Category: ale mele

Jurnal de consilier local – săptămâna 10

Am pus doar titlul așa, să meargă cronologic înainte, dar săptămâna asta jurnalul nu-i al consilierului Nina Costea, ci al femeii cu același nume.

Să știți că eu scriu aici mai ales pentru mine. Acum aproape 13 ani când am început blogul acesta, voiam să am un loc unde să pot reciti ușor, peste ani, întâmplări din viața asta. A mea. Aveam fetele mici (8 ani) și făceau o mulțime de prostioare pe care n-aș fi vrut să le uit. Umplusem deja destule agende cu diverse însemnări și când am aflat că le pot aduna într-un loc doar al meu pe net, nici n-am stat pe gânduri.

Apoi am  înțeles că locul ăsta de pe net e doar al meu în puține privințe, adevărul era că au venit aici mulți oameni, toți buni. Vreme de mai mulți ani n-am avut niciun hater. Până într-o zi când a intrat cineva și mi-a spus că sunt o țărancă proastă pentru că nu particip la nu-știu-ce concurs organiza el. Vai, ce m-am bucurat! Mai ales că omul avea dreptate, nu participam la concursul lui. Și eram (și sunt în continuare) o țărancă proastă. M-am născut la țară și nu sunt nici vreun geniu. Chiar dacă am un IQ decent, față de mulți alți oameni de pe planetă, sunt proastă. Când i-am spus omului că sunt de acord cu el, s-a blocat. Ceea ce nu e bine pentru un hater adevărat.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 10

Noi, grașii

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. Acesta este un citat, numai că eu l-am scris într-o notă fără nicio altă informație și cum sunt bătrână bolnavă și grasă nu-mi mai amintesc de unde e. Important e că-i adevărat. Și da, am 70Kg.

Sunt înconjurată de grași și pofticioși. Este vina lor că am eu greutatea asta! Cum așa? Păi să vă explic:

  1. Mama soacră. Ea este vinovata principală, pentru că ea gătește. Și nu face o mâncare pe zi, face două feluri principale, un desert și o salată. Zilnic. Acum eu, om al muncii care pleacă dimineața de acasă și se întoarce cu ochii curgându-i de foame în jur de 17, cum să nu mănânc din tot ce a făcut ea? Spuneți voi, cum? De exemplu ieri: ciorbă cu găluști, cartofi cu rozmarin și friptură la cuptor, prajitură cu mere, salată de vinete și o salată de castraveți. Ce era să fac? Să mă culc flămândă? De când am venit de la serviciu și până seara nu mi-a stat gura.
  2. Soțul, Sorin. El cumpără dulciuri. Intrăm în Lidl și pe dreapta e ciocolata și pe stânga florile. Eu mă uit la flori el alege ciocolata. Cumpără mereu 5 ciocolate cu alune. Mari. Da, și alunele sunt mari. Mie nu-mi place de fel ciocolata, dar când el o mănâncă seara târziu desfăcând-o pe toată și așezând-o în pat, între noi, eu ce ar trebui să fac? Să n-o bag în seamă? Și asta se întâmplă în fiecare seară.
  3. Prietenii. Vin la noi cu înghețate, cu prăjituri, uneori chiar cu torturi. Bineînțeles că avem și prieteni care nu aduc nimic. Pe aceștia îi ador până în momentul în care sună și comandă mâncare de pe la restaurante din cele care îți trimit și desert deși tu nu ai comandat așa ceva. Dap, desertul ăla e așa de bun…

Continue reading Noi, grașii

Cum am ajuns să scriu din nou

Mi-a fost tare dor de scris! Am peste două sute de notițe în telefon, cu tot felul de gânduri, liste și, mai nou, proiecte. Planuri. Numai că nu m-am apucat de scris. Deloc.

În schimb am citit. Mult, de tot felul. Și când spun de tot felul chiar am citit de tot felul, de la cărți de matematică și puțină fizică până la anchete FBI și beletristica. De la politică (da exact, politică) și comunicare, la rețete de pâine adunate în cărți. Nu, încă nu fac cea mai bună pâine, doar mă laud cu ce am citit, ca să nu ziceți că am stat chiar degeaba toată vremea asta.

Dar iată că azi, marți 13 (știți că în legenda ghinionului e vorba de vineri 13, da?), zi cu noroc dacă nu luăm în calcul faptul că mi-am spart pentru a 8-a oară, de la inventarea telefonului și până azi,  ecranul mobilului. astazi zic, m-am reîntors la blog și m-am apucat de scris. Chiar dacă azi nu mai e nimeni aici, eu o să scriu, chiar dacă blogurile nu mai sunt ce-au fost și toată lumea e pe youtube eu m-am întors acasă.

Continue reading Cum am ajuns să scriu din nou

Primavara bate la ușă

Chiar dacă e februarie (când naiba a trecut ianuarie?), chiar dacă ar trebui ca geaca îmblănită să fie la mare căutare, eu simt că vine primăvara. Tare.

