N-am fost niciodată fan Monopoly. Numai la gândul că iar se înșiră jocul prin casă, mă apucau durerile de cap. Preferam orice alt joc de strategie, sunt un bun jucător de clasicele rentz, whist și bridge, pe acesta din urmă l-am învățat singură dintr-o carte (da, avea pagini :D) până să apuc să-l joc prima dată, atât îmi e de drag.
De vreo săptămână însă, ne-a băgat Gabi, soțul Ioanei și medicul stomatolog despre care v-am tot amenințat că scriu aici, ne-a băgat Gabi, ziceam, în nebunia cu Monopoly jucat cu cărti. Speciale ce-i drept, dar cărți de joc.
Măi, n-am mai fost așa pasionați de un joc de cărți, noi toți, toată familia zic, de nici nu mai țin minte când. Jucăm în doi, în trei, în patru sau în cinci, pe echipe, singuri, ce mai, o nebunie. Jocul e mult redus față de Monopoly clasic, are totuși proprietăți, case, hoteluri, bani, cărți de acțiune, etc.