Când atunci înseamnă acum

Nimic nu mai contează.

Copilăria a fost, este și va fi cel mai frumos timp petrecut alături de părinți. E începutul istoriei fiecăruia dintre noi, e locul în care ne întoarcem cu gândul de fiecare dată când viața ne întreba “cine esti, de unde vii?”

Am adus vorba de părinți pentru că iYli mă îndeamnă să scriu despre aromele copilăriei mele, iar cele mai multe dintre ele sunt acelea cu care ne-au obișnuit de mici părinții. Ok, și bunicii. Fie că vorbim de boabe de struguri (da, numai boabe, asta primeam în serile târzii când nu puteam pune pleoapă peste pleoapă până ce mama nu se întorcea de la schimbul doi), fie că-i vorba doar de pâine tăvălită prin ou, prăjită în tigaie (nu de teflon, pe vremea aia nu știam ce-i aia) cu mult zahăr deasupra (ah, cât de nesănătos, ar zice mamele de azi), aromele astea există, ne sunt dragi și aducem vorba de copilărie de câte ori le reîntâlnim.

In copilărie, uneori venind de la școală mergeam acasă la o colegă mai cu stare ( părinții ei erau șefi la nu știu ce depozit de alimente) și mâncam împreună cu ea ceva ce nouă ni se părea mai bun decât orice prăjitură: Pâine unsă cu unt (da, unt adevărat) și picurată cu miere. Când spun picurată, mă refer la picături minuscule și relativ puține, scurs din vârful cuțitului. Nu prea multă miere că apoi s-ar fi prins maică-sa că-i ospăț pe noi în fiecare zi. 🙂 Ah ce gust bun avea treaba asta…

Un alt gust din copilăria mea e ăla de cafea. Era vară și stăteam singură la umbră, în casa unor veri din Brăila. Citeam. La un moment dat intră în cameră bunica lor din partea mamei, care nu-mi era și mie bunică, dar care era o femeie de-o bunătate pe care n-am s-o uit cât voi trăi, intră, ziceam, ducând în mână o tavă pe care era o micuță ceașcă cu cafea turcească aburindă, lângă o farfuriuță cu doi biscuiți. Mai copii, cafea mai bună decât aia n-am băut și nici nu cred c-am să mai beau vreodată. Poate a contribuit mult și momentul, și liniștea din jur, poate și personajele din cartea pe care o citeam atunci, nu știu, cert e că acea savoare n-am mai întâlnit-o niciodată.

Așadar, exact așa cum ne amintim cu drag de unele parfumuri ale copilăriei noastre, tot așa pe unele dintre ele nu le vom mai întâlni nicicând. Pentru că există o vreme pentru orice. Știți, am încercat să-mi ung acum o felie de pâine cu unt. Am pus și miere și mi-am închipuit că sunt în bucătăria prietenei mele de acum 25 de ani. Hmm, gust delicios, dar parcă nu același. Cred că am pus prea multă miere. 😀

Voi de ce parfumuri din copilărie vă amintiți cu drag?

(Visited 49 times, 1 visits today)

Related Post

maria

Mirosul de cozonac proaspat scos din cuptor, mirosul carnii crude cu tot felul de mirodenii pentru prepararea carnatilor de craciun, mirosul de prajitura facuta de mama cu ingrediete de casa…asta este mirosul copilariei mele.

coana zoitzica

placinta cu dovleac e parfumul nazbatiilor din copilarie. de cate ori faceam prostii, si nu era rar, fugeam la o vecina care facea placinta cu dovleac pe care eu nu o mancam :). azi, cand simt miros de placinta cu dovleac, ma gandesc ce nazbatie am facut

nina

@Copila blonda- am auzit ca asa le ziceti, la noi se spunea pur si simplu paine in ou. 🙂

@maria- cozonacul in cuptor e mirosulcare-mi place cel mai mult, din fericire am avut parte de el pe tot parcursul vietii de pana acum.

@coana zoitzica- hahaha, pai iti place sa nu placinta cu dovleac?

nina

@coana zoitica- am sa tin minte asta si-am sa fac placinta de dovleac cand vii la mine. Bine, daca se va intampla peste 10 ani nu garantez ca ma tine memoria atat de mult. 🙁

Ioana

eeeii acu ca stau si ma gindesc, eu imi aduc aminte cu mare drag de brinza prajita numita acum foundue, de tocanita de bureti de roua pe care-i culegeam cu propriile minute, de alunele si fragii adunati dintr-o minune de zona/plantatie brazi&padure moldoveneasca caruia nu stiu din ce motiv (sau ce-o insemna) ii ziceam HUCI, de porumbul copt in jar pe care ni-l dadea bunicul cind inca frigea… Bag seama ca pe acea vreme mincam ceea ce acum se cheama specialitati…

mazgalica

– omleta făcută din ouă proaspete,
– laptele cu mămăligă,
– pâinea abia scoasă din cuptor,
– gutuile ținute pe sobă,
– porumbul fiert ori copt în sobă,
– salcâmii și iasomia,
Toate aceste miresme îmi amintesc, numai și când mă gândesc, de copilăria la bunici 🙂

nina

@ioana- ah, mi-a plouat in gura cand ai zis tocanita de bureti. Curat specialitati!

@coana zoitzica – 🙂

@mazgalica- hmmm, laptele cu mamaliga, ca bine zici. 🙂

@cafea_amara- si mamei mele la fel. Am facut si eu o singura data. Mi-au iesit, dar pentru ca are cine sa-mi faca m-am multumit doar sa-i miros si sa-i mananc. 😀

viatanomada

ai dreptate: cafea asa cum imi facea matusa care mi-a tinut loc de bunica niciodata nu o sa mai beau si cred ca aveam doar vreo 8 ani cand ma trata cu asa ceva si cu dulceata de trandafiri,strudelele cu mere sau branza si stafide,friptura de oaie pe care doar tata stie s-o faca si mirosul de toamna(sunt zuza,nu?) ca am copilarit la curte unde aveam un gutui,vita de vie (o tufa doar) care mirosea divin cand se coceau 4-5 ciorchini cat facea saraca si un piersic adevarat cu piersici pufoase si aromate.Doamneeee ce batrana sunt!

dojo

Painea “pane”, of course, era la ordinea zilei. Si mirosul e cacao cu lapte, chestie de care n-am scapat nici acum ca-s ditai femeia (am inlocuit cacaoa cu cicoare, dar tot pe acolo e). Si prajitura mea preferata pe care am numit-o eu Sandy … cu blat pe sistemul dobos (parca are consistenta asta), cu crema de vanilie si crema de cacao deasupra …

nina

@iYli- si eu ma laud ca tin dieta, dar mananc de nu ma vad. 🙂

@viatanomada- cunosc mirosul de toamna. Imi place la fel de mult ca ce primavara. 🙂

@dojo- oooo, n-am mai baut cacao cu lapte de cand erau fetele mici si ca sa nu arunc ce lasau in cana, ma umflam eu de cacao cu lapte. Delicios!

Cami

Paine cu ou…mmmm…ce buna! Mi-am amintit de ea acum cateva saptamani si am facut intr-o dimineata de weekend.
Sotul meu nu mancase niciodata. I-a placut si lui. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *