Momente intense

Când spui moment intens eu înteleg emoţie, concentrare, suflet  făcut ghem, piele ca de găină, lacrimi în ochi,  o gheară în stomac, o zvâcnire de venă în spatele urechii… Le stiu, le cunosc, le-am trăit şi-am să le mai trăiesc. Nu se temină întotdeauna cu bine, dar sunt memorabile.

La mine prima dată s-a manifestat cu lacrimi în ochi.  Aveam 7 ani şi mă despărţeam de mama, care rămânea în spate în timp ce eu intram în şcoală. N-am plâns atunci, am făcut-o însă peste 25 de ani, când  eu am fost cea care a rămas în spate ascultând: “ să sune clopoţelul, în prima zi de şcoală, să-nveţe toţi copiii, să scrie cu cerneală…”  iar Iulia si Sonia, fetiţele mele, păşeau, ţinându-se de mână, pentru prima dată pe treptele şcolii. Mi se face în continuare pielea ca de găina la fiecare început de an şcolar. Al lor, că la ale mele, după clasa întâi n-am mai avut emoţii. Doar bucurie. Intensă.

Momentele de aşteptare sunt, iarăşi , de-o intensitate aproape nepermisă.  Un rezultat la un examen nu este aşteptat decât  cu inima strânsă,  fie că eşti la limita dintre  noua şi zece, fie sau mai ales, dacă esti pe punctul de a-l pica. Când nu ştii în ce toane va fi azi profesorul de statistică şi dacă problema aia se rezolva de fapt intr-un  alt fel.  Deh, momente…

Continue reading Momente intense

Zile de relaș

A vrut Dumnezeu ca anul acesta de Paște să avem soare și zile frumoase. Am stat mult în curte, am fost în vizită la prieteni, care btw, și-au făcut o casă frumoasă și așteaptă acum să le crească gazonul în curte, am mâncat, am râs, am meditat (în pozele alea în care am ochii închiși asta făceam, să fie clar!), am vorbit și ne-am jucat. Ah, de-ar fi toate zilele din an așa frumoase… La însorite mă refer. 😀

Sper că și voi ați petrecut frumos!

Pentru că dăruiesti, primești

Rar se mai întâmplă în zilele noastre să fim altruiști. Mărturisesc că-s foarte mândră de mine când mi se întâmplă asta. Și-s mândră des. 🙂 Sunt foarte puține persoane care dăruiesc lucruri, fără să ceară nimic în schimb la un moment dat, deși există posibilitatea să primească mult mai mult datorită gesturilor pe care ei le fac fără nici un fel de subînțeles.
Zilele acestea, (pe lângă faptul că mi-am pierdut buletinul 🙁 )  am primit un pachet promoțional Milka Jacobs – Daruiesti, Primesti. În pachet se afla și o eșarfă draguță (cine mă cunoaște știe că sunt fan eșarfe, cine nu, află acum) tocmai bună de purtat pe vremea aceasta dificilă și ciudată de sfârșit de aprilie și început de mai. În mintea mea de femeie cu toane n-am crezut niciodată ca movul cu verdele ar putea fi puse în același loc, dar iacătă că se poate.
Acum am aflat că Milka și Jacobs de fapt premiază purtătoarele de accesorii din aceste pachete. Sunt tot felul de caravane pretutindeni prin oraș conform paginii lor de Facebook , iar eu am văzut zarvă mare acum două zile prin zona P-ța Unirii, dar nu mi-a picat fisa căci altfel făceam și eu o mică paradă și poate câștigam un voucher de 10.000 ron. Da, n-am scris suma greșit. 🙂
Acum în săptămâna mare când toți cheltuim mai mult decât ne ține punga, este frumos să vezi cum unii oameni câștiga totul felul de premii, mai mici sau mai mari, în funcție de norocul fiecăruia. De exemplu eu ieri am pierdut 100 de lei din buzunar. Nu mi i-a furat nimeni, sunt sigură. So, cineva se cheamă că i-a câștigat. Dar nu-mi pare rău. Fiecare cu norocul sau ghinionul lui. 😀

Continue reading Pentru că dăruiesti, primești

Dacă e marți, avem trei link-uri

Mai repede decât m-aș fi așteptat a venit din nou ziua de marți și zic să o primim cum se cuvine, aruncând un ochi pe trei articole draguțe din minunata noastră blogosferă, fie pentru a ne mai descreți frunțile, fie pentrua ne aminti că suntem oameni și zilele astea e Săptămâna Mare. Ia să vedem:

