Jurnal de consilier local – săptămâna 162

De câte ori încep un jurnal săptămânal, scriu prima dată titlul și ultima parte, cea în care numărăm descrescător săptămânile care au mai rămas din acest mandat de consilier local. Azi am scris 46 și vă zic sincer că am verificat în urmă, să fiu sigură că n-am greșit. Au zburat zilele, săptămânile, anii…

Vă zis de la început că la primărie nu s-a prea lucrat săptămâna asta, toată energia de început de săptămână s-a dus pe Hala Laminor, unde, nu-i așa, până și românii din Maramureș știu că e târg. Nu zic că-i târg de Crăciun, pentru că pe mine deocamdată nu mă duce cu gândul la asta, în afară de o statuie din plastic cu Moș Crăciun, o iesle ce redă scena nașterii lui Isus și un jilț pe care la un moment dat va sta probabil un Moș Crăciun, nu sunt elemente care să ne ducă în zona aia. Avem în schimb saltele gonflabile, palmieri și fructe exotice, fum și mici, aglomerație…

Nu sunt eu în măsură să dau lecții despre organizările de târguri, dar pentru vizitatorii din București am un sfat pentru care îmi vor mulțumi mai târziu: ori veniți pe jos (metrou, autobuz), ori nu veniți. Cele 1700 de locuri de parcare nu-s suficiente, nici Bulevardul Industriilor nu-i suficient, nici imensa curte Faur nu-i de ajuns, vă rog din suflet, lăsați mașinile acasă dacă nu aveți altă opțiune și vreți să veniți neapărat la târg.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 162

Jurnal de consilier local – săptămâna 161

Ninge! S-a și depus puțin, o zăpadă apoasă de sfârșit de noiembrie care însă mie îmi dă o stare foarte bună, mai ales că-i duminică și nimeni n-ar trebui obligat azi să iasă din casă. Bine, am fost de două ori în pod de azi dimineață, am schimbat de două ori șosetele, era să alunec grav la un moment dat, așa că sfatul meu e ca azi să admirăm toți zăpada de la fereastră.

Am avut o săptămână cu foarte mult de lucru la firmă, nu mă plâng, așa se întâmplă mereu la sfârșit de an, asta este, vin sărbătorile, încerc să-mi iau energie din gândul acesta și totul va fi bine.

În ceea ce privește activitatea din consiliu, am avut și săptămâna asta ședințe, și-n comisii și la școli, am primit și convocator pentru săptămâna viitoare la o nouă ședință ordinară.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 161

Jurnal de consilier local – săptămâna 160

Am început să scriu jurnalul acesta în mașină (oare câte din cele 160 au fost scrise în mașină?) pe Valea Prahovei în drum spre casă, după un weekend petrecut la Bușteni cu familia. Aveam nevoie de ieșirea asta, după o săptămână în care am văzut pe pielea oamenilor din jurul meu cum e să treci de la extaz la agonie și apoi de la agonie la extaz, pe probleme de viață și de moarte, în doar câteva zile. Și cum totul e bine când se termină cu bine, zic să vedem săptămâna de consilier, așa cum a fost ea, pe zile:

Luni – Am primit prima suplimentare pe Ordinea de Zi pentru ședința de mâine și am avut ședința comisiei de buget. Suplimentarea se referea la un contract cadru între Direcția de Salubritate și un OIREP prin care să fie valorificată fracția uscată de deșeuri colectate din sector. Cum care fracție uscată? Nu colectați gunoiul separat pe uscat și umed și nu vă este ridicat separat? Ghinion! La Sectorul 3 în acte așa e.

Marți – Aseară târziu a mai venit o suplimentare cu trei puncte, dar cum eram cu ale mele am văzut-o abia dimineață înainte de ședința de consiliu. Oricum, probabil pentru că nu se justifica nicicum urgența, această a doua suplimentare a fost retrasă și am început la 11:00 ședina cu 47 + 1 puncte pe ordinea de zi. Deși noi am avut și intervenții și voturi împotrivă sau abțineri, toate proiectele de pe OZ au trecut (au avut mai multe de 16 voturi pentru) și sunt toate acum HCL-uri.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 160

Jurnal de consilier local – săptămâna 159

Am câteva lucruri să vă povestesc despre ce s-a întâmplat săptămâna asta. Da, marți am dat și drumul la centrală, dar nu asta era musai de zis.

Am participat zilele trecute la două evenimente care aparent n-au legătură unul cu altul, dar au educația numitor comun,  Smart Communities Summit & Expo și Întânirea cadrelor didactice din Sector 3 cu reprezentanți ai inspectoratului, guvernului, prefecturii și Ministerului Educației într-o discuție despre combaterea consumului de droguri și nu numai.

