Month: October 2010

Mănâncă, roagă-te, iubeşte

Aseară am fost la film cu fetele, la invitaţia hotcity şi am văzut Eat pray love într-o companie de excepţie. Dacă la cinemacity am mai fost, dacă cu fetele influente din blogosferă 😀 m-am mai întâlnit (m-am bucurat tare mult să vă revăd aseară şi să mai schimbăm ceva impresii), aş vrea să vă povestesc  despre film, care film mie mi-a plăcut foate-foarte mult.

Nu, n-am să vă dezvălui acţiunea, am să vă spun doar cu ce impresii am rămas:

  • Julia Roberts e una din femeile care pur şi simplu ştiu că sunt frumoase şi nu fac absolut nimic pentru a-i convinge şi pe ceilalţi că aşa stau lucrurile. Nu-i pasă că arată oribil când plânge şi extraordinar în lumina romantică a serii. Joacă impecabil, dar asta nu-i nicio surpriză.
  • dacă ai în jur 30 de ani şi nu ai copii, e momentul să te întrebi ce vrei de la viaţă şi poţi alege reţeta asta: mănâncă, roagă-te, iubeşte. Poate, spun poate, ai să găseşti nişte răspunsuri. . Toate astea călătorind, desigur. 😀
  • există pentru fiecare dintre noi un cuvânt care ne defineşte, al meu e “toane“, al tău care e?

Continue reading Mănâncă, roagă-te, iubeşte

Naftalină cu diluant

Săptămâna trecută mama şi-a făcut ordine în şifonier şi şi-a scos hainele de iarnă la înaintare. Toată casa s-a umplut de un miros pătrunzător de naftalină. Personal n-am nimic cu mirosul ăsta, îmi aminteşte de casa bunicii, de fapt de camera “de la stradă” acolo unde bunica mea (cred că şi ale voastre) îşi tinea lucrurile bune, pe care le scotea numai când îi veneau copiii sau la vreo sărbătoare mare.

Cum spuneam, în casă persista mirosul specific al naftalinei vânturate, chiar dacă ţinusem şi geamurile şi uşa deschise.

Când s-au întors fetele de la şcoală şi au intrat val-vârtej în casa, au rămas în uşă siderate şi, strâmbându-se, încep să se dezbrace. Sonia nu se poate abţine şi spune: “Yeah, ce miroase a babă în casa asta…” 😀

Continue reading Naftalină cu diluant

Blog Action Day – Water

Prima mea amintire legată de apă o regăsec undeva în jurul vârstei de  doi ani şi are legătura cu un costumaş alb şi o baltă de la marginea drumului. Ţin minte că mă uitam la mine, ma uitam şi la cenusiul bălţii, mă uitam iar la mine, iar la cenuşiul bălţii. Tentaţia a fost mare şi decizia a fost luata cu uşurinţă: m-am tăvălit la propriu,  îmbrăcată cu costumaşul alb, în noroiul bălţii. Mult. Oare unde o fi fost mama?

Dupa ceva timp, când probabil m-am plictisit de joaca cu apa murdară, m-am ridicat în picioare şi am încercat să ajung în curte. Mi-a fost foarte greu. Eram de două ori mai voinică şi când spun voinică mă refer la greutatea mea în kg. Hainele erau de lână şi lâna uda nu-i tocmai fulg de nea. Mă mişcam ca un robot japonez necalibrat şi din hainele mele curgeau şiroaie de apă care dispareau pe loc în ţărâna drumului. Pe tot parcursul călătoriei spre casă (erau cred 10-20 de metri cu tottul, dar în capul meu păreau km întregi)  îmi părea foarte rau de ceva, eram foarte trista. Nu ţin minte să fi fost din cauză  că îmi murdărisem costumaşul ( asta avea să se întâmple mai târziu, când m-a luat mama în primire 😀 ) ci supărarea mi se trăgea de la apa care se scurgea pe drum şi pe care aveam senzaţia că am risipit-o. Îi luasem apa balţii. Nu era corect, nici măcar nu avusesem nevoie de ea.

Zilele astea, tot citind despre apă, am aflat cu stupoare ( să nu-mi ziceţi că voi ştiaţi) că pentru fabricarea unei singure perechi de blugi se consumă nici mai mult nici mai puţin de 6813 l de apa. Deci pentru toţi blugii mei sunt responsabilă de consumul a peste 200.000 l de apă.  Ah, ce prost mă simt. Exact ca atunci când i-am furat apa bălţii.  Ar trebui să nu mă mai ating de apă multă vreme de acum în colo. Nici nu-mi va fi greu dacă mă voi gândi că în fiecare zi sunt deversate în apele planetei cca 2 milioane  de tone de fecale.  Bleah…

Continue reading Blog Action Day – Water

Funcţionarul = agent de vânzari

Mie nu mi se pare corect că le-au tăiat bonificaţiile oamenilor ăstora, fie ei poliţişti, lucrători la finanţe, vamă, gardă financiară. Lucrează în locuri în care de cum îşi fac ei treaba, depind încasările la bugetul statului.

E simplu. Tu ca poliţist, de exemplu,  iei bani în plus la salariu dacă îl amendezi pe cel care a încălcat legea, atunci îl amendezi. Nu-ţi iei? Accepţi spagă atenţii.  Aşa suntem, aşa funcţionăm, ne trebuie un stimulent şi eu cred că e mult mai bine ca el să fie legal, respectiv sporutile ale sau cum s-or numi ele.

