Tag: oameni

Link-urile săptămânii

Avem și săptămâna asta articole interesante, scrise de oameni atât de diferiți, încât dacă le citiți pe toate, veți avea impresia că ați făcut înconjurul lumii:

  1. Să începem cu umor. Sau mai exact cu lipsa lui. Visurât ne face o trecere în revistă a umorului de ieri și de azi, apoi trage niște concluzii. Nu-s în totalitate de acord cu asta, am fost la spectacole de stand-up comedy la care am râs cu lacrimi, fără ca actorii de pe scenă să fie nevoiți să vorbească porno. Dar din păcate, astea-s chestii izolate și puțin cunoscute, suntem cu toții cu ochii în televizor.
  2. Vreau să nu uităm apoi de imbecilitatea sistemului bancar sau al unora dintre angajați, care trimit înștiințări de plată de 0,01 coroane, în condițiile în care ei își iau singuri banii din contul omului. Cami spune povestea pe larg, cu dovezi.
  3. Teiucul ne aduce în prim plan o posibilă viitoare materie de curs ca să nu-i zic știință, târfologia. Omul a găsit chiar și materia pe care aceasta ar trebui s-o înlocuiască în școlile de jurnalism, și anume etica profesională, cum altfel.
  4. Am găsit la Mixy un post despre ce nu va face ea când va fi bătrână. O, da. Toate punctele sunt pertinente, dar ceva mă face să cred că vom lua în seamă cu toții la bătrânețe doar PS-ul din articol.
  5. Ultimul, dar nu cel din urmă, e un articol scris de Iulian, un ciudat căruia îi place să se plimbe cu trenul. Povestea fetelor care trec prin romania e savuroasă și nu, nu se întâmplă în tren.

Continue reading Link-urile săptămânii

Bălțile de București

Ieri am avut impresia că mă întorc în timp, undeva prin 2009, când vorbele despre criză abia dacă le auziseră câțiva români mai citiți.

Am stat aproape toată ziua în trafic împreună cu alte zeci de mașini (da, asta-i explicația pentru că n-am publicat ieri decât un post), exact ca în iernile de acum ceva timp. Vremuri nebune când blocajele din trafic îmi mâncau ore bune din viață. Dacă mă gândesc și că pe timpul ăla nu aveam net pe telefon, aproape că nu-mi pot imagina cum am rezistat. A, stai că mi-am adus aminte, pe vremea aia citeam mult în trafic. Nu ziare, dar uneori reviste și cel mai adesea cărți. Am câteva cărți pe care le-am citit exclusiv în trafic. Dar divaghez.

Am văzut ieri în lungile momente de staționare, oameni chinuiți care încercau să traverseze bulevarde fără să nu se ude sau să nu fie stropiți. Îmi aduc aminte cum într-o zi de iarnă în care nu plecam cu mașina la lucru, aveam un paltonaș crem de care eram foarte mândră și când am ieșit de la serviciu, o mașină ce mergea pe linia de tramvai chiar și prin dreptul stației ticsite de oameni, m-a stropit din cap până-n picioare de curgeau zoaiele șiroaie din paltonul meu. Și ce crem frumos avea! L-am aruncat când am ajuns acasă. Mi-a fost rușine să-l duc la curățat. Era sub orice critică. Din aceste considerente, am mereu grijă atunci când sunt la volan, de cei de pe margine. N-aș vrea să pun pe nimeni în situația mea din acea iarnă. Din păcate nu toți șoferii sunt pățiți și se mai întâmplă și accidente.

Continue reading Bălțile de București

Să fim mai mulți ca ei

Ca aceia cărora nu le pasă.

Știu că sunt printre noi mulți oameni buni, săritori, care și-ar da, vorba aia, și cămașa de pe ei, chiar azi am auzit de-o doamna, mama unei fete care lucrează la noi, că vrea să dea din pensia ei de 400 lei, 100 pentru sinistrați. Felicitări!

Problema e că sunt și mai mulți oameni nesimțiți. Nu-mi permit să spun asta despre cel ce nu răspunde la salut sau despre cei ce nu întorc și celălalt obraz, dar să ai o lopată de dat zăpada în mână, să stai lângă o mașină rămasă pe o străduță plină de zăpadă și să  spui atunci când șoferul mașinii îți cere puțin lopata să dea el zăpada din fata roților pentru a putea pleca de acolo, când spui, zic, n-am nene lopată, mi se pare ceva de-o nesimțire crasă, și îi doresc celui în cauză ca atunci când va rămâne undeva mult mai grav decât era soțul meu cu mașina, pe străduța omului cu lopată probabil, să nu-l ajute nimeni și să-și dea seama că merită asta cu vârf și îndesat.

