătoare, că poate-i liber. Am ales Buyukada și duși am fost. Odată ajunși acolo, noi și toți turiștii care lipsesc de la Mamaia anul ăsta, plus încă jumătate de milion de turci, ne-am dat seama că, ce să vezi, nu e liber.  Pur și simplu era vacarm, haos, greu de pășit, de înaintat nici vorbă. Am ieșit cu greu din mulțime și am căutat o plajă departe de aglomerație, culmea e că am și găsit-o. Dar insula e frumoasă, superbă chiar, doar că-i locuită și mai ales vizitată. Seara am ajuns la hotel și ne-am cufundat în tehnologie, unii descărcau poze, alții postau pe Instagram ce nu reușiseră toată ziua și cineva citea proiectele de pe ordinea de zi a ședinței de joi și lua notițe.

Marți – Deja obișnuiți cu aglomerația am luat la pas centru vechi al orașului și pentru că eram cazați undeva între Hagia Sofia și Moscheea Albastră am traversat curțile lor de cel puțin 20 de ori în vacanța asta. Am mâncat pe stradă, am fost în parcuri în care am observat că au instalate sisteme de colectare a gunoiului îngropate, apăsai pedala și aruncai hârtia sau ce aveai tu de aruncat. Am stat pe iarbă, am ascultat chemările la rugăciune la care m-aș fi așteptat să-i văd mai receptivi pe turcii musulmani, am urmărit îngroziți traficul de pe străduțe, ne-am răcorit cu înghețată și cu sucuri de rodie și portocale. Seara din nou la internet și proiecte, mâine e ședința de buget, dar parcă altfel parcurgi paginile alea cu marea în față și cu luminile vaselor de croazieră la orizont.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 90

Jurnal de consilier local – săptămâna 89

E duminică dimineață devreme și scriu în timp ce mașina se îndreaptă spre graniță. Avem în față un drum lung care îmi permite să scriu pe îndelete, dar nu să public ușor. Internet vom avea poate diseară, undeva într-un colț de Istanbul.  Sau poate nu chiar colț. 

Luni – De obicei, săptămâna premergătoare vacanței e foarte aglomerată, de parcă ne apucă atunci hărnicia și vrem să rezolvăm tot ce am cam neglijat în ultima vreme. Nici de data asta n-a fost altfel, am sperat până în ultima clipă că vom lăsa totul complet rezolvat la firmă. Ne-a ieșit. 

Marți – azi am fost cu Eugen Matei, colegul meu, consilier și el,  la o întâlnire  cu câteva reprezentante ale unor ONG-uri, deputata Oana Țoiu și Mihaela Ștefan, viceprimărița de la Sectorul 6, care au toate experiență în implementarea proiectelor legate de igienă menstruală, absorbante și workshopuri cu copiii. A fost o întâlnire care ne-a mai spulberat din mituri și temeri, care ne dă speranță că avem în ei (organizații, profesori, elevi) niște aliați, împreună cu care vom duce la bună implementarea HCL 284/30.06,  proiectul ”Împreună pentru fete” aprobat săptămâna trecută și la Sectorul 3. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 89

Jurnal de consilier local – săptămâna 88

Am luat primul 8 în clasa a III-a și am crezut că e sfârșitul lumii. Într-un fel chiar a fost, din moment ce 40 de ani mai târziu eu tot țin minte momentul acela. :)) Mi-am adus aminte de asta acum când am scris 88 în titlul acestui jurnal. Al doilea opt pe care îl țin minte l-am luat la liceu, când trebuia să mergem în practica la cules de mere, dar pentru că a plouat am intrat în clase și am făcut ore. Aveam istorie și catalogul s-a deschis la mine. Am fost extrem de bucuroasă pentru că îmi plăcea istoria (citeam manualul de la un capăt la altul, imediat ce îl primeam), dar mai ales pentru că învățasem lecția la care urma să răspund. Și-am început, am spus povestea, am completat si cu ce mai știam eu din alte cărți, am știut exact anii și personajele, ce mai, colegii mei și profesorul au fost impresionați. Excelent, a zis domnul profesor! Am să-ți pun și notă. 8. Trecem mai departe copii. Și de atunci notele chiar n-au mai contat. :))))

Revenind, am avut o săptămână bună. Excelentă! De 8, cum ar veni.

Luni – Am fost la dezbaterea despre regulamentul de parcare din Sectorul 3 care-i de fapt tot cel vechi cu câteva modificări, acum se propune mărirea distanței față de locuința ta până la care poți solicita un loc de parcare de la 30m  la 100 m și posibilitatea ca cei care au apartamente cu trei camere sau mai mult să poată solicita doua locuri de parcare, daca au două mașini, evident, și dacă în zona lor mai există locuri libere. Asta e valabil și pentru persoanele juridice.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 88