Colectivul, un Mihăilești mai mare

Au trecut patru ani și îmi amintesc ca acum noaptea dintre 30 și 31 octombrie 2015 când, în loc să fie pentru mine și ai mei una de sărbătoare, a fost (și va fi la fiecare aducere aminte) un coșmar cu care nu cred că mă voi împăca vreodată. Mărturisesc că nu am avut tăria de a mă uita nici măcar câteva secunde la filmul cu primele minute din intervenția de la Colectiv care a apărut zilele acestea. S-au spus deja destule vorbe în acești 4 ani, problema noastră e cu faptele.

Am recitit dintr-o întâmplare zilele trecute desfășurarea evenimentelor de la Mihăilești, din 2004. Da, au trecut 15 ani de atunci. Să ne reamintim.

Pe 2 mai 2004, în jurul orei 5, şoferul unui camion aflat în proprietatea firmei Mihtrans, care efectua un transport de azotat de amoniu în numele companiei Ney Transport pentru Societatea Agricolă Beearsen, a adormit la volan: camionul a ieşit de pe şosea şi a luat foc. La faţa locului au ajuns în primă instanţă şeful de post din comuna Mihăileşti şi mai mulţi săteni. Au fost anunţaţi şi pompierii, care s-au deplasat cu două autospeciale. În momentul în care echipele de pompieri se pregăteau să stingă incendiul, s-a produs deflagraţia. 18 persoane şi-au pierdut viaţa, iar 13 au fost rănite. Între victime se aflau şi doi jurnalişti de la postul Antena 1. De asemenea, au fost afectate mai multe gospodării şi au fost distruse culturi agricole.

Continue reading Colectivul, un Mihăilești mai mare

Casa din fereastra mea

Am auzit atât de multe povești despre vecini care își caută unul altuia nod în papură, care se ceartă de la un centimetru de gard, de la o mașină parcată greșit, de la zăpada unuia care alunecă pe casa  celuilalt sau de la fructele unui pom care cad în curtea greșită, încât aproape că-mi vine să râd acum când vă povestesc ce-am pățit.

Am venit săptămâna trecută de la serviciu și-am găsit casa asta fix în geam la mine în dormitor.

Continue reading Casa din fereastra mea

Cum am dormit sub cerul liber

În copilărie, mama îmi povestea că ea, copil fiind, dormea în nopțile călduroase de vară într-un pat mare și încăpător, în curte sub cerul înstelat. Era plină bolta de stele  pe vremea aia, iar tatăl ei, bunicul, părea că le știe pe toate. Le povestea noaptea copiilor despre Carul Mare, despre Luceafăr, despre Cloșca cu pui, și multe alte grupuri de stele numite probabil după imaginația lui de om al pământului. Și-al fierului. Bunicul a fost fierar.

Îmi mai spunea mama că nu erau țânțari noaptea afară sau cel puțin ea nu își amintea de ei. Nu erau nici hoți de copii care să-i ia din curte, nici animale sălbatice prin apropiere care să le strice somnul. Erau doar ei și cerul și erau fericiți. Inventau povești și erau împreună. Opt copii și un tată. Bunica niciodată nu dormea afară și cum bunicul a murit când eu aveam 5 ani, fix după ce m-a învățat să-mi leg șireturile la teniși (da frate, abia la 5 ani am învățat asta), bunica nu ne-a lăsat pe noi, nepoții ei, să dormim niciodată afară. E drept că nici patul încăpător nu mai era, fusese pus pe foc într-o iarnă târzie și geroasă.

Bun, am făcut toată introducerea asta ca să mă pot lăuda în paragraful 3 că aseară am dormit afară. Sun cerul liber, la mine pe terasă, într-un sezlong de piscină căptușit cu multe saltele. Am văzut stelele, se mai văd încă, faceți-vă timp să le priviți înainte de a apuca Firea să facă incineratorul de deșeuri în București. Am mai văzut și ceva ce bunicul și copiii lui nu cred că vedeau acum 60 de ani, avioane. Treceau pe deasupra mea într-o succesiune de 1 avion la 5 minute. N-ai zice asta dacă nu ai sta să privești întunericul de sus într-o noapte de vară, sau dacă n-ai o aplicație care îți spune exact ce aeronavă ai deasupra ta, de unde a plecat și unde se duce. Dap, există. Dacă vă interesează vă spun.