O să le luăm pe rând și-o să vă spun cu ce am rămas eu după aceste două întâlniri. Începem cu Smart Communities Summit: Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 159

Jurnal de consilier local – săptămâna 158

Săptămâna asta nu am avut ședință de CL și toată lumea a aflat deja că Poliția Locală a Municipiului București a amendat cu 35 de milioane de euro proprietarul zonei retrocedate din IOR pentru schimbarea destinației spațiului verde. Da, există un articol de lege (legea 24/2007) care penalizează schimbarea destinaţiei spaţiului verde sau reducerea suprafeţei de spaţiu verde cu valori între 10.000 şi 20.000 de lei pe metru pătrat.

Revenind. Pentru că nici dispoziția în care sunt nu mă ajută să scriu un jurnal de tipul celor cu care v-am obișnuit, azi m-am gândit să fac o listă cu cărți pe care eu le-am citit și le consider foarte importante pentru cineva care își dorește să devină consilier local (și nu numai), dar încă nu știe de unde să apuce funcția asta. Evident, și cei care știu despre ce-i vorba pot trece prin notițele astea, poate găsesc și ei ceva interesant de citit. Începem.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 158

Jurnal de consilier local – săptămâna 157

În tricou cu mânecă scurtă și șlapi, încep să scriu jurnalul cu soarele desenând umbre pe dalele terasei. Ai zice că nu mai are cine știe ce putere acum pe sfârșit de toamnă, dar aici sus reușește să păstreze o aparentă senzație de vară. Și nu mă plâng, mi-e bine.

Până joi eram  chiar pregătită să scriu în jurnal că săptămâna asta nu s-a întâmplat mai nimic, tot obișnuitele ședințe de consilii de școală și câteva discuții cu cetățenii. A fost în schimb la serviciu o vrie. Un du-te vino și-un ritm de venit, lucrat și plecat comenzi (cu încasările nu-i chiar același ritm), încât zici că toată lumea voia comanda azi, lucrată azi, livrată azi și plata anul viitor. Doar că nu se poate așa, că nu luăm produsele din raft și le trimitem. Noi le facem.

Și în timp ce la serviciu lucrurile au continuat în ritmul lor, de la primărie am primit joi două convocatoare la distanță de câteva ore. Unul din ele pentru o ședință de îndată joi la ora 20:00, iar celălalt pentru luni, tot o extraordinară, una specială cu 26 de puncte.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 157

Jurnal de consilier local – săptămâna 156

Luni– Știu că am terminat raportul trecut cu mulțumiri, dar aș vrea să-l încep și pe acesta tot așa. Pentru toți oamenii care mai speră, pentru toți cei care cred că se pot încă schimba lucruri în bine, pentru cei ce nu se lasă doborâți de pesimism, pentru oamenii buni, pentru empatici, pentru cei ce știu cum și când să dea un feedback, pentru oamenii muncitori, pentru  toți cei care au semnat petiția lansată săptămâna trecută și pentru cei care o vor semna acum: vă mulțumesc că sunteți! (link către petiție găsiți în primul comentariu) 

Marți – Azi am avut ședință la comisia de buget. Înainte de ședință a ajuns la noi și suplimentarea ordinii de zi cu 17 proiecte de modificare indicatori economici la renovările prin PNRR de la scoli, licee, grădinițe. M-am bucurat că unele proiecte din OZ inițială au plecat din comisie cu  avize negative, ceea ce înseamnă că au șanse mari să pice în ședința de Consiliu de joi. E vorba de măriri cu 300% a unor indemnizații, de creșteri de capital social și contractări de credite.

Miercuri – Și ca să lămurim odată asta cu capitalul social.  O societate comerciala are nevoie, în mod normal, de capital social  atunci când își începe activitatea. Alte creșteri de capital se fac foarte rar, când se primește în firma un nou asociat sau când firma își adaugă un obiect nou de activitate, se extinde pe o noua piață. Și sunt firme care n-au avut niciodată, pe tot parcursul activității lor, vreo creștere de capital social.  La noi la Primăria S3 nu e așa. Aici dacă primăria vrea niște mașini, ca să nu facă licitație, apelează la societăți. Dar nu încheind de la început cu acestea un contract comercial normal, ci le mărește inițial capitalul social și achită mașinile pe un contract ulterior. Practic plătește firmei sale de două ori mașinile. Ce face firma apoi cu banii e altă poveste. Cam ca asta. I-am dat Soniei 50 de lei să-mi cumpere niște șosete crem și pufoase numai bune pentru anotimpul ăsta. Când a venit de la magazin, mi-a zis că șosetele au fost 50 lei, mi-a dat și bonul și mi-a cerut banii. Am luat bonul, i-am dat banii. Nu-mi mai amintesc dacă mi-a dat și ciorapii. Dacă nu mi i-a dat, te pomenești că mai trebuie să-i plătesc o dată.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 156

Jurnal de consilier local – săptămâna 155

Am hotărât să mă bucur de ultima zi de toamnă/vară și să scriu și azi jurnalul afară, în curte, așa cum am făcut-o de foarte multe ori până acum. E ca și cum aș avea locul meu de scris jurnalul, nimeni nu mi-l ocupă duminica. Bine, în jurul meu soțul spală curtea cu un compresor dintre cele mai zgomotoase, dar nu poate el spăla, cât pot eu scrie.