Nu-i vorba doar de un singur om. El era cel mai apropiat. Mai erau și alții pe stradă. Neavând lopată și cum niciunul dintre cei de față  nu l-au ajutat măcar să miște puțin mașina, a trebuit s-o împingă singur, să fugă apoi după ea ca în desene animate, totul în timp ce audiența formată din câțiva bărbați tineri se prăpădea de râs. Hai că v-ați distrat și azi băieți!

Continue reading Să fim mai mulți ca ei

E chiar fain să dai zăpada

Azi m-am trezit ca de obicei la 6,30. Da, era o vreme când la ora asta eram gata cu multe chestii, dar de când cu zăpada, parcă mi-e mult mai somn. Cum Sorin s-a trezit odată cu mine, a dat el primul zăpada din curte și de la poartă. Știți că strada noastră, chiar dacă-i în București, arată ca o uliță înzăpezită, așa că cineva trebuia să facă pârtie. La 8 atelierul a început lucrul, dar zăpada își făcea și ea în continuare treaba ei.

Când a venit vremea să-mi fac cele 15 minute  pe bicicleta mea medicinală, am renunțat la idee și-am ieșit și eu la o sesiune de dat zăpada. Nu era ger deloc, zăpada era pufoasă și ușoară, așa că a fost o plăcere. Asta se întâmpla pe la 9.

Continue reading E chiar fain să dai zăpada

Am ratat prima zăpadă

Nu-mi vine să cred că weekendul acesta a nins și eu n-am văzut fulgii decât printr-o perdea cafenie, în graba pregătirii unei plăcinte. Nu, nu pentru mine era plăcinta, dovadă și faptul că am uitat-o în cuptor, un cuptor deștept care se oprește singur dacă cineva îl programează să facă asta. N-a avut cine.

Să revenim, nu-mi vine să cred că a trecut prima zăpadă pe lângă mine și n-am simțit-o deloc, asta dacă nu punem la socoteală ieșirea de ieri până la magazinul din colț în papucii de plastic și geaca de zile bune, ieșire care m-a prins total nepregătită, astfel încât am mers tot drumul cu ochii închiși și am ajuns acasă cu urechile roșii și cumpărăturile în sân.

Norocul meu că în  dimineața asta am observat terasa albă, plină de zăpadă pufoasă. Vedeți dumneavoastră, zăpada asta pe care eu am ignorat-o, a găsit de cuviință să mă răsplătească pentru dragostea ce i-o port necondiționat și a rămas nealterată pe terasa casei noastre. E musai să fac azi un om de nea, altfel sunt sigură că anul ăsta nu mai ninge. Și-i atât de fain când ninge…oare de ce n-am fost atentă?

Continue reading Am ratat prima zăpadă

La revedere 2011, bine ai venit 2012!

Dragii mei, vă numesc așa din toată inima, vă urez un an nou plin de împliniri, cu multă sănătate și bucurii!

Fie că vă numărați printre cititorii fideli de toane, fie că ați venit aici căutând ceva sau pur și simplu din greșeală vreau să știți că pentru mine sunteți cu toții importanți, mă bucur tare că pe mulți dintre voi am reușit să-i cunosc personal, pentru ceilalți nu-i timpul trecut și urarea de azi este pentru voi toți.

Aș vrea să putem uita momentele grele, bolile, neputința, certurile, bârfele și pițipongeala și să ne păstrăm în suflet doar ce iubim mai mult, doar momentele frumoase, doar prietenii buni și să ne uităm la noul an cu optimism.  Nu va fi greu, va fi exact așa cum ni-l vom face noi. Să nu uităm asta nicio clipa și atunci totul va fi bine.

Continue reading La revedere 2011, bine ai venit 2012!

Patru ierni de toane

Nu știu cum se face că întotdeauna iarna mă apropie mai mult de blog. Vorba aia, am făcut deja trei ierni împreună, asta-i a patra și ceva tradiții trebuie să se fi născut.

Am recitit azi parte din postările din 2008 și-am înțeles că altfel aștepți Crăciunul când mergi la serviciu, și-ar fi cazul să nu mă mai plâng de lipsă de timp, că dacă mă descurcam atunci, cu siguranță mă voi descurca și acum.

