Socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg

Măcar o dată.

De ceva ani încoace ( de când stau mai prost cu memoria) când merg la cumpărături îmi fac lista. Mai scurtă, mai lunga pe hârtie albă, galbenă sau de maculator, lista mă însoțește aproape de fiecare dată. Zic aproape, pentru că mai sunt și cazuri în care o fac conștiincioasă, dupa care o uit acasă. 🙁

Oricum, altceva e cel mai important. Pe lista scriu în dreptul fiecarui produs, cu aproximație, prețul pe care am de gând să-l plătesc pentru el. Iar la sfârșit fac un total. De curiozitate, mai ales pentru că până până ieri, niciodată, dar absolut niciodată, nu m-am încadrat în suma aia. Si nici n-am depasit-o cu 10-20%, ci tot timpul cu sume mai mari. devenise aproape o obișnuință ca atunci când voiam să achit cu numerar să-mi iau bani la mine fix dublu față de lista mea. Și lista n-a fost niciodată 100 de lei. 🙁

Continue reading Socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg

Oamenii, căsătoria și divorțul

Haha, titlul ăsta  a sunat cam ca Profetul, aurul și ardelenii. 🙂

 Ultima, dar nu cea din urmă, leapșă cu care sunt datoare, vine de la Ada și imi cere să răspund câtorva întrebări legate de căsătorie dar mai ales divorț. De mult voiam să vă spun părerea mea legată de subiect așa că a picat cum nu se poate mai bine.

1. În ultimul timp se vorbește tot mai mult despre căsătorie. Hmmm, ciudat, eu aud mai mult vorbindu-se despre divorțuri, dar dacă ziceți voi…

Ce înseamnă pentru dumneavoastră căsătoria? Dar familia?

Continue reading Oamenii, căsătoria și divorțul

Concluzii experiment

Am încercat acum o săptămână să citesc și să comentez într-o singură zi 50 de bloguri  și-am reușit. Iată concluziile:

  • am citit (când spun citit nu mă refer la scanarea pe diagonală)  cam 100 de articole de pe bloguri, din păcate au fost și locuri pe unde autorii nu mai trecuseră de câteva luni.
  • am reușit să scriu în jur de 60 de comentarii. Pe la 56 le-am pierdut șirul , dar nu mă mai puteam opri.
  • au fost două bloguri unde chiar am revenit cu comentariile, iar de la unul din ele, adica  Daily Cotcodac , am câștigat cu ocazia asta un mani/pedi la Funky salon, unde am fost azi. Dap, am niște unghii de toată frumusețea. Mulțumesc!
  • 44% dintre blogurile comentate sunt la mine în blogroll, restul au oricând șansa să intre acolo.
  • raportul bloguri scrise fete, versus bloguri scrise de baieți a fost cam fifty- fifty. N-am avut nicio secunda intenția să fie așa.
  • 50% din comentarii au primit răspuns de la autorul articolului. Dintre aceștia 55% au fost băieți, deci mi-au răspuns din politețe. 😀
  • din cei 50% care n-au băgat în seamă comentariul pe blogul lor, 28% au comentat la articolul despre experiment și 2 dintre ei mi-au trimis mail de mulțumire. Ba, Anka mi-a oferit chiar cerceii pe care i-am admirat la ea pe blog. 😀
  • Traficul pe toane.ro în ziua cu pricina a crescut  cu 71%, iar vizitele cu 122%. Nu vă bucurati prea tare. 27% din creștere se datorează celor 4 RT de pe twitter. Trageți voi concluziile aici, că eu am înțeles ce era de înțeles. 😀
  • Cel mai bun reffer dintre bloggeri comentați a fost makavelis.

