Nea Gelu

Nea Gelu e un om care nu va interesa niciodată pe nimeni. Cu excepţia mea şi asta doar azi. E un om a cărui faţă nu și-o va aminti nimeni peste ani, în afara urmașilor lui și-a celor câţiva vecini care-i dau bună ziua, uneori privind în altă parte.

Nea Gelu nici măcar nu are vârstă, era bătrân încă de când m-am mutat eu în cartier, este bătrân şi acum după aproape 15 ani. În tot acest timp a fost un vecin cum nu se poate mai respectuos. Şi-a văzut întotdeauna de treaba lui, din cauza asta babele din zonă nici nu-l prea suportă.

Nea Gelu locuieşte singur de când îl ştiu. Baba i-a murit în urma cu 20 de ani și de atunci e pe cont propriu, cum se spune. Azi mi-am adus aminte de el pentru că era în faţa mea dimineaţă la pâine. Mirosea a săpun.  Avea mâinile mari şi muncite, de om care ştie ce-s greutăţile şi se luptă să scape de ele. Uneori mă gândesc că eu la vârsta lui nu voi mai lupta. Ce folos să scap de greutăţi la bătrâneţe? Dar el nu gândeşte aşa. Face scăunele şi alte obiecte din lemn pe care le vinde. Din când în când la poarta lui se opreste o mașină roșie care încarcă minunile pe care el le meșterește. Nu știu unde le duce, probabil că le vinde pe la munte turiștilor dornici de lucrături autentice ale meșterilor de pe la țară, turiști care habar n-au că tocătorul proaspăt cumpărat e făcut undeva la un colț de București. Și e păcat, pentru că meșterul nostru merită  o mai mare recunoaștere. În tinerețe făcea decoruri pentru teatru. Un teatru adevărat.

Continue reading Nea Gelu

Nu mor de foame

Am citit asta la dojo și am simțit că-mi pune sare pe rană. Mă gândesc și eu din ce în ce mai serios la motivele care ne țin în țara asta.

Am sperat timp de, iaca, 22 de ani că lucrurile se vor schimba și vom ajunge și noi o țară civilizată. Îmi amintesc de România anilor 85 când profu de geografie ne spunea că suntem o țară în curs de dezvoltare. Atunci mă gândeam, cu mintea mea de copil, că până voi crește eu mare și voi avea copii de școală sigur vom fi ajuns o țară dezvoltată, o țară în care cine muncește, are, o țară în care sistemul de învățământ va fi pus la punct, o țară în care atunci când te îmbolnăvești ai unde te trata omenește. Nu mi-am dorit luna de pe cer, am vrut doar să trăiesc într-o tară normală. Da, știu, am o problemă cu cuvântul ăsta.

Veți spune că mă plâng aiurea, că nu sunt eu cea mai afectată, că viața n-a fost chiar aspră cu mine și familia mea. De bine de rău noi avem casa noastră, afacerea noastră, copiii noștri, dar cu toate astea, dacă mă întreabă cineva cum îmi merge, mai mult decât: nu mor de foame, n-am ce răspunde. Și dacă nici noi nu muncim, atunci nu mai muncește nimeni. Și dacă nici noi nu plătim salarii, taxe și furnizori la timp, atunci nu le mai plătește nimeni.  Și dacă nici noi nu muncim…a, am mai spus-o pe asta.

Continue reading Nu mor de foame

Stil de viață sănătos pentru sănătatea noastră

Vă spuneam acum ceva timp că există printre noi oameni care în loc să stea și să aștepte să le pice ceva din cer, preferă să acționeze și să obțină mai devreme sau mai târziu, ceea ce-și doresc pentru ei și pentru comunitatea din care fac parte.

Majoritatea satelor românesti nu mai au dispensare. Parinții mei locuiesc într-un sat față de care primul doctor e la 35 km, la oraș, și ei nu-s un caz disperat. Să nu vă mai spun că populația de la sate e îmbătrânită și asta înseamnă că ea ar avea cu atât mare nevoie de medici și locuri în care să le poată fi acordat un ajutor de specialitate.

În cele mai fericite cazuri, satele de la noi au medici, au chiar și o clădire a dispensarului, veche, părăginită și prost utilată. Sătenii se feresc să meargă acolo pentru că nu pot aștepta în picioare în cămăruțe insalubre să le vină rândul, le e frică să nu moară sub dărâmături, mai bine nu riscă și nu intră. Preferă să oprească ei doctorul pe șosea când îl întâlnesc, să-i spună ce necaz au legat de sănătate și speră să primească astfel din mers un sfat care să-i ajute.

