Stil de viață sănătos pentru sănătatea noastră

Vă spuneam acum ceva timp că există printre noi oameni care în loc să stea și să aștepte să le pice ceva din cer, preferă să acționeze și să obțină mai devreme sau mai târziu, ceea ce-și doresc pentru ei și pentru comunitatea din care fac parte.

Majoritatea satelor românesti nu mai au dispensare. Parinții mei locuiesc într-un sat față de care primul doctor e la 35 km, la oraș, și ei nu-s un caz disperat. Să nu vă mai spun că populația de la sate e îmbătrânită și asta înseamnă că ea ar avea cu atât mare nevoie de medici și locuri în care să le poată fi acordat un ajutor de specialitate.

În cele mai fericite cazuri, satele de la noi au medici, au chiar și o clădire a dispensarului, veche, părăginită și prost utilată. Sătenii se feresc să meargă acolo pentru că nu pot aștepta în picioare în cămăruțe insalubre să le vină rândul, le e frică să nu moară sub dărâmături, mai bine nu riscă și nu intră. Preferă să oprească ei doctorul pe șosea când îl întâlnesc, să-i spună ce necaz au legat de sănătate și speră să primească astfel din mers un sfat care să-i ajute.

În situația de mai sus se afla pâna anul acesta și dispensarul din comuna Tinosu, Prahova, locul în care doamna doctor Alina Suditu își desfășura activitatea într-un spațiu care numai a dispensar nu arăta. Dar anul acesta doamna doctor, ajutata si de primărie, scoală și săteni a reușit să-și înscrie proiectul de reabilitare a cladirii cabinetului medical în cursa pentru câștigarea finanțării din cadrul programului Împreună pentru fiecare, program CSR al grupului Rompetrol.

Pentru că autorii proiectului au luat în calcul, pe lângă renovarea clădirii, utilarea acesteia cu cele trebuincioase unui adevărat centru medical, și activități educaționale (seminarii cu teme legate de stilul de viață sănătos derulate împreună cu partenerii de la școala din comună), acțiunea lor a fost cu atât mai merituasă și mai demnă de luat în seamă, astfel că au câștigat finanțarea, s-au apucat de treabă și au terminat deja renovarea.

Sunt sigura că viața celor 2594 locuitori ai Comunei Tinosu s-a schimbat mult în bine cu aceasta ocazie, ei știu că în caz de nevoie au acum un loc primitor în care doamna doctor îi așteaptă, îi consultă, le află problemele și îi tratează.

Cei mai câștigați, însă, cred că sunt copiii, pe ei dr. Alina Suditu îi învață să prețuiască și să se bucure din plin de avantajele pe care le oferă mediul în care trăiesc, să profite de fructele și legumele crescute în curtea lor. Oferindu-le  educația de care au nevoie în acest domeniu, asigură, practic, pentru aceștia prevenirea îmbolnăvirilor și o viață de calitate pe termen lung.

Eu nu mai pot zice decât felicitări inițiatorilor, sunteți pentru noi un exemplu demn de urmat!

Exemplele astea ar trebui să dea idei celor care sunt în situații asemănătoare. E ușor a ne plânge că nu sunt bani și nimeni nu face nimic, dar nu-i imposibil să obții o finantare de acest gen și să faci chiar tu ceva. Sperăm că Rompetrol va menține și în viitor programul, voi trebuie numai să pregătiți proiecte, să urmariți perioada înscrierilor și să aveți încredere. Împreună pentru fiecare a finanțat pana acum 36 de proiecte, iar bugetul alocat pentru implementarea lor a depășit 500,000 euro. Hai că se poate!

(Visited 46 times, 1 visits today)
dojo

Io nu pot decat sa ii admir pe oamenii astia, care se zbat sa faca si ei ceva. Si reusesc. E usor sa comentezi ca nu se poate, ca ti se pun bete in roate etc. Dar sunt si unii care spun ‘ok, las’ ca mai vedem noi’ si uite ca avem ce vedea.

nina

@dojo- da, da, ai drepate, ah ce greu ii sa faci ceva in tara asta, nimeni nu-ti da, nimeni nu te ajuta. Numai ca in capul meu a ajuta pe cineva inseamna ca face el tot ce poate si mai vin si eu cu un supliment, nu ala nu face nimic si fac eu, asta cu ajutorul, toata treaba.
Si da, exista si oameni care pus osul la munca si cu un proiect bine pus la punct castiga finantari. C-asa-i in tenis!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.