Continue reading Concluzii experiment

Despre mine II

Pentru că astăzi e ziua blogului, da, exact acum doi ani (mă gândeam că-s mai mulți) mă mutam pe domeniu propriu oferit, bineînțeles, de blogway prin intermediul Hotcity, m-am gândit că tre’ să vă mai spun câte ceva despre mine, în același stil. Așadar:

SUNT îndrăgostită de oameni. De oameni frumoși pe ambele fețe. Da, majoritatea oamenilor au cel puțin două fețe. Altfel, eu sunt la birou. 😀

AȘ VREA ca ziua să aibă 100 de ore, săptămâna 100 de zile, luna 100 de săptămâni, anul 100 de luni, iar noi dacă se poate să îmbătrânim și atunci, exact așa cum îmbătrânim acum într-un an. Asta am zis-o așa de ochii lumii, eu de fapt aș vrea să-mi schimb mobila de bucătarie până la Paște, dar e greu de crezut că asta se va întâmpla. 🙁

Continue reading Despre mine II

Atâta timp cât suntem oameni

Am urmărit și eu, ca întreaga omenire de altfel,  situațiile prin care trece Japonia zilele astea. Am început șocant, urmărind live vineri dimineață imagini în care uriașul val tsunami înghițea clădiri, șosele și mașini pline cu oameni care încercau cu disperare să scape fie și în ultimul moment, de catastrofă. Unii au reușit, altii nu. Dacă simpla vedere a imaginilor mi-a făcut foarte rău, mă gândeam cum o fi pentru oamenii ăia să trăiască pe viu semi-apocalipsa asta. Groaznic!

În zilele care au urmat am urmărit știrile, am citit câteva bloguri scrise de români din Japonia care n-au fost încă afectați, dar care sunt acolo aproape, am citit explicații ale specialiștilor despre felul în care afecteaza aerul exploziile care au loc în reactoarele nucleare și am văzut cum romanii nu-s de acord  să ajutăm Japoniei pe motiv că bogații lumi n-au nevoie de ajutor.

Oameni buni, Japonia poate are, poate nu are nevoie de ajutorul nostru, dar dacă noi ca oameni vedem ce se întâmplă acolo și rămânem pasivi, ne mirăm și atât, mai mult, avem impresia că suntem la adăpost de așa ceva, dați-mi voie să spun că atunci nu merităm să ne numim oameni. Să recunoști că nu-i poți ajuta e una, dar să spui că ar trebui să se ajute singuri (ceea ce-s sigură că ei oricum vor face) nu te face pe tine decât să-ți strigi în gura mare neomenia.

Continue reading Atâta timp cât suntem oameni

Primăvară cu necaz

Stăteam vineri în fața porții și soarele mă mângâia pe fața. La propriu. Nici nu știți cât mă bucur că a venit primăvara. Iarna asta am cam făcut frigul în birou, pentru că această încăpere n-a mai fost locuită până acum, așa că n-a fost nici încălzită. În plus are toți patru pereți afară și, ca și cum astea n-ar fi fost de ajuns, a avut până aproape de primavară geamul și ușa cu tocuri vechi de lemn care nu se închideau bine. 😀  Temperatura în birou n-a ajuns des la 16 grade în iarna asta, ca să nu mai spun că au fost și ceva infiltrații…de vis. Dar am rezistat ca o eroină (nici măcar n-am răcit) și uite că acum la început de primăvară am schimbat ușa și geamurile, acum aștept să se usuce pereții pentru a-i putea repara și sper ca la anu să nu mai am problemele astea. In weekend trebuie sa redecorăm camera mamei după ce acum două săptămâni am zugrăvit şi schimbat mobila la tata.

Cam astea erau gândurile mele în clipa în care am auzit un strigăt şi am aflat că tata, un norocos de om care ducea pe picioare o disecţie de aorta, a căzut (într-o încercare de a face ceva la care nici nu avea voie să se gândească, apăi s-o mai pună în practică 🙁  ) şi şi-a fracturat un os al copasei. Ceea ce în mod normal se operează la oamenii de vârsta lui, dar nu la el care are grave, dar grave, probleme cu inima. Nici n-am cuvinte să vă spun cât de supărată am fost. Acum m-am mai obişnuit cu gândul că va trebui să stea imobilizat vreo două luni iar apoi dacă va mai putea să meargă, o va face schiop şi cu piciorul uşor rotat. Of, Doamne, numai să meargă!