Continue reading Stil de viață sănătos pentru sănătatea noastră

Dimineața devreme

De un timp mă trezesc foarte devreme dimineața. Fără greutate. De unde anul trecut pe vremea asta abia trăgeam de mine pe la opt fără zece, acum mă trezesc la 5 fluierând și cu chef de lucru de zici că ce-i asta.  Am timp până la 8,când îmi vin fetele la atelier, să-mi beau cafeaua în liniște, să scriu un articol, să citesc ce n-am avut timp ieri și să fac multe alte mărunțișuri, cărora nu le-aș mai găsi rezolvarea în timpul zilei.

Cel mai fain este când îmi dau seama că n-am lapte pentru cafea, îmi iau o bluză de trening pe mine și merg până la magazinul din colț, care-i și mai harnic ca mine. Acolo îmi amintesc de cum sunt diminețile oamenilor care pleacă la muncă. Îi văd grăbiți, somnoroși, morocănoși cum își cumpără câte ceva pentru, probabil, prânz. Abia dacă salută la ora aia, deși daca-i întâlnești ziua ar sta de vorbă ore întregi. Nu, nu ne cunoaștem așa bine pentru a avea conversații lungi, dar măcar un răspuns la salut, dis-de-dimineață, accept.

Nu știu câți dintre voi ați ieșit în ultimul timp pe stradă la ora 5 dimineața. La ora aia poți încă asculta liniștea începutului de zi. Și-i tare fain. Bine, la noi e spartă de cântecul cocoșului pitic al unei vecine decedate. Femeia a murit acum aproape un an, dar moștenitorii nu se îndură să taie cocoșul. Dar pentru mine chiar și cântecul cocoșului e parte din peisaj.

Continue reading Dimineața devreme

E din nou vineri

A mai trecut o săptămână. Nu știu dacă mă credeți, dar practic nu știu cum a zburat timpul. M-am trezit în fiecare dimineață foarte devreme, am petrecut 80% din timp în atelier (avem niște comenzi ciudate, frumoase, grele, complicate și urgente 😀 ).  Dacă mai pun la socoteală și faptul că ieri m-am simțit foarte, foarte rău, îmi dau seama că n-a fost asta cea mai bună săptămână din viața mea. 🙁

Abia astept weekendul ăsta să mă liniștesc. Să încerc să-mi pun gândurile și treburile în ordine, să mă bucur de ziua de duminică așa cum ar trebui, deși fetele m-au anunțat că vor să-si petreacă ziua de naștere cu niște prieteni (de vârsta lor) la bauling și apoi în parc. Am rămas un pic blocată când am aflat ce-au pus la cale, dar încerc să mă adaptez la situație. 😀

Și azi va fi tot o zi plină în atelier, facem niște chestii care trebuie să plece pe seară cu un transport special către câteva țări din Europa. Ne vom strădui ca străinii la care ajung produsele să poată spune: Hmm..these are made ​​in romania, very nice!

Continue reading E din nou vineri

Echipa 1390 raportează

Nici nu știu cum să încep postul ăsta. Aș putea să nu-l scriu și să păstrez doar pentru mine o experiență și amintirea unor momente intense, frumoase și nemuritoate. Sau aș putea să-l scriu să vă spun și vouă despre ce-i vorba, dar dacă n-ai fost acolo, nu vei înțelege pe deplin niciodată.

E dimineață. Ne întâlnim și facem cunoștință. Îmi dau seama ca am uitat în frigider bucata de ghiudem de la Doinash. 🙁 Suntem un grup de 8 adulți ( eu, Sabina, Marius cu Adriana, Andrada cu Vlad, Alexandra și nu în cele din urma cealaltă Adriana) și 6 copii, dornici de a face din țara asta un un loc mai frumos, mai curat și, cel mai important, cu niște oameni mai civilizați. Sunt convinsă că cei care citesc aici știu ce-i acela un om civilizat, dar chiar si oameilor de acest fel li se întâmplă să-și termine țigara și și să nu aibă unde s-o arunce. Și-atunci ce faci? Dacă aș fi fumător nici nu mi-aș aprinde țigara pe stradă, cu atat mai puțin în locuri unde n-am unde arunca chiștocul. Dar ce știu eu, n-am fumat niciodată…