Continue reading Cum am dormit sub cerul liber

Ciorba de la pește

Sau ce am mâncat pe baltă.

Am stabilit ca anul acesta de Sf. Maria să mergem la pescuit. Nu mai fusesem de multă vreme, nu aveam nici măcar o undiță, nu mai vorbim de alte chestii legate de pescuit, cum ar fi o cutie mare care se deschide în multe alte cutii mai mici în care își țin pescarii toate cele de trebuință la baltă. Dar aveam ceaun. Și chef de mers la pescuit.

Am plecat dimineață devreme cu finii noștri (Mihai, Emilia și minunata Daria, fetița lor de aproape 6 ani sau pescărița, cum îi spunem acum după ce a prins pește singură cu undița ei personală). Știau ei un loc care s-a dovedit a fi altul (nu întrebați), dar am avut o poziție extrem de bună, pe marginea unei ape foarte prietenoase, în sensul că avea pește. Mai mult mic decât mare, dar cine se mai plânge acum când plutele joacă pe apă mai ceva ca Rengle pe tocuri. Balta e undeva în comuna Berceni. Și-au prins pescarii noștri, chiar Daria a spart gheața și a scos primul pește din baltă. Să te ții bucurie!

Doar că mie nu-mi ieșea din cap că vreau să fac ciorbă de pește. Nu borș că uitasem să iau…borș. Am zis ciorbă. Așa că l-am rugat pe Sorin să-mi facă o chestie din aceea care să-mi țină ceaunul desupra focului (dacă știți cum îi spune, vă rog!), să-mi aducă lemne (erau acolo lăsate de oamenii care-și construiau case în zonă un morman mare de stinghii, am considerat că-s pentru noi) și să facă focul. Dacă vi se pare că i-am cerut prea mult, aflați că da, i-am cerut prea mult. Dar n-a zis nimic, le-a făcut și gata. Chiar nu mă așteptam să-i iasă atât de bine.

Continue reading Ciorba de la pește

4 zile de Italia (partea II-Lacul Como)

După ce v-am povestit cum am ajuns în Italia și ce-am făcut la Bergamo, zic să continui, așa că azi avem Varenna și câteva orășele de pe lacul Como.

Nu știu dacă ați auzit de el, dar Lacul Como din Italia imită silueta filiformă a unei femei cu părul in vânt (bine, concluzia asta am tras-o noi, nu știu ce spun experții). De fapt vă puteți și voi da cu părerea, harta lacului este aceasta din dreapta.

Continue reading 4 zile de Italia (partea II-Lacul Como)

4 zile de Italia (partea I-Bergamo)

Am fost in Italia exact de Paștele catolicilor, și cum ea e o țară majoritar catolică, se cheamă că am fost în Italia de Paște.

Am plecat cu o cursă Wizz dimineață devreme din București și la 7.45, ora lor, eram pe aeroportul Milano-Bergamo, hotărâți să avem o vacanță liniștită și frumoasă pe malul lacului Como. Auzisem (și văzusem prin poze) că-i de vis.

Imediat ce ieși din aeroport sunt autobuze către Milano (5 euro) și către Bergamo (3,5 euro au fost cele pe care le-am luat noi, dar nu-s convinsă că nu erau unele și mai ieftine, ale noastre au fost valabile 90 minute). Cum aveam cazarea în Varenna și puteam intra abia pe la prânz în apartamente, am hotărât să vedem până atunci La Citta Alta din Bergamo, așa că am coborât din autobuz la gara din Bergamo, am traversat și am lăsat bagajele în niste cutii uriașe (ne-au încăput lejer 3 bagaje de mână și-un rucsac) pentru care se plătește 4 euro pe 24 ore (asta-i perioada minimă pentru care poți plăti).

