WTF, vacanţă pentru urşi de pluş

Cum adică ursuleţi de plus stresaţi? Hei, trezirea, s-a terminat treaba pe Pamant si de plictiseala  inventam servicii nefolositoare pentru urşi făra viaţă, platite de oameni cretini? Eu ştiu că din prostia speciei se câştigă bine, dar chiar şi cei mai retarzi dintre noi au limite, zic. Pentru că, iertaţi-mi exprimarea, oamenii pe care îi interesează stresul ursuleţilor de plus, ar putea să nu existe sau dacă există să-i ceară ajutor lui Scaraoschi şi să rezolve treaba.

Oare cei care au făcut afacerea asta îi zice afacere?) sunt în toate minţile? Fiţi atenţi aici program: Pachetul de lux prevede, în plus, o excursie la ferma de reni a Moşului, unde ursuleţul are privilegiul de a hrăni animalele fermecate. Sunt curioasă dacă au avut vreun client.

Nu mă întelegeţi greşit, nu am nimic cu ursuleţii de pluş, ba am şi eu două bucăţi  sus pe şifonier la fete în cameră, dar ultima dată când m-am uitat la ei, pană şi vacanţa mea era departe de a fi ceva concret.

Cum să dai bani pentru vacanţa ursului de pluş? Cât de cretin să fii ca să faci treaba asta? Nu mai bine mergi tu să te cauţi la un doctor, că poate ţi-ai pierdut din doage şi e pacat de tine?

Acum sincer vorbind, sunt eu nebună sau ăstia din ţara lui Moş Crăciun au prea mult timp liber?

Sursa foto

(Visited 678 times, 1 visits today)
AlexG

Asta mă depăşeşte ! “nu am nimic cu ursuleţii de pluş” să înţeleg că nu vrei să superi vreo asociaţie care îi apără, hai să îi verificăm, şi dacă îi găsim că îs făcuţi din blănuri naturale să punem asociaţiile care protejează animalele pe capul lor, ce naiba :))
Ok, e stupid oricum, credeam că în România se duc bani degeaba :))

Dili

… ietete ce rea e Nina, adicatelea cosmeticele tale sa mearga mereu in vacanta cu tine, valizele sa te insoteasca pretutindeni, dar ursuletii…. pai ursuletii si plusurile, dragele de ele, nu merg impreuna nicaieri, niciodata, never, nunca, jamais…. pai e corect?!?!?
Acu’ serios, mi se pare foaaaarte misto ca se speculeaza idiotenia si snobismul unora, sa se speculeze neica, ca meritaaaa!!!! Idioti s-au gasit mereu, de ce sa nu-i stoarca unii mai destepti?? 😛

nina

@Alex- nuuuu, ursii de plus nu-s facuti din blana naturala, nici vorba, ziceam doar ca sunt dragalasi si ii bucura pe copilasi. Dar de aici si pana la a-i trimite in vacanta, e cale lunga. Adica nu-i cale deloc. 🙁
@Dili- da fata, da’ parca-mi pare rau ca se consuma resurse cu asa ceva. 🙁

Rux

Ninuto, esti nedreapta, sa stii. Fii-mea are un ursulet pe care il terorizeaza non-stop. Ba se joaca cu el, ba il arunca si dup-aia o ia de la capat. Ma mir ca inca mai are ochi. Deci la cat e de stresat bietul ursulet, cred ca o vacanta la ferma ar fi binevenita.

Totusi, cine naiba a inventat tampenia asta? Nu mai are lumea pe ce sa cheltuie banii?

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.