Archive for August, 2009
Ieri seara am visat ca aveam telefon nou. Era al meu si arata cam asa:
Ok, eu ii ziceam telefon insa el stia sa faca multe, multe. Stia jocuri, inregistrari, foto, video si internet, cu tot ce implica asta pentru mine (mail, bloguri, twitter, google…). Aveam chiar o adresa noua de mail, pe care imi venisera o multime de invitatii pentru vacanta. 
Era bijuterie, ce mai!
Visul asta mi se trage cred, de la faptul ca ma gandesc de ceva vreme la propriul meu telefon. Nu ma intelegeti gresit. Am avut telefon inca de pe vremea cand Mobil Rom si MobiFon traiau. Insa cu o singura exceptie, notabila de altfel (am primit odata de la sotul meu un telefon Nokia N7360), n-am avut un telefon al meu, personal adica.
M-au fericit firmele la care am lucrat cu telefoane peste telefoane. Am avut ceva rezultate care meritau cumva recompensate? “Alegeti si tu un telefon!” Asa m-au indemnat sefii de fiecare data. Si mi-am ales, numai ca limitata de un anumit buget si cu mentiunea ca, daca parasesc organizatia predau si telefonul. 
E, acu vorbim despre altceva. Vorbim despre visele mele. Chestia asta din vis avea google search pe ecranul principal, frate. Cred ca asa il aranjasem eu, fiindca era el usor de personalizat, nu pentru ca ma pricep.
Cred ca totusi i-am retinut multe din detalii pentru ca l-am privit si butonat tamp de frica. Da, mi-a fost frica si am primit ajutor. Cum de la cine? Cum de ce? De la GPS-ul incorporat, pentru ca ma ratacisem. Nu mai stiam unde ma duc si mai ales habar nu aveam unde sunt. Da’ el stia. Bine, nu era disponibil chiar in timpul ala GPS-ul dar macar am putut sa vad unde ma aflu cu optiunea “my location” or something like that. Mi-a aratat exact, ce mai. Eram in pat. Si m-am trezit. Dar gandul mi-a ramas la el. Il vreau, mi-l doresc, il visez si e magic.
Dimineata l-am caut pe net. Stiam sigur ca trebuie sa existe. Am scris “vis”, “telefon”, “magic” si l-am gasit din prima. Uite-l! Ziceti voi daca nu-i chiar el. Acu’ daca l-am gasit, ma gandesc sa nu-l mai scap.
Post scris pentru concursul “Imi doresc un HTC Magic”, organizat de Gadgeteer.ro si Vodafone Romania.
P.S. M-au vazut fetele ca ma uit la HTC Magic si m-au intrebat: “Telefon din asta vrei sa-ti iei mami?” Eu: “Da.” Ele: “Ïa si tu doua-trei.” 
Pe principiul, tara piere si baba se piaptana, dupa ce ca am treaba de nu-mi vad capul, eu simt ca am nevoie de o vacanta, fie ea si scurta.
Trebuie sa-mi fac niste calcule si sa ma tirez din Bucuresti macar la sfarsitul saptamanii asteia si inceputul saptamanii viitoare. N-am timp sa scriu mai mult acum. N-am timp sa citesc bloguri, da in vacanta asta scurta care vine, sper sa ma pot lauda ca am luat cu mine laptopul si internetul mobil si m-am adus la zi cu tot ce am pierdut zilele astea.
Voi ce-ati mai facut, ce planuri mai aveti?
Cand am ajuns ieri acasa, m-au luat fetele in primire:
“Mami esti obosita?”
“Mami noi avem 25 lei, banii nostri.”
“Mami hai, te rugam, cu noi la mec!”
“Mami daca vrei iti facem masaj sa-ti treaca oboseala.”
“Esti cea mai buna mama!”
“Tu mai mananci sau plecam direct?”
“Cu ce sa ne imbracam?”
Heiii, frana! Eu abia ma mai tineam pe picioare, da’ cand le vedeam asa de entuziasmate de chestia asta, poate si pentru ca si-au facut ele ganduri inainte, parca nu-mi venea sa le tai din exuberanta.
Din principiu nu prea le duc la Mc’ Donald, in sensul ca merg doar cand un copil isi serbeaza acolo ziua de nastere si foarte rar in rest, in medie de cca. 2 ori pe an. Au facut ele calculul si au ajuns la concluzia ca aseara era tocmai potrivit sa se intample una din cele doua vizite.
Pana la urma le-am spus ca, daca ma lasa doua ore sa ma odihnesc si daca tati termina treaba intre timp si vrea sa vina si el, atunci ramane stabilit sa mergem.
E, acum imaginativa doua copile cu niste fete foarte fericite, cum se pleostesc dintr-o data si raman asa cu fetele cazute. Sonia are curaj si vorbeste:
“Ah mami, noi nu vroiam sa mearga si tati, ca nu ne ajung banii si pentru el.”