Să revenim, am format grupul, am făcut înregistrarea și-am plecat spre mormanul pe care cu mare greutate, intervenții și  rugăciuni ni l-am alocat. Se vede treaba că n-a fost să fie, la locul cu pricina erau deja puzderie de oameni veniți cu autobuze și șefi 😀 să curețe pădurea.  Noi eram oarecum în plus așa că am zis să curățăm drumul de la șoseaua principala până la pădure. Numai că înainte de intrarea în pădure ne aștepta o surpriză… Am găsit în spatele șanțului de pe marginea șoselei la adăpostul vegetației crescută pe marginea șantului, puzderie de gunoi. Gunoi cât muntele, gunoi în delulețe, gunoi sub pomi, gunoi, gunoi, gunoi. Am tras concluzia că acolo fusese o groapă de gunoi a satului din apropiere și-am început să curățăm. Se vedea că nu erau aduse de curând, mizeriile alea erau bine infipte in pământ. Și-am strâns, și-am strâns până n-am mai putut și atunci ne-am dat seama că avem nevoie de lopată și de greblă. Andrada și sotul ei au plecat în trombă să cumpere greblă și lopată. S-au întors rapid cu uneltele și ne-am continuat munca. Voluntară.  A, și-au făcut treaba și copiii. Campioni au fost băieții dar nici nu mă așteptam să fie altfel. Daca n-ar fi plecat un câine vagabond din zonă cu casoleta noastră cu plăcintă, ar fi fost o zi excelentă. 😀

Continue reading Echipa 1390 raportează

Liniștea dinaintea furtunii

După ce două zile la rând m-am ținut de distracții și cunoscut oameni noi, azi ne pregătim de #letsdoitro. Bine, echipa noastră (care-i numeroasă și e foarte mișto) nu are nici măcar un morman de gunoi alocat, dar ce mai contează asta când esti plin de intenții frumoase. Gunoi e în țară, slava domnului.

Hai să le luam pe rând.

  • Acum doua zile am stat la povești suedeze, față în fața și suflet lângă suflet cu Lia. A venit copilul ăsta (pentru mine-i un copil) de acolo cu atâtea povești frumoase, ce spun eu povești că-i deja basm ce i se întâmplă, încât nici n-am observat când trece timpul și mi se golește frappe-ul. Da frappe, acum pot să spun asta, în seara cu pricina n-am putut, m-am uitat în meniu, am văzut prețul la caffe latte și le-am lasat fetelor care-au rămas, bani pentru unul din asta. Sper că nu m-au înjurat prea tare la nota de plată. 😀
  • Aseară m-am văzut cu parte din echipa noastră de acțiune la curatenia de sâmbătă și cu o parte care nu poate veni, dar a contribuit cu o mititică părticică, știe el despre ce-i vorba. O să vi-i prezint eu pe fiecare, dar nu acum, întâi să-i vedem pe teren. Glumesc, oameni-s faini de tot și abia aștept ziua de sâmbătă să-i cunosc pe toți și să umplem sacii ăia mari și mulți pe care îi vom cumpăra azi.  Bine, cum spuneam și mai sus, n-am reușit să ne alocam un morman aseară pentru că ceva nu merge în aplicația #letsdoitro. Deși noi suntem zece membrii înscriși, acolo apăream fără forță de lucru, adică ne spunea că suntem în stare sa strângem 0 (zero) saci. Măi, stați puțin, suntem noi fără mușchi, stim că și gunoiul e mult, dar chiar așa, să nu fim în stare să adunăm niciun sac. 🙁 Sper să apucăm azi să ne alocam mormanul, nu de alta dar era harta aia plină de gunoaie. Plină, plină.

Continue reading Liniștea dinaintea furtunii

Energie vie pentru natură și oameni

În urmă cu ceva timp am înțeles un lucru simplu, dar cu implicații imense în viața noastră, faptul că energia vine din noi, oamenii. Și pentru ca noi să conștientizăm acest lucru cât mai des, s-a inventat conceptul de responsabilitate socială. Nimic nu se face, nimic nu crește, nimic nu se schimbă, dacă noi, oamenii, nu ne implicăm.  Am urmărit an de an cum bugetele de CSR ale companiilor scad, dar totuși există.  Am privit mereu cu admirație faptul că marile companii românești investesc o parte din profitul lor în  campanii de responsabilizare socială, pentru că acesta este primul pas în a-i face pe oameni să se implice.