Luni – Am început săptămâna cu ședință  extraordinară de Consiliu Local. A fost o ședință scurtă, n-a fost nimeni din primărie să ne răspundă la întrebări, aproape nici nu mă mai enervează asta, e și normal ca oamenii să nu vină dacă au asigurate dinainte voturile de da. Ce le mai pasă lor de întrebările consilierilor care ar vrea să și înțeleagă ce votează acolo?

Marți – am primit o sesizare de la o doamnă (e o frumusețe de femeie și deșteaptă și frumoasă, cum ar zice bunicul) care îmi semnalează că au dispărut locurile libere de parcare de langă parcul Pantelimon, ceea ce e bine, că erau acoo aproape abandonate tot felul de rable. Ceea ce nu înțelege dânsa și pun pariu că nici voi e faptul că, nu au fost trasate locuri la intrările în parc și pentru persoanele cu dizabilități. Deloc. Parcul Pantelimon e locul acela liniștit în care te poți bucura de ciripitul păsărilor și de luciul apei mai ale atunci când sănătatea ta are nevoie de asta. Doar că acum persoanele cu dizabilități care reușesc să ajungă în parc (pentru ei e ziua aceea frumoasă și rară pe care o pot petrece în natură) nu pot beneficia de unul dintre puținele drepturi pe care le au și anume acela de a putea parca gratuit pe locurile speciale pentru persoane cu dizabilități. Și în zona parcului nu poate exista nici măcar scuza că n-au avut unde le trasa. Am făcut sesizare la primărie și voi face și interpelare în ședința viitoare de consiliu, dacă nici oamenii care suferă nu ne mai sensibilizează, atunci umanitatea e pierdută. Și eu zic că încă nu-i.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 155

Jurnal de consilier local – săptămâna 154

Uneori de-a lungul săptămânii îmi notez zilnic câteva idei pe care le-aș vrea dezvoltate în jurnalul săptămânal. Săptămâna asta n-am notat nimic. Și nu pentru că nu s-au întâmplat lucruri, ci pentru că ceea ce s-a întâmplat, mi-a blocat mintea. Am văzut și-am înțeles săptămâna asta mai multe decât în toți cei 3 ani de mandat de consilier.

Si vă zic acum doar de 2. Live-ul viceprimarului la școala Mexic și panourile mincinoase ale primarului. A, că a ars iar în IOR? A 24 oară? Nu mai aducem vorba despre asta.

Despre live-ul viceprimarului vă las aici povestea toată ca să rămână scrisă, că de vorbit s-a vorbit peste tot, 99% s-a vorbit despre ceva care nu s-au întâmplat.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 154

Jurnal de consilier local – săptămâna 153

Cine ar fi crezut că pe 1 octombrie 2023, în tricou și pantaloni scurți, cu umbrela de soare deschisă (dap, m-a rupt soarele aici sus), o să-mi fac un setup drăguț și o să scriu jurnalul cu numărul 153 pe terasa casei? Eu nu. Aștept toamna cum nu vă imaginați, am schimbat hainele în șifoniere, le-am adus în față pe cele de toamnă/iarnă și săptămânile astea mi-am cumpărat două pulovere și două perechi de blugi. În apărarea mea spun doar că port încă papuci în lume și n-am dat drumul la centrală.

Revenind la ce avem noi de scris aici, s-a mai încheiat o săptămână, au mai trecut câteva ședințe de comisii și una de consiliu, a mai plecat un export (luna asta am depășit ceva record, cred) și am reușit să ne ferim cu toții de răceala/gripa sau ce circulă acum prin oraș, sper că nici la voi n-a ajuns.

Nu-mi mai vine să vă povestesc fiecare zi în parte, ca și la voi probabil, zilele seamănă una cu cealaltă și trec repede. În plus, oricât am încercat să mă odihnesc bine și să mai las deoparte din problemele pe care musai cred că m-am născut să le rezolv, observ că nu-mi iese. Poate e acum o perioadă mai aglomerată, poate sunt eu mai sensibilă toamna (deși în continuare n-o văd), dar am momente în care omul bun pe care-l știu dintotdeauna dispare și dintr-o dată simt nevoia acută de a ridica tonul. De a striga în gura mare: Oameni buni, treziți-vă! N-o să mai meargă lucrurile din inerție multă vreme, nu vor mai face alții treaba țării pentru voi, nu se ocupă nimeni în mod real ca românilor să le fie bine. Sau stați, sunt câțiva care încearcă, dar n-au nici forța nici resursele de a reuși singuri. Nimeni, niciodată n-a reușit singur. Și ăsta nu-i un îndemn la implicare, nu, nu, am renunțat la a cere asta, vedeți-vă de ce faceți acum. E doar un strigăt. Și nici măcar n-am să zic ”I told you so”, că-mi dau și eu seama că aia nu ajută la nimic.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 153