În 2009 pe vremea asta îmi luam covor în sufragerie așa din goana mașinii, ceea ce îmi arată că nu m-am schimbat prea mult ținând cont că și anul asta schimb uși și mobilă în prag de sărbători. Nu pot să nu observ că acum cheltuiesc mai mult, cu tot cu criza. 🙁

Continue reading Patru ierni de toane

Să vină și la ei sărbătorile

Azi am avut impresia că toată ziua e luni. Probabil că nu-i nici prima nici ultima dată când se întâmlă așa, dar atât de mult m-am relaxat acum pe seară când am înțeles că vine weekend-ul, încât simt că ăsta-i momentul când trebuie să vă vorbesc neapărat de ei.
Când spun ei, mă refer la familia nevoiașă de la tine din bloc sau la vecinii părinților mei de la țară. La copiii din Casa de Copii a Asociatiei “The Door” Mogosoaia cărora Sabina ajutată și de noi, cei care putem, încearcă șă le ducă daruri și de acest Crăciun, dar și la Valentina, fata de la Timișoara care-și continuă odiseea și încearcă din răsputeri să rămână pe linia de plutire. Mai înseamnă și toate familiile care ne așteaptă, oameni pe care uneori i-am ajutat împreună cu Ioana și care n-au absolut nicio putere spre a-și depăși situația.
N-am cum să-i mulțumesc pe toți, am înțeles asta, dar nici nu pot să stau liniștită să-mi văd de ale mele și să nu fac nimic. Oameni buni, e decembrie, luna în care fiecare dintre noi trebuie să dăruiască ceva. Ce-ar fi ca anul acesta, pe lângă cadourile pe care le faci alor tăi să faci și-un cadou unui om care altfel n-ar primi nimic? Ai idee ce senzație de bine se întoarce către tine odată ce faci un astfel de gest?
Înceacă unul din link-urile de mai sus și alege o familie căreia să-i trimiți anul acesta un cadou. Din suflet.
Sau alege un om nevoiaș pe care-l știi și fă-i o bucurie oricât de mică, acum, de sărbători. Ei se vor bucura, dar crede-mă, tu vei fi de-a dreptul fericit.

Normalitatea într-o lume perfectă

Într-o lume perfectă oamenilor le-ar păsa nativ de semenii lor. Într-o lume perfectă nu s-ar plânge nimeni  și noi toți am pune mâna să ajutăm acolo unde putem și mai ales acolo unde ne pricepem. Într-o lume perfectă proiectele de responsabilitate socială n-ar exista. Sau poate ar exista, dar atunci ele s-ar numi simplu, normalitate.

Din păcate nu trăim într-o lume perfectă, ne-am obișnuit să ne obținem cu greu normalitatea, și ne  bucurăm că există companii care dincolo de alte responabilități și-o asumă și pe aceea de a iniția, susține și mai ales finanța programe de responsabilizare socială, care au menirea de a stimula membrii comunităților, de a face trecerea de la modelul cetățeanului care așteaptă ca altcineva să-i rezolve problemele, la modelul cetățeanului membru activ al comunității, care identifică o problemă și găsește soluțiile ca s-o rezolve. Una dintre aceste companii este Rompetrol, despre care vă tot vorbesc de la începutul toamnei, care pentru al treilea an consecutiv a susținut și anul acesta programul de responsabilitate socială Împreună pentru fiecare.

Programul oferă șanse. Dacă ai avea o idee care ar duce la ușurarea vieții în comunitatea din care faci parte, nu ți-ar plăcea să știi că cineva te susține financiar și ție nu-ți rămâne decât s-o pui în practică? Dacă ai avea în orășelul tău de provincie un teren viran, n-ai vrea să ți se ofere șansa de a-l transforma într-un teren sportiv? Anul acesta asta s-a întâmplat la Năvodari, anul viitor se poate întâmpla în oașul tău.

Continue reading Normalitatea într-o lume perfectă

Ce amuzant, totuși!

Ce amuzant, totuși! Să crezi că un om l-ar putea cunoaște cu adevărat pe altul. Te poți obișnui cu celălalt atât de mult încât să poți rosti cuvintele în același timp cu el, dar nu vei ști niciodată de ce celălalt spune ceea ce spune sau face ceea ce face, pentru ca nici măcar el nu știe. Nimeni nu înțelege pe nimeni.

Și totuși trăim cumva împreună, în pace de cele mai mlte ori, și rezolvăm lucrurile cu o rată a succesului destul de ridicată, astfel încât oamenii continuă să încerce. Oamenii se căsătoresc și multe căsătorii sunt reușite, au copii și majoritatea acestora ajung oameni cinstiți, au școli și afaceri, fabrici și ferme care funcționează la un nivel acceptabil – toate astea fără să aibă habar ce se petrece în capul celorlalți.

O scot cumva la capăt, asta fac oamenii.

Continue reading Ce amuzant, totuși!