Mă uitam acum câteva săptămâni pe proiectele câștigătoare anul acesta în programul de finanțare al Rompetrol Impreună pentru fiecare. Voiam să aleg câteva despre care să vă vorbesc și vouă. Să le cunoașteți, să știți că ele există și, de ce nu, daca aveți idei, să profitați de oportunitățile oferite și poate anul viitor să vă numărați printre câștigători.

Prima dată mi-a atras atenția proiectul Energie vie pentru natură și oameni, depus de Andrei Acs,  pentru că era vorba chiar în denumire de două lucruri dragi mie: natură și oameni. Încercăm cu toții să tinem cont de ambele, orice am întreprinde si uite că sunt oameni care fac mai mult de atât, oameni care atunci când văd că există o posibilitate de a face mai mult, nu stau pe gânduri, ci au inițiativă. Proiectul îi are ca beneficiari pe localnicii comunei Roşia, aproximativ 5000 persoane și pe toți turiștii care vor vizita zona și constă în realizarea unui sistem complet de panouri solare pentru producerea energiei electrice şi termice la Centrul de vizitare a sitului Natura  2000 Pădurea Craiului. 

Continue reading Energie vie pentru natură și oameni

Gospodăria de la țară

Mda, știu, ați râs cu toții când v-am spus că vin de la țară cu portbagajul plin de bunătăți de sezon, dar știți cum e, cine râde la urmă, râde mai bine. Cine are acum cămara plină? Hahahahaah! Ăsta-i râsul. 😀

Deși a fost un weekend scurt de tot, vă spuneam că lucrăm și sâmbătă, tot am avut timp de-o fugă până la țară la ai mei. Am găsit acolo, ca de fiecare dată, doi părinți bucuroși să-și vadă copiii și nepoții și-o gospodărie care se modifică de la an la an.

Exact cum spunea acum câteva săptămâni Zicu, ăștia bătrani de pe la noi nu se opresc niciodată. Ai mei aveau inițial o bucătrie în casă și una afară. Aia de afară era de fapt un cotlon din ăla lipit cu pământ în carese face focul, un fel de mașină de gătit, dar în aer liber. Pe la noi prin zona Brăilei pe vremuri nu exista gospodarie făra unul. Obiceiul se mai păstrează și astazi, bag seamă, din moment ce ai mei și-au făcut si ei o chestie de genul asta.

Continue reading Gospodăria de la țară

Duios Nina trecea

Dimineață. Pe terasă soarele încă se luptă cu vântul pentru supremație. Nina sorbea liniștită cafeaua, cu gândurile cufundate în griji și neliniști pe jumătate reale, pe jumătate închipuite. Într-o clipă tresare ca și cum și-a amintit brusc de ceva, lasă cafeaua deoparte, se ridică aranjându-și ușor rochia și pășește suav pe verdele iebii. Plete-i sunt ușor ciufulite de vânt, o suviță insistă să-i acopere fața și ochii, ba chiar îi gâdila nările. Încearcă să-și aranjeze părul fără să-și piardă șirul gândurilor și arătând în continuare preocupată de tot felul de lucruri, mai puțin de ce se întampla cu ea acum.

Pașii o duceau ușor, involuntar parcă, spre marginea scării. Piciorul drept, sunt sigură că a fost dreptul, i se oprește numai pentru o clipa, dar lovind cu forța unui ciocan în tăblia de la capatul scărilor. De sus.  De aici nimeni n-ar putea spune cu exactitate ce și cum a fost, poate doar corpul ei, care păstrează, și-o va face mult timp de acum încolo, urmele căzăturii care a urmat. Împleticirea picioarelor și neputința mâinilor n-ar fi putut fi mai rele de-atât. Cu capul înainte și palmele încercând să prindă o balustradă imaginară,  s-a  împiedicat și-a căzut ghemuit și încâlcit, s-a zbătut, s-a mai rostogolit de două ori pe scări și s-a oprit pe cea de-a cincea treaptă, cu fundul înainte și picioarele în sus, într-o pozitie care ar fi făcut invidios orice contorsionist.

Să fi fost de vină o aliniere nefastă a planetelor, să fi fost aiureala din capul ei, cert e că o căzătură ca asta, venită într-un moment cum nu se poate mai prost (furnizorii ne-au trimis 1300 m de material în altă nuanță decât cea agreată de client), te poate trezi la realitate urgent. Cel puțin așa s-a întâmplat în cazul meu. 🙁

Continue reading Duios Nina trecea