Jurnal de consilier local – săptămâna 61

Cred că nu-i ca și cum nu puteați trece sărbătorile astea fără să public eu jurnalul, așa că astăzi va fi mai scurt:

Luni– Am fost cu colega mea Mihaela Văcaru la școala 195, să înțelegem puțin contextul în care urmează să aprobăm sala de scrimă care se va construi aici, la ultimul etaj al complexului sportiv aflat în curtea școlii, care cuprinde un bazin de înot, două săli de sport și un teren de fotbal în aer liber la ultimul etaj. Ne dorim foarte mult ca accesul în sală și la practicarea sportului să fie facil pentru copii.  După ce colegii mei au discutat și cu reprezentanții Federației Române de Scrimă și sala va avea semnat protocol de colaborare cu ei, sperăm ca lucrurile să fie făcute cu responsabilitate și cu focus pentru copii.  Tot azi am avut și ședința comisiei de buget, pentru că, așa cum spuneam săptămâna trecută, și săptămâna asta avem ședință de Consiliu Local.

Marți – A fost din nou zi de ședințe. Învățământ și protecție socială. Discuții, vot, avize, procese verbale, semnături, așa cum ne-am obișnuit deja.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 61

Jurnal de consilier local – săptămâna 60

Se apropie sfârșitul de an și când oamenii se gândesc deja la cozonac și sarmale, în Consiliul Local e în continuare treabă de făcut. Bine, și la firmă e de lucru ca la nebuni acum la sfârșit de an, toți clienții vor ca măcar comanda lor s-o terminam. Sigur, nu plecăm acasă până nu e toată lumea mulțumită. 🙂 

Luni – Cum altfel puteam începe săptămâna decât cu două ședințe. Una la comisia de învățământ și alta la comisia de buget. Nu au fost foarte multe proiecte de avizat pentru că multe dintre proiectele de pe ordinea de zi erau revenite, fără absolut nicio modificare, deci nu mai trebuiau discutate în comisii pentru ca aveau deja avize. Majoritatea negative și toate argumentate. 

Tot azi am avut și de verificat și semnat listele de priorități pentru locuințele ce se vor repartiza în anul 2022. Sunt 227 de oameni (familii) care și-au întocmit un dosar (majoritatea o fac an de an) și așteaptă să primească o locuință socială de la stat, în condițiile în care sunt foarte puține care se alocă anual. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 60

Jurnal de consilier local – săptămâna 59

În timp ce primarul face turul televiziunilor mai ceva ca în campania electorală,  prezintă lucrurile cum îi convine lui, e fiert că nu-i mai merge să înceapă după ureche mari construcții iar consiliul citește și înțelege bazaconiile de proiecte cu care se prezintă în consiliu, cetățenii din sector se pregătesc de sărbători ca în fiecare an, unii mai preocupați de ziua de mâine, alții mai atenți la cei din jur și cei mai mulți neinteresați de acrobațiile din politică. Pentru mine și pentru cei care vor să știe și cum se văd lucrurile din partea cealaltă, eu scriu în continuare jurnalul acesta.

Luni – Dacă până acum am avut ședințe de Consiliu Local lungi, azi am avut două ședințe într-o zi, mai scurte ce-i drept. La sfârșitul lor, i-am îndeplinit dorința primarului și are acum Consilii de Administrație funcționale la societățile primăriei unde n-a organizat concursuri până acum.

Marți – Marți a fost zi de prezentat rapoarte în fața colegilor de partid, iar Mihaela Văcaru și Eugen Matei ne-au reprezentat în Biroul Local și au vorbit despre anul acesta care a trecut și activitatea noastră în  consiliu. Un fel de raport anual al grupului de consilieri, asta dacă poți pune în cuvinte și imagini sutele de ore petrecute pe documentații și documentări, sutele de ore petrecute pe teren și sutele de ore din ședințe. Dar în tot timpul acesta, chiar dacă proiectele propuse și aprobate de noi nu se implementează, dacă un copil și-a primit bursa la timp (apropo de asta, în ședința viitoare avem din nou burse la aprobat), dacă o familie nevoiașă a primit o locuință socială pentru că și tu ai contribuit cu ceva, dacă ai reușit să faci vaccinarea mai civilizată deschizând centre de vaccinare în complexuri comerciale, dacă ai făcut tot ce ți-a stat în puteri ca banii din taxele oamenilor să fie cheltuiți eficient, atunci chiar n-a trecut degeaba anul ăsta.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 59

Jurnal de consilier local – săptămâna 58

Reciteam zilele astea jurnalele de început. Ce energie, câte așteptări! Realizez că suntem departe de ținte. Nu avem un partener de discuție în persoana principală din executiv și să ne plângem de asta nu-i cea mai bună abordare. Așa că mă gândesc serios să facem, împreună cu cetățenii, lucruri care nu depind de primar, ci de noi. Unul dintre ele este reducerea deșeurilor, care până să depindă de organizarea colectării, este în puterea noastră, a celor care producem deșeurile. Da, știu, ați dat ochii peste cap, dar nu-i chiar așa greu și azi pe măsură ce vă povestesc cum a fost săptămâna, am să vă spun câteva lucruri pe care personal am început să le fac de ceva vreme și care îmi dau impresia că am redus puțin impactul pe care îl am asupra naturii.

Luni – Am mers la lucru, n-am avut liber zilele astea, ba aproape că am avut o productivitate mai mare decât în alte zile. Și apropo de REDUCEREA consumului de materiale poluatoare, eu nu mai folosesc bidoane de apă din plastic de unică folosință de foarte multă vreme. Am un recipient metalic (era să zic o sticlă de metal) care vara îmi păstrează foarte bine apa rece și de care mă folosesc și cât sunt la birou, dar si când călătoresc. Și pentru că mi s-a părut un pas corect, de câte ori am avut ocazia, am cumpărat pentru prieteni astfel de recipiente. Uite o idee bună pentru un cadou de Secret Santa drăguț și practic.

Marți – Noi joi avem convocare pentru ședința de Consiliu Local. Sunt 39 de proiecte pentru care au avut deja loc ședințe de comisii. Despre unele puncte s-a tot vorbit, despre altele mai puțin. Eu aș vrea să vă spun câteva cuvinte despre proiectul legat de Piața Râmnicu Sărat care are nevoie de renovare urgent. Pentru asta colegii mei au și alocat o sumă în bugetul de anul acesta al sectorului. Numai că primarul a venit cu un proiect desenat complet nerealist. Piața Râmnicu Sărat nu e în totalitate domeniu public. O parte este a unor privați și în orice decizie legată de felul în care vom amenaja piața respectivă, va trebui să ținem seama și de vecinătăți. Dar înainte de vecinătăți, trebuie ținut seama de oamenii care vin la piață. Am văzut că se propune o mare parcare la parter și piața pe etaj. Iar punem mașinile înaintea oamenilor? În afară de vânzătorii de la tarabe, cărora trebuie să le fie asigurate locuri de parcare în apropiere pentru mașinile de marfă, cine mai vine cu mașina la piața Râmnicu Sărat? Ea e o piață de cartier. Cobori din bloc, traversezi o stradă două și ai ajuns în piață. Am văzut bătrâni cu cărucioare pe roți. Oare ei vin cu mașina?

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 58