Tag: oameni

Ce-am mai făcut – 3

Ieri ne-am hotărât să petrecem o zi (mă rog, o parte din zi) în mina de la Slănic. Am plecat ca boierii pe la 10 dimineața de acasă, am circulat regulamentar și la 12 fix eram la coadă la intrarea în mină. Da, era coadă și la intrare și la ieșire, dar imediat ce intrai înăuntru aveai impresia că-s foarte puține persoane acolo, poate și pentru că mina e imensă. Am mai fost o singura dată acolo cu fetele acum vreo doi trei ani, Doamne, ce repede trece timpul. 🙁

Anul ăsta am stat în mină trei ore și-un pic, am fost bine îmbrăcați și totuși ne-am bătut pe cafea, ceaiuri și ciocolate calde. Am fost cu Ioana și-ai ei, plus copilul Daria care are norocul de-a avea o bunică din Slănic, cu casa vis-a-sis de Grota miresei. Am fost și noi acolo după ieșirea din mină și unde ne-am îndragostit iremediabil de loc.

Dar să revenim în mină, fetele nu s-au plictisit deloc, s-au plimbat cu bicicletele, au sărit în saltelele alea de pe-acolo, au jucat cărți, au lins sare… Chiar și tăticii s-au distrat grozav, au pedalat până nu și-au mai simțit picioarele, au jucat tenis de masă, ce mai, au fost trei ore faine de tot.

Continue reading Ce-am mai făcut – 3

Pe locuri, fiți gata, start!

Avem trei zile în care facem înscrieri. Adică pâna luni seara. Maxim!

Dacă nu știți despre ce vorbesc, citiți în continuare înainte de a zice: da, vin, mă bag, ce mișto, vreau și eu, luați-mă și pe mine, mai ai un loc, etc.

Ideea e următoarea: anul trecut am făcut parte dintr-o echipă foarte, foarte faina de oameni, cu care am participat la Let’s Do It, Romania, echipa care anul asta nu mai poate fi în aceeași formă din cauză de diverse aniversări, nunți, botezuri, cumetrii la care unii dintre noi musai să fie prezenți, așa că avem vreo 10 locuri libere pentru cei care doresc să facă parte din echipa noastră, adică a mea și-a Sabinei, mai mult a ei că ea e șefa, n-a avut încotro. 😀

Vrem să facem parte din cei care înteleg că Romania are nevoie de oameni care să pună mâna să facă ceva,  știți voi, de undeva trebuie să începem, pentru că nu putem rămâne la infinit păreriști care încearcă de pe margine să spună cât de mult greșesc cei care chiar fac ceva. Ne-ar plăcea să avem cu noi o echipă de oameni sufletiști, harnici, fete și băieți cu care in 24 septembrie să ne vedem dimineață de tot, să ne strângem mâinile prietenește și să curățăm România de gunoaie. Deocamdată!

Continue reading Pe locuri, fiți gata, start!

Incurcături pe ultima sută

De dimineață (la mine dimineață e pe la 6, da?) în curtea mea mirosea a mentă. Nu știu de unde, probabil de pe la vecini că printre ierburile și florile mele nu-i. Mirosul ăsta mi-a făcut poftă de ceai de mentă și de încă ceva. Ceva de amnezie. Aceea pe care aș vrea s-o am, să uit de răutatea oamenilor, să uit de guverne și legi tâmpite, să uit de taxele și utilitățile care lună de lună sunt mai mari (da, sunt supărată, mi-a venit curentul 500 lei) să uit de tot și toate și să plec în concediu.

AMR 4 zile. Aseară am aflat că cineva (nu spun cine, persoană importantă) a încurcat zilele și s-ar putea ca restul găștii noastre să plece spre Deltă cu o zi mai devreme ca noi. Nasol. Mai ales pentru ei, că majoritatea echipamentelor de campare sunt la noi. 🙁 Dar e nasol și pentru noi, fiindcă ne-ar fi plăcut să mergem cu toții. Să vedem, azi decidem ce și cum, oricum, e neplacută treaba, dar asta e, oamenii mai și greșesc. Dar prefer de o mie de ori greșelile de genul ăsta, celor pe care le fac ăia care nu se mai satură, ne conduc și se prefac că ne vor binele. Vorba cuiva ieri pe twitter: “Romania n-a intrat niciodată în criză, dar a ieșit de două ori din ea. ”

Hai că nu mă mai gândesc la asta, ce naiba, e weekend-ul dinaintea concediului. Ai zice că-i de vis. Ei bine, nu e chiar așa. Sunt multe adunate pe ultima suta de metri. Comenzi în așteptare care trebuiesc lăsate croite să aibă atelierul ce lucra cât timp noi suntem plecați. Ultimele verificari de bagaje și schite de așezare a tuturor lucrurilor într-un porbagaj de Accent. 😀 Plus că n-am facut încă lista cu haleala, pentru că vrem să ne gătim noi acolo cele mai multe mese. Bine, asta până aproape vom muri de foame și vom merge să mâncăm un borș adevărat de pește. Hmm.. și mai e și încurcătura asta cu plecarea separată.

Continue reading Incurcături pe ultima sută

Bucureștiul meu

Mai e aproape o lună până la ziua în care și Bucurestiul va avea parcarea lui îmbrăcata în verde, chiar dacă numai pentru un weekend. Da, vom avea și noi Parking Day-ul nostru,  în 16 septembrie.

Pentru că mi-a plăcut foarte mult ideea am scris un articol în care mi-am imaginat cum ar fi Bucureștiul dacă l-ați lăsa pe mâna mea. Ar fi plin de nuferi, trotuarele ar fi cu iarba și sandalele s-ar ține în mâini. Sau cam așa ceva.