Daca nu astepti sa-ti moara cineva sau nu vrei neaparat sa stii cam cum sta treaba cand se intampla, nu citi mai departe. Read the rest of this entry »
Pentru ca multa lume ma intreaba : “Si fetele, ce mai fac fetele acum in vacanta?”, hai sa va mai spun cate ceva din aventurile lor din ultimele zile.
Atunci cand nu e ziua nici unui copil de prin vecini, deci nu-i rost de nici o sindrofie, Sonia si Iulia isi umplu timpul ca orice copiii normali zic eu, cu plimbatul pe role, pe bicicleta, se joaca tarile cu ceilalti copii sau inventeaza jocuri impreuna cu verisoara lor Aida, care-i o minune de copil, plina de viata si de idei nastrusnice. Zilele trecute aveau fiecare cate un telefon de jucarie si incercau sa salveze lumea forman 123 pe tastaturile alea.
Au invatat si sa dezlege rebus, desigur la nivel de copii de clasa a IV a. Citesc povesti, se uita la desene si asculta muzica. Zilele trecute, a fost ziua mamei unei prietene de-a lor si impreuna cu fetita in cauza au invatat cateva melodii pe care le-au cantat in fata sarbatoritei. Le-am intrebat cum a fost si mi-au spus ca n-au cantat decat un cantec, pentru ca mama sarbatorita a inceput sa planga cand le-a ascultat si ca sa nu se emotioneze femeia si mai mult, s-au limitat la o melodie.
Vineri seara fetele au fost impreuna cu tati si cu parintii Aidei la Ferma animalelor. Desi am inteles ca proprietarii nu au terminat de amenajat in totalitate ferma, copiii s-au distrat copios si ar mai vrea sa mearga si azi. Pai cum sa nu, daca ar fi dupa ele, am sta numai acolo. 
Anul trecut pe vremea asta se nastea Mathias, nepotelul meu drag, pe care inca nu l-am vazut in carne si oase. Trebuia sa-l intalnesc pentru prima data saptamana care vine insa din cauza unor intamplari nefericite venite in cascada nu mai pot veni. :(
Mathias locuieste impreuna cu parintii lui, Cristina si Mihai, in Belgia. Povestea lor este una foarte interesanta si am scris-o anul trecut.
In ziua in care i s-a nascut baiatul, Mihai a plecat sa-i cumpere minge de fotbal. Acum are mai multe.
Sper ca cel tarziu la anu’ sa ne intalnim in sfarsit. Nu-i drept sa nu-ti poti vizita oamneii dragi de cate ori ai chef. Nu-i drept!
La multi ani Mathias!
Acum vreo zece ani
Sotul meu avea o dacie masina de serviciu. Masina ramanea in fiecare seara in fata portii ca un caine credincios. Era o rabla cu care insa ne faceam treaba isi facea treaba.
Intr-o duminica dimineata masina nu mai era in fata curtii. Nu ne venea sa credem. Am intrat in casa sa vad daca sunt cheile, ma gandeam ca a dat-o cuiva si nu-si mai aduce el aminte. Acum logic vorbind, cine sa fure o rabla de dacie? Ei bine, uite ca s-a gasit cineva.
Evident ca am facut plangere la politie, evident ca masina n-a mai fost de gasit, dar n-as baga mana in foc ca a si cautat-o cineva.
Azi dimineata
Am cautat telefonul in geanta (a se remaca ca mi-am amintit de telefon inainte de a iesi din casa). Nu era. M-am sunat de pe un alt telefon, nu se auzea de nicaieri nici un sunet. Zic, e in masina sau l-am uitat la serviciu.
Cand am iesit la poarta am vrut sa deschid masina. Nu trebuia, era deja deschisa.
Zic: vai, aseara am uitat sa bag masina in garaj! Aseara am uitat sa inchid masina! Aseara am uitat telefonul in masina!
Pe scaunul din dreapta era telefonul. Mentionez ca nu e prima data cand mi se intampla asta.
Concluzie
In ultimii zece ani Romania a devenit o tara cu oameni cinstiti sau azi in Romania nu mai intereseaza pe nimeni un telefon si-un spark, chiar si luate impreuna.
Azi e ziua fratelui meu Laurentiu. Implineste 34 de ani. Ii doresc sa fie fericit, aici sau aiurea in lume ( Portugalia, Spania). Nu l-am vazut de un an. In ultimii 7 ani l-am vazut cam o data pe an. Cum sa te obisnuiesti cu asta? Imi este foarte dor de el. Am impartit aceeasi camera la bloc aproape 18 ani. Pana pe la 13 ani era mai mic decat mine la inaltime. Acum are 1,95m. Cand s-a inscris la judo am vrut sa merg si eu ( nu m-au primit ). Cand a castigat prima cupa la un concurs judetean, am vrut sa mi-o dea mie. Nu mi-a dat-o. Cand mergeam in vacante (16 iunie – 14 septembrie) la bunici eram cei mai fericiti (euforia disparea pe masura ce se apropia sfarsitul vacantei). De sarbatori era obligat sa ma ia cu plugusorul. Pe trei ianuarie mergeam sa cheltuim banii stransi. Mergeam la cinema foarte des. La un singur film n-am rezistat pana la final. Se numea ” Canarul si viscolul” (hihihih uite ca pe asta nu l-am uitat). Ca orice frati am facut multe multe lucruri impreuna. Imi place sa cred ca va veni o vreme in care vom fi (geografic vorbind) mai aproape.