Aşa că dragii mei, am avut un sfârşit de săptămână şi un weekend de coşmar, dacă mă gândesc că după toate astea, am mai văzut şi live cum mătura valul ala uriaş maşini cu oameni care încercau să fugă din calea lui. Adică exact cum vezi în filme, se întâmpla acum în realitate în Japonia.

Continue reading Primăvară cu necaz

Dacă n-ai nimic, n-ai nimic

L-am invitat pe Cristian să ne povestească odiseea prin care a trecut de curând, datorită unei pietre năstrușnice apărută din senin la glanda salivară. Și-a făcut treaba cum nu se poate mai bine (și el și piatra), vă rog să citiți și să trageți învățăminte din povestirea următoare.  Atenție text lung!

În primele zile ale acestui an, m-am procopsit cu piatră la glanda salivară dreaptă

Știu, mulți dintre voi se miră cum poate apărea piatră tocmai acolo, dar vă spun eu: se poate.  Nu mă întrebați de la ce, că nu știu să vă zic, dar am auzit diverse păreri: unii spun că de la apa minerală băută în exces, alții ( prieteni buni) mi-au zis că așa-mi trebuie dacă salivez prea mult la bunătățile lui tanti Jeni. În fine, eu aș miza mai mult pe prima variantă, deși cea de a doua ar fi mai evidentă, ținând cont  de îndeletnicirile mele din ultima vreme.

Continue reading Dacă n-ai nimic, n-ai nimic

Dimineți de femeie

La bărbați e simplu, se trezeste el apoi se trezește și domnul iar după asta fiecare cum se descurcă. La femei e mult mai complicat și e pe faze.

Faza I (înainte de căsătorie)

Femeia se trezeste de dimineață, îl sărută tandru pe el și pe domnul, intră în baie și după o toaletă lungă (n-ar vrea ca el s-o vadă nemachiată) merge în bucătărie și constată ca el o așteaptă cu cafeaua aburindă și micul dejun pregătit. Ziua începe minunat.

Continue reading Dimineți de femeie

Atenție…

Stăm toate trei și ne încălzim în zgârcenia soarelui de iarna.  Avem după noi trei genți și așteptăm un microbuz din acela care te duce din oraș în satele din împrejurimi. Da, există.

Chiar înainte de a ne transforma cu totul în stane de piatră, apare și el, marele alb. Oprește în dreptul nostru și șoferul ne invită să urcăm și ne spune că biletele se plătesc mai târziu.

Urc fetele aproape pe sus, Sonia insistă să ducă ea geanta cea mai mare, așa că-s nevoită ca pe ea s-o ridic cu tot cu bagaj. Coridorul strâmt al mașinii nu ne permite prea multe manevre, așa că bag bagajul mare la picioarele noastre, sub a doua bancă (n-am ocupat prima bancă deși am fost primii călători, am zis că acolo stau pilele șoferului, sau dupa caz, niște babe), iar rucsacii îi pun sus, în locul special amenajat pentru bagaje de genul ăsta. Adica, mai mici. Sincer, așa am crezut.

Continue reading Atenție…

O pâine cum nu s-a mai văzut

Să vă povestesc azi ceva din categoria avem mașină de făcut pâine, acum ce facem cu ea.

Ne luarăm aseară o mașinărie din asta șmecheră de făcut pâinea în casă. Maxim am zis. Adică cea mai mare, mai frumoasă și mai rapidă. Cea mai renumită. La oferta. 😀

Am ajuns acasă într-un suflet, că ne era foame și cum dădusem banii de pâine pentru următorul an pe mașinărie, aveam de gând  să mâncăm tot aseară ceva copt de ea. Gând nesănătos, ce să zic.

Continue reading O pâine cum nu s-a mai văzut