Da, asta-i tot pe ziua de azi că sunt în timpul programului și tre’ să dăm la gata niște chestii. 🙂

Trei ani de blogăreală

În 3 august 2008 scriam primul post pe blog. Au trecut de atunci 3 ani frumoși în care am crescut (vedeți, nu zic am îmbătrânit) odată cu blogosfera, am văzut și uneori făcut lucruri faine, am cunoscut oameni și cel mai important: am scris. Nu mult și bine, nu mult și prost, ci așa cum am crezut eu de cuviință, așa cum am putut și așa cum s-au întâmplat lucrurile.

Pentru cei care nu știu, eu am început blogul ăsta pentru că începea să mă lase memoria, și cu toate că criserb îmi amintea în fiecare zi la 11 să iau pastila de Memoplus, am zis că-i bine să rămână undeva, într-un colțișor de net, cele mai faine lucruri care mi se întâmplă, că poate eu nu voi mai fi în stare să le povestesc nepoților. Pentru că timpul trece (uite cum au trecut ăștia 3 ani) și ne trezim că vine vremea să stingem lumina și că toată averea noastră sunt amintirile.

S-au întâmplat multe în anii ăștia, iar eu am învățat că netul nu-i plin numai cu prostii cum spun babele de la mine de pe stradă, că oamenii nu sunt toți răi,dar și că apele nu sunt toate limpezi, iar cărările șerpuite sunt multe.

Continue reading Trei ani de blogăreală

Oameni și oameni

Îmi plac oamenii care se țin de cuvânt. Dacă mă gândesc bine, am un fel de stimă și față de cei ce din varii motive nu-și pot respecta cuvântul dat, dar te anunță că nu s-a putut, îți spun ceva, o minciună poate, dar ceva ce îți dă ție impresia că îi pasă de tine și că nu vorbești singur. Atunci când tu ți-ai respectat partea ta de angajament, te aștepți ca și celălalt să se comporte corect. Păcat că sunt din ce în ce mai puțini cei care se obosesc să facă asta și se îngroașă vertiginos rândurile celor care nu-și respectă partenerii de afaceri. Știți, relațiile acestea nu prea au viitor, oricat ar avea ambele părți de câștigat din asta.

Bineînțeles, asta se poate extinde și la relațiile de prietenie dintre oameni, este  ca și cum te-ai duce la întâlnirea cu fata care-ți place luna asta, iar ea n-ar mai apărea. Nu te sună, nu-ți trimite nici măcar un sms, și ce-i mai grav, nu te refuza de la început. Și te trezești stând ca prostul în față la Ateneu. Dacă te-a împins romantismul să o aștepți ținând în mână o floare, e și mai jenant.

Vouă nu vă e ciudă când oamenii de la care aveați așteptări vă dezamăgesc? Că mie tare mi-e ciudă. 🙁

De ce au mărfurile din malluri vânzare

Ieri am fost la piață la Delfinului să iau roșii, castraveți, chestii, trestii. Acolo m-am întâlnit cu o vecină care lua pentru fetița ei, un pic mai mare față de Iulia și Sonia, o pereche de pantaloni din ăia șalvari făcuți din vascoza cu floricele. Ne-am salutat, am schimbat două vorbe și fiecare și-a văzut de cumpărăturile ei.

Azi vine Sonia la mine și-mi spune că Irina, prietena ei,  are niște pantaloni noi, foarte mișto, cu floricele,  luați de mama ei de la mall. Să vă mai spun că asta mică zice că vrea și ea pantaloni din aia, dar nu-i vrea de oriunde, îi vrea tot de la mall? QED 🙁

Cutia

Aș putea trăi fără nici-o problemă toată viața într-o climă ca cea de zilele astea. Să stai în curte și să nu-ți fie nici cald nici frig, să mergi pe stradă și vântul să-ți adie ușor prin plete, să asculți ploaia uneori (nu prea des), să iasă soarele și să-ți zâmbească doar din când în când, asta-i tot ce-mi pot dori în materie de vreme. Am avut mult de lucru zilele astea și parcă nu toate au mers cum aș fi vrut, dar vremii n-am ce să-i reproșez.  Ea a fost de partea noastră.

Asta a fost introducerea, ajung imediat și la cutie, urmează cuprinsul.

Vineri după amiază am fost la Cora să facem niște cumpăraturi de sfârșit de săptămânp. Printre altele, domnul Costea și-a cumparat și-un stick, card de memorie sau ceva (nu știu exact la ce le folosește, dar mereu îl văd că-și cumpără chestii din astea), o chestie mică de tot, dar ambalat într-o cutie mare, din aia cu blocaj pe care ți-l scoate cu măiestrie doamna de la casă.

Continue reading Cutia

Am trimis deja primii bani

Sunt încă sub influența zecilor de răspunsuri la solicitarea mea de ieri. Încă nu mi-am revenit din șoc, eu ceream doar 250 lei pentru a scapa un om dintr-o situatie disperata de moment. Am primit în schimb foarte multe reacții, și când spun reacții mă refer la fapte concrete. Aș putea scrie despre fiecare în parte, însă nu vreau nici să mă laud eu cu faptele lor, nici să se creadă că ei au făcut-o pentru publicitate. Important e că lumea s-a mobilizat și azi i-am trimis deja Valentinei 500 lei:

Mai am în bancă înca 150 lei pentru ea, mulțumesc Mihai, Mihaela Macovei și Alexandru Cuibari (nu va știu, și-aș fi vrut să vă cunosc măcar virtual) , iar acum câteva minute am primit un OP în valoare de 500 de lei de la Mihai Brehar, primul care a acceptat oferta lui Cristi Manafu. Și mai sunt promisiuni. Andrei s-a întâlnit deja cu ea.

Continue reading Am trimis deja primii bani