  • un scurt intro în stilul Groparului care ne anunță că a venit cu povești frumoase și mai ales amuzante din Jermania;
  • Roxana încearca sa ne determine sa schimbăm un pic felul în care percepem bâzâitul insectelor în urechile noastre. Mda,  când mă gândesc că se apropie sezonul…
  • Poam că aveți fiecare dintre voi ceva de dăruit. Nu trebuie să fie ceva nou și nu trebuie să fie mult. Fie că e vorba de haine, jucării, dulciuri sau pur și simplu alimente, un pachet trimis zilele astea către o familie care se va bucura de primirea lui mai mult decât ne putem noi imagina, ne va aduce în suflete un sentiment greu de descris, acela că n-am stat cu mâinile în sân uitându-ne la suferința altora, ci am împărțit cu cineva bucuria de a avea. Aveți aici o listă cu oameni care au nevoie de noi zilele astea mai mult decât oricând, eu am pus ieri la poștă un pachet cu haine și alimente pentru familia Moldovan, poate aveți timp să trimiteti si voi câte ceva cui doriți. Lista asta nu-i obligatorie, e de ajuns să ne uităm în jurul nostru și vom vedea cu siguranță pe cineva care s-ar bucura fie și numai de un cozonac pe masa lui de Paște. 🙂

Continue reading Dacă e marți, avem trei link-uri

Toată viața adunăm chestii

Uau, am stat departe de blog trei zile și deja simt că l-am trădat cumva ca pe un iubit căruia îi spui că pleci cu prietenele la munte câteva zile, el zice că-i ok, dar tu nu te bucuri de excursia cu fetele 100% pentru că-l știi pe el părăsit și singur.

Oricum, n-am stat degeaba zilele astea, pe lângă faptul că am muncit fizic cu sârg și rezultate (diseară îmi vine mobila nouă și cu puțin noroc mâine vă arăt poze), am citit, mâncat, dormit, vizionat filme și petrecut. Da, avem în familie două flori pe care le-am sărbătorit cum se cuvine. Ei, în afară de asta am avut timp și să mă gândesc la lucruri. M-a ajutat mult și faptul că în ultima lună am luat la mână fiecare centimetru pătrat din casă și am dat peste tot felul de chestii inutile pe care le-am păstrat ani de zile fără să am o explicație logică pentru asta.

De exemplu, am găsit într-un colț al șifonierului o bluză de prin facultate pe care de fiecare dată când îmi rearanjam sau sortam lucrurile, o păstram făra să am tăria de a admite că da, vremea ei a trecut. Să fim înțeleși, nu era demodată și mă încăpea încă, dar alte bluze își cereau drepturile și ei nu i-a mai venit rândul de vreo 15 ani.

Continue reading Toată viața adunăm chestii

Treburi

Azi și mâine am de făcut așa:

  • de golit și de băgat hainele în saci, din două șifoniere imense
  • de demontat aceste gigantice sifoniere
  • de remontat aceleași chestii în altă parte
  • de golit camera de tablouri, birou, calculator, imprimantă, cărți 🙁 , boxe, fire, etc.
  • de scos patul vechi și executat manevra de aruncare la gunoi. 🙂
  • de tratat și reparat pereții
  • de dat cu lavabil
  • de pus tapetul
  • de așezat parchetul
  • de montat mobila noua
  • de reașezat toate lucrurile din saci la noul lor loc
  • etc.

Am obosit numai scriind, așa că mă veți ierta dacă lipsesc câteva ore de la pupitru. 😀 Promit să vă arăt produsul finit. 🙂 Și da, sunt în concediu.

De ce pe unii îi ascultă și pe alții nu?

Hai să vă spun o întâmplare. Am niște copiii pe stradă care se joacă cu precădere pe o anumită porțiune a acesteia, respectiv în fața porții mele și-a vecinului de lângă. Și de vis-a-vis, dar acolo deocamdată nu stă nimeni și nu are cine să-i certe.  Copiii aceștia sunt prietenii fetelor mele și se joacă aici pentru că așa le place lor. Sincer, chiar nu-mi explic de ce, mai ales că la noi sunt uneori și mașini parcate pe marginea drumului, care-i mai încurcă în jocul lor cu mingea, dar…

Pe mine nu mă deranjează că fac gălagie în fața porții mele, ba chiar îmi place să aud râsete și zbenguieli de copii. Pe vecinul de lângă însă, îl disperă chestiile astea. Și-i ceartă de fiecare dată când are ocazia. Ăștia mici nici nu-l bagă în seamă. Îi dau cu sărut-mâna când scapă mingea la el în curte și în funcție de cât e vecinul de supărat, le-o mai înapoiază sau nu. De cele mai multe ori, nu.  Uneori eu îi mai zic: Lasă-i vecine, că-s copii.  Răspunsul standard este: Copii, da’ să se ducă în pxxxa mami lor la ei în poartă! Dar copiii nu se sinchisesc de vorbele lui, ei își văd de joacă nestingheriți.

Îmi amintesc când eram noi mici și ne jucam în fața blocului.  Adică nu deranjam doar o familie, două, ci un întreg palier de apartamente. Sigur erau cel puțin doi-trei oameni din bloc cu gura pe noi zi de zi, dar la fel ca și copiii de azi, nu-i prea băgam în seamaă Deh, asta este, trebuie să se joace și ei undeva.

Continue reading De ce pe unii îi ascultă și pe alții nu?

