Exista oameni

Există oameni pentru care viața se oprește undeva la 30 de ani. A lor, nu a altcuiva. Există oameni care se opresc din trait la 25 ani, că deh, nu mai e mult și ajung la 30 și, vedeți voi, sunt deja trecuți, și-au trait traiul și-au mâncat mălaiul. De acum încolo să-și crească copiii și să le facă toate poftele, pentru că lor părinții nu le-au îndeplinit toate dorințele când erau mici și uite, tare mult au suferit. Atât de mult, că aum la 25 vor să renunțe definitiv la a se mai gândi la ei și au decis să crească copii care să le împlinească visele. Copiii cărora le îndeplinesc ei acum și dorințele nerostite sau mai ales pe acelea.

Femei tinere, aproape fete, care se mulțumesc cu statutul de casnică și cu cele 90 de kilograme pe care le aveau în luna a noua de sarcină. Nu contează că tinerețea lor abia cum începe, nu contează că băiatul cu care s-au căsătorit le-a plăcut cu părul lung și castaniu, nu tunse băiețește, decolorate și făcute permanent. Știți, o vreme am crezut că soluția de permanent a dispărut de pe fața pământului, dar nu-i deloc așa. Pentru a vă convinge nu trebuie decât să mergeți în parc și s-o urmăriți pe doamna al cărui copil tocmai a căzut în cap de pe tobogan. E blondă, creață artificial și fumătoare. Știu, din descriere ai zice că-i bunica puștiului prăbușit pe covorul anti-traumă de sub jgheabul înclinat, dar nu-i. E mă-sa. Și n-are mai mult de 25 de ani. Păcat. Cine știe ce visuri a avut ea pe vremea când era copilă. Sunt sigură că printre ele nu era ăsta cu delăsarea. Cu renunțarea la a mai fi. Măcar dacă ar fi supravegheat copilul acela cum trebuie!

În fine, să trecem la băieți. Vorbesc de cei tineri, fără job, întreținuți de neveste și bețivi. Credeți că nu sunt? Numai la mine pe stradă știu vreo trei. Să zic merci că ăstia pe care-i știu măcar nu-și bat nevestele. Dar sunt convinsă că sunt unii care fac și asta. Și-s tineri. Asta mă supără cel mai tare. Că n-au învățat nimic de la generațiile din fața lor. Că n-au modele. Că n-au respect de sine și nici țeluri. Sunt oameni care au renunțat să se gândească la ei. Sunt oameni pentru care viața s-a sfârșit.

Pentru toți aceștia, fete și băieți deopotrivă, am un mesaj: dragilor, aveți vreme să vă reveniți. Nu vă va trage probabil nimeni de mânecă, dar cu ceva voință și-un cutremur puternic în viața voastră (căci ea există, chiar dacă voi credeți că nu) veți găsi puterea de a găsi repere, de a vă depăși condiția, de a face ceva pentru voi și prin voi, puteți face mult pentru cei din jurul vostru. Trebuie doar să vă doriți asta. Veți reuși, și știți de ce? Pentru că sunteți tineri!

(Visited 37 times, 1 visits today)
viatanomada

te felicit ca ai spus-o, sunt asa multe cazuri de genul asta, sunt atat de confuzi la varste la care ar trebui sa traiasca din plin. Viata e un dar, trebuie traita la cote maxime, sa ne bucuram de fiecare clipa, de fiecare reusita cat de mica,de un rasarit, de-o ploaie chiar, nu mai spun ca ar trebui sa ne respectam si pretuim copiii si asta inseamna sa-i iubim si educam .Toti trecem prin situatii dificile la un moment dat dar trebuie sa stim aproape totul depinde de noi.

mixy

Daca pe vremuri isi inchideau viata la varste fragede, acum, in astfel de vremuri nu au scuze. Inteleg sa avem perioade in care sa ne uitam pe noi de grija celor de langa noi (mai ales cei bolnavi), dar perioadele astea trebuie sa treaca.