Vremea bună de afară e un argument. Mărțișoarele din magazine alt argument, mă duc fără să vreau cu gândul la zambile, narcise și lalele, adică la primăvară. Unde mai pui că zilele astea fac o cercetare despre Lacul Como din Italia și aproape toate pozele pe care le găsesc, sunt făcute acolo primăvara. So, vine.

Abia aștept! Dacă de zăpadă n-am avut parte, atunci măcar de primăvară să ne bucurăm.

Continue reading Primavara bate la ușă

Cum am petrecut inceputul de an

Au trecut deja 20 de zile din ianuarie și așa cum spunea cineva pe facebook: mai sunt 11 luni până la Crăciun și deja ninge. 

Am început 2018 în forță, adică ne-am întors la lucru pe 3 ianuarie, deși ani la rând am deschis atelierul după 8 ianuarie. Anul acesta însă, avem de livrat ceva la începutul lui februarie și nu e timp de stat.

Bineînțeles că am revenit și în sala de sport (eu și toată România) și am trecut la nivelul următor, adică mai puțin pilates și mai multă forță. Deocamdată nu am o părere despre cum va merge treaba, am încă febră musculară la niște muschi abdominali despre care nici măcar nu știam că există.

Continue reading Cum am petrecut inceputul de an

Un weekend

Îmi vine din ce în ce mai greu să scriu aici. Și n-am nicio explicație pentru asta. Timp s-ar găsi, inspirație la fel, o cafea bună care să-mi țină companie de asemenea, dar uite că totuși nu scriu. Stați că mă mut pe terasă cu laptop cu tot că parcă altfel se scriu poveștile de acolo. Numai că de fiecare dată trebuie să iau cu mine o lavetă și niște servețele să șterg pârdalnica de masă cu geam care nu rămâne curată mai mult de o oră acolo sus.

Să nu vă luați niciodată masă cu geam sus pe terasă. E praf mult la București. Gata, e iar ca nouă:

Continue reading Un weekend

O dimineață ploioasă…la Bookfest

O dimineață ploioasă nu poate începe decât așa:

Mancăm un croissant cu miere, bem o cafea și plecăm către Bookfest. Sper să-mi iau câteva cărți bune, pentru că de vreo lună trenez cu trei cărți pe noptieră, și nu m-a prins niciuna. Mi-am propus acum ceva timp să nu-mi bat capul cu cărți care nu-mi plac din prima, dar nu știu de ce nu mă țin de chestia asta.

Am o listă cu vreo 5 cărți pe care vreau să mi le iau azi, sper să le găsesc și să vi le arăt după amiaza. Uite, e gata dupa-amiaza:

Continue reading O dimineață ploioasă…la Bookfest

Diva în care mă voi transforma

Mi-am cumpărat de curând două costume de baie. Frumoase! Părerea mea! Mi-au trebuit trei săptămâni să-mi reînoiesc abonamentul la aqua gym și mare parte din motivație a fost că nu probasem încă cele două costume de baie.

Am reînceput antrenamentele de ayua acum o săptămână, așa că n-am avut timp să-mi etalez decât un singur costum, ăla mai serios, mai de piscină, mai de grasă. Pe celălalt îl inaugurez de Paște. Că-i mai colorat și mai de divă.

Acea divă care voi deveni peste fix 12 zile. 

Continue reading Diva în care mă voi transforma

Aș vrea

Aș vrea să prețuim viața mai mult. Să nu ne mai cramponăm de micile neajunsuri, să nu mai credem că e un capăt de țară dacă nu mai avem Almete.

Aș vrea ca ordinea de la încălțăminte să nu conteze și praful de pe șemineu să fie ultima mea grijă. Aș vrea să am întotdeauna

Aș vrea ca soarele să ne însoțească pașii chiar dacă afară plouă. Aș vrea ca atunci când ne simțim rău să ne îngrijim de noi și nu să tragem mai departe cu gândul că lumea se sfârșește dacă nu ne terminăm treaba.

Continue reading Aș vrea

Asta trebuie să o las scrisă undeva

Acum câteva zile am avut o antrenoare nouă, o tânără (însărcinată), la aqua gym. A venit lângă mine și m-a întrebat ceva, iar eu am înțeles:

– Tu în ce lună ești?

M-am gândit că fata s-a uitat la burta mea și a tras concluzia că sunt însărcinată. Adică degeaba merg eu la sală și la aqua gym, că tot am o burtă de femeie gravidă. Bine că nu a întrebat: Cât mai ai până naști? Abia atunci poate mi-aș fi făcut poate ceva griji sau m-aș fi întristat. Dar nu, eu pur și simplu am simțit că mi se umple inima de bucurie. Vă dați seama? Fata aia m-a văzut suficient de tânără încât să mai fac un copil. Ce frumos! Îmi venea s-o pup. Las-o încolo de burtă că o dau eu jos! Toate astea îmi treceau mie prin cap în timp ce îi răspundeam:

Continue reading Asta trebuie să o las scrisă undeva