Continue reading 4 zile de Italia (partea I-Bergamo)

Nea Ică a învățat să răspundă la iPhone 7

Se pare că n-am avut relație tocmai bună cu telefoanele mobile pe care le-am avut. Cel puțin nu în ultimii doi ani, timp în care  mi-a fost furat un Note 4 din buzunar la Auchan Titan, am scăpat un iPhone 6 în toaletă  și în urmă cu o săptămână mi-am lăsat telefonul la poartă în zăpadă lângă mașină vreun sfert de oră până mi-am amintit de el și am început să-l caut. Așa-i că ați zice că o persoană care a trecut prin câteva chestii din astea, va fi mult mai atentă pe viitor cu bunurile ei de valoare, numai că…

Azi dimineață (ora 6.30) trebuia să ajung în mare viteză undeva la capătul străzii mele (cca 500 m de casă) să duc ceva unei fete care îmi făcea un serviciu. Nu uitați că azi a fost o minunată zi de iarnă în plin sfârșit de martie, deci strada toată era albă, ningea și vântul viscolea zăpada. Eram în mare întârziere, așa că am alergat cât m-au ținut picioarele prin viscol imaginându-mi că-s Tibi Ușeriu, iar strada mea e Ice Road-ul ăla străbătut de el.

M-am întâlnit cu fata, i-am dat coletul și abia trăgându-mi sufletul, am făcut cale întoarsă. Din obișnuiță am dus mâna la buzunare și mi-am dat seama că n-am telefonul. M-am speriat un pic, dar eram 80% sigură că l-am lăsat acasă. Cu toate astea m-am uitat pe jos să nu-mi fi căzut din buzunar când am alergat, dar nu l-am găsit. Am intrat în atelier și acele 80 de procente s-au evaporat pe loc când mi-am dat seama că telefonul nu-i acasă. M-am întors imediat pe drum și l-am reluat minuțios. Nimic. Se luminase bine și oamenii erau din ce în ce mai mulți pe stradă. În tot timpul ăsta o colegă suna pe telefonul meu și nimeni nu răspundea. Măcar suna, gândeam.

Continue reading Nea Ică a învățat să răspundă la iPhone 7

Batonul de ciocolată

Nu mă omor după dulciuri, pot trece ani până să-mi fie poftă de o bucățică de ciocolată. Ok, nu rezist prea bine la prăjiturile de casă, dar mă declar o neiubitoare de ciocolată. Și totuși…

Într-o seară acum vreo două luni am simțit la un moment dat nevoia de ceva dulce și mi-am luat un  Kinder Bueno, din rezerva fetelor, cu mine în cameră. Am mâncat o jumătate și am pus cealaltă jumătate în sertarul de la noptieră, cu gândul să-l mănânc altă dată, peste mult, mult timp. Nu, nu expiră.

A trecut timpul, s-a terminat un an, a început altul, a căzut un guvern, a venit altul, și eu nu m-am atins de ciocolata din sertar. Au mai fost seri în care aproape am cedat și am vrut s-o iau de acolo, dar m-am limitat la gânduri, n-am făcut nimic de care să-mi pară rău a doua zi. Asta până acum două seri, când am terminat treaba în atelier pe la unu noaptea (de fapt era două, dar nu vreau să par vreo workoholică)  și în vreme ce apa de la duș spăla oboseala de suprafață, creierul era cu gîndul la sertar și la batonul de kinder bueno care avea să-mi dea o nouă viață, mai ceva ca într-un joc video de pe vremuri. Cu toate astea, am luat pijamaua pe mine și mi-am zis: Nu azi, nu e bine, nu-mi trebuie ciocolată acum. Și-am rezistat. Aproape că am deschis sertarul, dar n-am mers mai departe. Nop.

Continue reading Batonul de ciocolată