Fata avea ochii în culoarea cerului senin de iarnă și părul castaniu lung până la umeri, foarte mătăsos. Însă nu astea îl atrăgeau la ea. Mai erau fete cu părul castaniu și mătăsos, dar ea avea ceva ce îl învăluia inexplicabil de câte ori i se afla în preajmă. Băiatul suferise mult, mai mult decât putea un adolescent îndura. Nu era orgolios, dar de prea multe ori se lăsase călcat în picioare de ea. Chiar dacă el nu avea o problemă cu asta, prietenii începuseră să râdă de el și să-l convingă să mai vadă și alte fete. Era adevărat, erau frumoase și celelalte, dar lui îi plăcea ea. Iubea cu pasiune până și aerul din jurul ei, mai bine zis iubea mai ales aerul din jurul ei. Inițial a crezut că-i un parfum cu mosc și santal pe care ea îl folosește și care l-a înnebunit, dar știa din surse sigure că fata nu folosea nicio licoare frumos mirositoare.
În sala de clasă stătea în spatele ei și când fata își întorcea (rar ce-i drept) privirea spre el, băiatul se îmbujora. Nu era un băiat banal. Ba din contra, era cel mai drăguț băiat din clasă. Fata recunoștea asta în fața prietenelor ei, dar nu se simțea deloc atrasă de el. Nu ar fi vrut însă să-l rănească deloc, pentru că era prietenul ei cel mai bun. Jucau împreună tenis, îl ajuta să-și pregătească echipamentul atunci când echipa liceului avea meci cu cei de la mate-fizica și țineau amândoi cu U. Craiova. În afară de asta însă, când era vorba de dragoste, ea visa la un Făt Frumos din alt liceu, care nu prea-i dădea atenție. Băiatul nostru știa asta și nu se lămurea dacă să se bucure sau să-i pară rău pentru ea. Și mai era și mirosul acela parcă de iasomie care o învăluia.
Anii au trecut, viața i-a dus depate unul de celălalt și fiecare are acum familia lui. Fata n-a avut nicio șansă cu Făt Frumosul de la alt liceu, iar eroul povestirii noastre a uitat-o și el curând. Pentru că așa-i în tenis.