Madutza77

Dap…sunt de acord …dar cel mai greu este sa constientizezi si sa accepti ce ti se-ntampla…ca apoi sa iei masuri…sa treci la treaba, sa schimbi situatia in favoarea ta. De-ai sti ca forta este doar in tine…..Cat despre modele ?! …cam nu-s !

s

alt articol moralizator care critica ‘ce suntem’ si da directii despre cum ‘ar trebui’ sa fim. toti pierdem o oarecare cantitate de vise pana pe la 30 de ani, cand incepem sa impacam ce ‘am vrea/visam’ sa fim cu realitatea interioara/exterioara. Pe toti ne marcheaza copilaria (fericita sau nu) si ne dam seama ca anumite modele ne influenteaza mai mult decat am vrea. Respectul de sine, ca si femeie, se invata sau se mosteneste in primul rand de la modelele feminine pe care le avem, daca acesta lipseste e nevoie de o mare doza de vointa si autocunoastere de sine pt a schimba aceasta directie. Da, toti trecem prin momente grele, dar unii plecam pregatiti sa le facem fata, altii bajbaim dezorientati. Ce vreau sa zic eu este ca.. Poate data viitoare cand o sa vedeti femeia <25 de ani cu paru permanent si decolorat la care ii cade copilu in cap in parc, o sa mergeti, o sa o ajutati sa si-l ridice, si o sa ii spuneti o vorba buna. Ea o sa va multumeasca, si o sa se uite cu oarecare invidie la trasaturile dvs ingrijite si parul dvs castaniu si ondulat, si probabil o sa incolteasca un gand in mintea ei. Iar dvs o sa fiti fericita ca, in loc sa scrieti un alt articol motivational despre "you can do it if you try", chiar ati facut ceva pt a pune un zambet pe fata unui asemenea om 'trist'.

Nina

Chiar ma gandeam ca o sa apara curand cineva care ma va certa ca nu fac eu nimic in directia indicata perfect de dumneavoastra.
Daca voiam sa ma laud cu ce fac eu pentru oamenii de genul pe care-i intalnesc, o faceam deja pana acum, dar e dreptul fiecaruia sa banuiasca in celalalt mai multa indiferenta decat doza personala.
Dincolo de asta, ma bucur ca exista oameni ca dumneavoastra (s-ul din nume nu-mi indica daca sunteti femeie sau barbat, dar asta conteaza in context atat de putin…), care iau atitudine cand vad situatii de genul celor descrise de mine si o fac exemplar. Felicitari!

gabi

Evident ca sunteti o doamna. Vreau sa va salut si eu. Fericirea nu e comuna si cine o cauta dupa retete nu o va gasi probabil. Nu trebuie sa fiti atat de pornita pe draga de Nina. Lumea e facuta din aparente… si din fericire. Pana la urma e atata de simplu.

Nu e musai sa cauti fericirea. Dar daca treci de aparente sigur esti. In orice conditii. Simplu, nu?

mihai

Da-mi voie, te rog, sa imi exprim unele mici rezerve. Ca tinerii amintiti de tine in post te citesc, am dubii ca Toane face parte din lecturile lor. E doar o supozitie, m-as bucura daca m-as insela…

liliana

e atât de ciudat ce se întâmplă. bunica mea a fost moaşă de pe vremea regelui, a murit acum 2 ani la 96 de ani. nu contenea să spună că nu înţelege lumea de azi. pe vremea ei oamenii nu aveau acces la informaţii, nu existau tv-uri, radio aveau la primărie şi poate că mai avea popa sau învăţătorul, ziare la fel. cu toate astea nişte reguli minime de bun simţ îi ghidau în viaţă. nu e nici o filosofie. şi da, există un trend ca aceşti tineri să se căsătorească repede-repede şi să trântească copii apoi să stea să spargă semninţe şi să bea bere la PET pe o bancă de lângă bloc. de parcă viaţa lor s-a închis. cunosc fată de 20 de ani care are doi copii cu doi bărbaţi diferiţi. nu e nici o garanţie că se va opri aici. cunosc familie care stau 6 persoane în apartament de 2 camere de 40 m2, adică părinţii, doi băieţi, soţia şi copilul unuia dintre ei. nici o preocupare la aceşti tineri de a-şi îmbunătăţi viitorul. sunt de acord că nu putem fi toţi deştepţi dar pot deveni sudor în argon, bucătar (că tot mă uit la MasterChef) şi nu ştiu, poate că exemplele pot continua. dar nu, pur şi simplu ei nu vor, se mulţumesc cu munci sezoniere şi cu berea la PET de lângă bloc de parcă asta ar fi maximul. ce să spun? e o lume sucită.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.