Pentru că n-am încă bani de mașină nouă și pentru că am zilnic multe drumuri de făcut spun sincer că m-aș multumi să am pe mână, fie și numai pentru o săptămână, o mașinuță Citroen DS3 ca cea din filmultețul de mai jos, în care viitoarea fostă iubită a lui Cabral ne plimbă prin București o zi întreagă. Partea în care pe fundal cântă Zaz – Je veux e preferata mea. Bine și partea cu mâncarea, dar cum mă străduiesc de câteva zile să țin o tentativă de cură, mă abțin de data asta. 🙂
Pentru a intra în posesia mașinii nu-i suficient însă doar să vă uitați voi la filmuleț, ci și să scriu eu pe unde m-aș plimba prin București cu mașinuța, vă spun doar atât: marea majoritate a timpului mașina va sta în fața casei ca să vadă toți vecinii că am mașină nouă, să vorbească, să bârfească, etc. Cum adică am garaj? Păi cine vede mașina în garaj? Acolo țin Dacia veche a lu’ tata socru. Glumesc! Ar vrea ea să stea în fața curții, dar asta nu se va întâmpla decât noaptea. Poate.