Se pare că n-am avut relație tocmai bună cu telefoanele mobile pe care le-am avut. Cel puțin nu în ultimii doi ani, timp în care mi-a fost furat un Note 4 din buzunar la Auchan Titan, am scăpat un iPhone 6 în toaletă și în urmă cu o săptămână mi-am lăsat telefonul la poartă în zăpadă lângă mașină vreun sfert de oră până mi-am amintit de el și am început să-l caut. Așa-i că ați zice că o persoană care a trecut prin câteva chestii din astea, va fi mult mai atentă pe viitor cu bunurile ei de valoare, numai că…
Azi dimineață (ora 6.30) trebuia să ajung în mare viteză undeva la capătul străzii mele (cca 500 m de casă) să duc ceva unei fete care îmi făcea un serviciu. Nu uitați că azi a fost o minunată zi de iarnă în plin sfârșit de martie, deci strada toată era albă, ningea și vântul viscolea zăpada. Eram în mare întârziere, așa că am alergat cât m-au ținut picioarele prin viscol imaginându-mi că-s Tibi Ușeriu, iar strada mea e Ice Road-ul ăla străbătut de el.
M-am întâlnit cu fata, i-am dat coletul și abia trăgându-mi sufletul, am făcut cale întoarsă. Din obișnuiță am dus mâna la buzunare și mi-am dat seama că n-am telefonul. M-am speriat un pic, dar eram 80% sigură că l-am lăsat acasă. Cu toate astea m-am uitat pe jos să nu-mi fi căzut din buzunar când am alergat, dar nu l-am găsit. Am intrat în atelier și acele 80 de procente s-au evaporat pe loc când mi-am dat seama că telefonul nu-i acasă. M-am întors imediat pe drum și l-am reluat minuțios. Nimic. Se luminase bine și oamenii erau din ce în ce mai mulți pe stradă. În tot timpul ăsta o colegă suna pe telefonul meu și nimeni nu răspundea. Măcar suna, gândeam.
ă dată, peste mult, mult timp. Nu, nu expiră.
Am simțit nevoia să scriu azi ceva aici. Nu-i o zi specială, ba chiar cred că va fi una din multele zile pe care nu le băgăm în seamă în viața asta. Muncim, citim, vorbim cu ceilalți, ne îmbrățișăm copiii și mergem mai departe. Nu ne vom aminti nicicând de joia asta banală, care a început cu un sunet îndepărtat de sirenă și implicit cu o trezire la ora 5 dimineața. Va fi o zi lungă, asta știu sigur.
E toamna aia de început, cu vreme mai mult caldă decât rece, cu fructe și legume proaspete pe toate drumurile, cu lene să strângi mobilierul de terasă, dar cu energie pentru prepararea prăjituilor.



Titlu: Epoca Inocenței
Am intrat ieri din greșeală pe un articol din 2010 scris de mine aici. Bine, nu mai sunt pozele la articole, nu știu din ce cauză, dar amintirile mele legate de zilele respective rămân și-s extraordinare. Și-am văzut apoi statistica lunii respective din 2010. Erau scrise 25 de articole într-o lună.