Jurnal de consilier local – săptămâna 187

Am întârziat azi cu jurnalul, mă iertați! Nu știu de ce, dar am impresia că încep o mulțime de lucruri și nu reușesc să le duc la sfârșit pe unele, că imediat am altele de terminat. Poate e doar la mine. Revenim.

Săptămâna viitoare avem probabil ultima ședință ordinară de până în alegeri. Și cum putea să fie ședința asta, dacă nu cu cântec. Să vă spun. Avem un convocator cu 29 de proiecte, inițial am zis că-s puține. Doar că apoi le-am citit, avem așa:

  • rectificare de buget, crește cu 219 milioane să avem de unde cheltui.
  • cerem PMB-ului să schimbe destinația unui spațiu de fostă piață agro-alimentară să-l facem parcare, aici la noi la Republica unde tocmai am făcut o parcare pe două nivele la Hala Laminorul.
  • cerem tot PMB-ului să ne dea în administrare clădirile de la Policlinica Vitan și Policlinica Titan.
  • acordăm sprijin financiar de 500.000 lei Parohiei Izvorul Nou și 500.000 lei Parohiei Târca.
  • avem proiect privind desfășurarea programului Grădinița de vară în iulie și august. Se aproba 20 milioane lei pentru personalul care ar putea îngriji pe perioada verii 6000 de copii (2000 antepreșcolari și 4000 preșcolari).
  • avem proiect privind desfășurarea programului Școala de vară în iulie și august. Se aproba 5 milioane lei pentru personalul (250 lei /zi), masă (20 lei/zi) și materiale igienico sanitare și furnituri (5000 lei/luna) pentru un număr estimat de 1500 elevi.
  • Avem modificări de indicatori economici la Școala Basarab, la Școala 20 și la Școala 211
  • Parcarea de la punctul 2 va avea 2S+P+8E și va costa 43.800 euro/loc de parcare. Practic, există garsoniere mai ieftine de atât.   Avem de aprobat indicatori economici de 573 milioane lei, aproape încă o dată cât împrumutul de săptămâna trecută. Mă gândeam azi când am fost să văd locul, că acum oamenii care vor să-și lase acum mașina în zona și să folosească transportul în comun au la dispoziție gratuit parcarea de la Dedeman, pot parca la Cora sau la în parcarea de la capătul Pantelimonului sau, nu-i așa, chiar în parcarea de la Hala Laminorul. Sunt toate aceste parcări pline și ne mai trebuie una imensă și foarte scumpă?
  • Urmează atribuiri de contracte către firmele primăriei, de la suport producători monitorizare video, până la rețele publice de alimentare cu apă, de la furnizare mixtură asfaltică până la reparații alei, totul se rezolvă fără licitații și fără achiziții publice.
  • Avem, desigur și proiectele care tot vin din decembrie pe fiecare OZ, punerea la dispoziție a locurilor în care deja au îngropat containerele de deșeuri și delegarea gestiunii la Complexul Acvatic din parcul Pantelimon.
  • Și când credeați că am terminat, mai avem o majorare de capital social de 150.000.000 lei la, ați ghicit, Algorithm Construcții. Va fi aport în numerar din partea Sectorului 3. Capitalul Social al Alg. Constr. ajunge la 749.545.000 lei. 

Ședința de consiliu va fi joi (30.05) la ora 10:00.

Bineînțeles că în tot timpul ăsta continuăm discuțiile în stradă cu cetățenii, numai astăzi mi-am luat energie de la o mulțime de oameni cu care am vorbit, sper că și eu le-am transmis același lucru, speranța că lucrurile se pot face și altfel. Că putem și noi, în Sectorul 3, spera la mai bine.

Pe 9 iunie ne vom alege primarii, consilierii locali și județeni și îi vom alege pe cei care vor reprezenta România în Parlamentul European. Pe 9 iunie le vom spune celor de la PSD-PNL că nu-i lăsăm să ne fure viitorul și vom alege România modernă și alianța Dreapta Unită!

Mai avem de parcurs din acest mandat, teoretic, 22 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 14 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.