Povești de marți

Pentru că blogosfera e plină de povești frumoase pe care nu toată lumea reușește să le citească, din lipsă de timp, din necunoașterea blogurilor  sau pentru că nu a recomandat nimeni articolul, m-am gândit (știu, prima dată e mai greu) să fac ziua de marți ziua celor trei linkuri, o zi  în care vă voi recomanda trei articole care mi-au plăcut din blogosferă. Îmi place să cred că nu trebuie să fii cine știe ce blogger ca să poți recunoaște și recomanda un articol frumos, interesant și bine scris. Așadar începem azi cu:

  •  Lia care își încheie un articol foarte frumos despre frică și curaj, așa: “Nu știu cât de mare legătură (sau poate toată) cu frica și curajul are ce vă voi spune, dar eu consider viața un măr imens din care mușc cu pasiune. Mai dau și de viermi, de zone stricate și amare, mă mai înec cu o coajă, aș putea să mor sufocată cu o bucată intrată pe calea greșită, dar până la cotor, Doamne! ce senzații, ce dulce-acrișor, răcoros, gustos, aromat, colorat, fabulos e mărul viață!” citește întregul articol
  • Tomata ne plimbă puțin prin Europa și detaliază vizita ei la Bruxelles, așa că, dacă n-ai nici timp și nici bani să vezi capitala Belgiei în primăvara asta, dar îți permiți măcar un sfert de oră de concediu petrecut pe net, citește articolul. Va fi ca și cum ai fost acolo. Mă rog, aproape ca și cum…  
  • Ca să nu zică lumea că fac discriminare și nu recomand și-un articol scris de un baiat, uite că încerc să echilibrez balanța recomandînd un articol despre fete (cum altfel) scris de un reprezentant al sexului opus frumosului, deși Criserb e un baiat foarte draguț, un articol care nu prea ne face cinste nouă fetelor, dar la care avem ocazia să răspundem. Că dacă n-o facem înseamnă că omul are dreptate și asta e grav. citește articolul 

Continue reading Povești de marți

Scurte de luni

Nu-ș cum naiba astea scurte pică numai lunea. Poate pentru că în această minunată zi de început de săptămână nici iarba nu crește, nici leoaica nu vânează. Ia să vedem:

  • În weekend am fost la țară, la parinți,  de unde am venit cu nici mai mult nici mai puțin de 270 ouă. Da frate, în fiecare zi ia mama din cuibar câte 45 de ouă.
  • Azi sper să-mi primesc cărțile pe care le-am comandat online săptămâna trecută. De mult n-am mai așteptat cu așa bucurie un pachet cu carți. Nu vă spun încă de ce. 😀
  • Nu mă mai ințeleg cu copilul Sonia care face zilnic baie în cadă. Oricât aș încerca eu s-o îndrept spre duș, ea are argumentul suprem: Mami, în curând n-am să mai încap în cadă și atunci îmi va părea rău că n-am folosit-o când eram mică. WTF
  • A venit primavara.
  • Îmi trebuie neapărat un pat și-o saltea nouă, pe alea vechi le-am rupt. Nu întrebați.
  • Azi sau mâine va trebui să merg din nou la AF. Sper să reușesc de data asta. Tineți-mi pumnii! N-aș vrea să mă las doborâtă de sistem. 🙁
  • Se simte în jur apropierea sărbătorilor de Paște, care-mi sunt foarte, foarte dragi. Evident, dacă nu ținem seama de aglomerația din magazine, pe care sper să o sar cu măiestrie anul ăsta.
  • Au înflorit copacii chiar și în București. Când mă gândesc că peste câțiva ani îmi va înflori magnolia din curte, parcă nu-mi mai pare așa rău că anii aia se vor adăuga la vârsta mea.
  • Vă doresc tuturor o săptămână excelentă!

Nu mai fac nimic

Nu mă întrebați ce fac că răspunsul îl aveți deja în titlu. Sunt obosită cronic și aș vrea să dorm zile întregi cu pauze de mâncat și citit. De mâncat mai scurte și de citit mai lungi. Pauzele zic. 

O fi de la primavara, o fi de la stres, o fi de la norul din Fukushima, cert e că îmi iese oboseala prin ochi. Fix prin ochi. Adica ei săracii mă ustură și ar vrea să se închidă în mijlocul zilei când treaba e mai multă și problemele sunt mai stringente.  În plus, de când s-a dat ora înainte mi se pare că zilele în loc să se lungească, devin din ce în ce mai scurte. Nici nu mă trezesc bine, că-i gata prânzul și trebuie să plece fetele la școala. Apoi, când termin de citit mailurile și apuc să răspund doar la jumătate, mă sună copilele să-mi spună că au termint programul. Și n-au în nicio zi mai puțin de 5 ore. Gata, s-a mai terminat o zi. 

Mi-e tare frică să nu mă apuce întrebările alea existențiale legate de rostul nostru pe pământ și de  timpul care e din ce în ce mai scurt. Sau poate așa-i la bătrânețe și pe mine m-au ajuns anii ăia?