Acest post a fost scris si publicat anul trecut in data de 13 august.
Acum s-a mai schimbat cate ceva. Laurentiu implineste anul acesta 35 de ani si ne intalnim mult mai des.
La multi ani Laur!
Pentru ca baba se misca greu, mi-au luat-o toti inainte asa ca nu-mi ramane decat sa multumesc celor care s-au gandit ca merita toane sa fie numit blog de aur. Adicatelea Cristian, Roxi si Ioana.
Acu’, Ioanei i-am promis ca am sa promovez o initiativa si mai misto si am sa adaug in sidebar un banner de blog cu initiativa. Nu va mai explic, puteti citi aici ce si cum. Bannerul va aparea imediat ce ma voi descurca sa-l adaug.
Ca sa va dovedesc ca sunt un om care respecta regulile, n-am sa tin cont de nici una legata de premiul acesta si il voi oferi tuturor celor din blogroll. E clar ca daca am pus acolo blogul cuiva, il citesc si imi place, nu-i asa?
Da stati ca nu scapati asa usor. Am contafacut imaginea aia cu “blog de oro”. E drept ca in viteza, da’ a iesit asa:
Felicitari castigatorilor!
Daca ar fi sa adunam toate articolele scrise vreodata pe bloguri despre trafic, cred ca s-ar face de-un roman in 20 de volume macar.
Hai sa mai adaugam unul, petrecut in dimineata asta in Bucuresti, pe traseul Bulevardul Burebista- Mihai Bravu- Calea Calarasi- Popa Nan…..Romulus.
Spark-ul meu s-a imprietenit cu o Dacie 1310 (cum altfel). N-ar fi ridicat si el ochii mai sus.
Ne-am intalnit prima data pe bulevardul Burebista, doamna cu dacia B-24-LGP iesea de pe o straduta si spark-ul, cavaler cum il stiti, i-a dat voie sa treaca. In semn de multumire, doamna din dacie a aruncat mucul de la tigara din care isi luase energia de dimineata, pe geam. Ce dragut! Nu ti-ar fi rusine cucoana?!
Am pierdut-o din vedere o vreme si nu stiu cum se face ca la intersectia cu Mihai Bravu ea venea din spate pe o alta banda si mi-a cerut voie sa schimbe banda intrand evident in fata mea. Desi ar fi fost suficient sa-si semnalizese intentia ea nu. Facea niste semne disperate ca si cum eu as fi fost retard si n-as fi inteles din prima cam ce doreste.
Am lasat-o ca doar vorba aia ne cunosteam si e frumos sa-ti ajuti cunoscutii, chiar daca v-ati cunoscut recent si nu v-a lasat o impresie tocmai buna. Drept multumire a accelerat puternic si a pus apoi o frana brusca, fiind cat pe ce sa se “casatoreasca” cu fiesta din fata ei, din care un barbos i-a trimis niste ocheade nu tocmai prietenoase. Ne-am departat din nou si ca un facut a aparut iar la o intersectie pe Popa Nan, ea venind de pe stada fara prioritate.
Sa va mai zic ca mi-a taiat fata direct, cand nu prea mai aveam cum sa opresc? Nu mi-a venit sa cred ca-i atat de nesimtita, ca sa n-o fac direct proasta. Atunci m-am intrebat serios daca ea o avea carnet de conducere. Ea femeia.
Cum eu viram stanga la intersectia cu pricina, am avut noroc ca nu apucasem sa incetinesc si am evitat impactul in ultimul moment. A mea si-a vazut de drum nestingherita ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Am mers in continuare in spatele ei si de data asta i-am retinut si numarul de la masina si am vazut si cum arunca paharul alb de plastic din care probabil terminase cafeaua. Cum unde il arunca? Pe strada. Doar ca el, paharul, dispare cam in 500 de ani, dar cei ca ea probabil nu vor disparea niciodata. Deci cum spunea cineva, nesimtitii nu sunt biodegradabili.
Pana sa ajung la serviciu spark-ul a mai zarit, prin ochii mei fireste, o masina nu-s ce marca, dar care avea o vopsea neagra mata foarte, foarte misto. Da asta a trecut repede si n-am ma avut timp sa ne imprietenim cu ea.