Funcţionarul respectiv, ca şi agentul de vânzari, acceptă încadrarea pe un salariu mai mic fiindcă ştie că dacă vinde mult (taxe şi impozite în cazul primului şi produse/servicii în cazul celui de-al doilea) va încasa mult (bonificaţii /comision).

Continue reading Funcţionarul = agent de vânzari

Ora de la farmacie

Ştiaţi că se găsesc pastile de cloramină la farmacie?  Ştiaţi că există oameni, mai bine zis femei care au nevoie de ele în octombrie pentru piscină?
Aseară am fost la faramacie să iau un sirop de tuse. Sonia behaie. În farmacie lumea de pe lume, care mai în baston, care ţinându-se de-o falcă, care galben la faţa, etc. Eu ce eram mai răsărită. Eu şi doamna din faţă.

Cum spuneam, lume multă şi necăjită la coadă. Dialogul de mai jos, redat din memorie, desigur, m-a amuzat şi scos din pepeni în acelaşi timp, astfel încât, atunci când am ajuns la casă, pe lângă faptul că arătam la fel de bolnavă ca restul oamenilor de la rând, am luat în plus şi câteva pastile de extraveral. 😀
Farmacista (cu glas numai lapte şi miere): Bună ziua! Cu ce vă servesc?

Clienta (o doamnă corpolentă cu multe brăţări şi geantă+portofel de firmă): Aveţi pastile de cloramină pentru piscină?

Continue reading Ora de la farmacie

Pentru că putem

Astăzi aş dori să vă spun două lucruri despre care n-aş vrea să vă pară rău că nu le-aţi ştiut la timp. 😀

  1. Joi 14 noiembrie va avea loc prima conferinţă dedicată exclusiv femeilor din online-ul românesc. Spun prima pentru că sperăm să mai fie şi altele. 😀 Conferinţa WOW (Women On Web) este organizată de Evensys si Activia şi îşi propune să surprindă oportunităţile şi tendinţele pe care internetul le oferă femeilor de astăzi. Organizatorii ne propun asfel să petrecem o jumătate de zi ascultând cum au reuşit cele mai cunoscute dintre femeile din online-ul autohton relatat chiar de către ele.  E vorba de Cristina Bazavan, Bogdana Butnar, Oana Bratila, Cristina Chipurici şi altele. Ce mi se pare şi mai interesant este faptul că şi câţiva dintre cei mai cunoscuţi “bărbaţi de online” de la noi ne vor spune care-i punctul lor de vedere în ceea ce ne priveşte. Nu că ne-ar păsa sau am ţine cont de părerea lor. 😀 Aşadar, mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie şi în măsura în care mai sunt locuri poate vreţi şi voi să fiţi prezente în sală. Unul dintre cele mai mari avantaje pe care participarea la un astfel de eveniment ţi le oferă, este faptul că ne putem cunoaşte şi stânge mâinile de-adevăratelea. 🙂
  2. A doua chestie despre care vreau să vă spun, este faptul că vineri, 15 octombrie, postările a peste 3000 de bloguri din mai mult de 120 de ţări vor avea legatură cu apa. Apa curată. Aveţi filmuleţul de prezentare mai jos şi vă puteţi înscrie blogul în campania asta aici. Desigur, puteţi scrie despre apa, legaturile voastre cu ea şi nevoia de a o economisi şi de a o păstra curată fără să fiţi contorizaţi acolo, însă pentru o mai bună monitorizare a celor implicati aş zice că-i mai bine să te înscrii. Măcar atât putem face şi noi. Watch this:

    3. Continue reading Pentru că putem

În ordine…vă mulţumesc!

În fiecare toamnă aşa cum  facem ordine in ţară, în cămară sau în şifonier, e indicat să ne facem ordine şi-n viaţă. Asta încerc eu să fac azi şi îmi este foarte greu să vă descriu starea în care sunt.

Chiar dacă decizia am luat-o în cunoştinţă de cauză, tot mi-e greu. Dar mi-e şi bine.  Şi nu mă aşteptam să-mi fie altfel. Nici măcar nu vă pot povesti, dar poate într-o zi am s-o fac. Au fost 5 ani frumoşi, excelenţi chiar, cu bune şi cu rele. Vor face parte din amintirile mele mereu şi ei, anii,  şi oamenii cu care am lucrat. Toţi. De la baza la vârf sau invers luaţi, toţi îmi sunt dragi. Chiar si cei care au plecat inaintea mea sau mai ales ei. 😀

Continue reading În ordine…vă mulţumesc!

Fondanta

Sâmbăta trecută am mers cu fetele la cofetărie să ridicăm torturile. Ştiam că sunt în jur de 90 de lei aşa că am luat la mine 120 ca să n-am surprize.

Împreună cu noi a mers şi primul oaspete pe care l-au avut fetele la petrecere, micuţa Laura, un copil năzdrăvan şi râzgâiat, de 5 ani.

Intrăm în cofetărie, rog vânzătoarea să-mi cântărească torturile şi începe discuţia:

Continue reading Fondanta

Lasă că mă fac eu mare

În glumă sau în serios fiecare dintre noi am spus, cel puţin o dată în viaţă, replica din titlu:

  • La vremea grădiniţei, dacă Gigel colegul de joacă mănca ciocolată nemţească în timp ce tu sugeai un mentosan, îţi ziceai în gând: “Lasă că mă fac eu mare şi atunci îmi voi  lua, din excursia bianuală pe care o voi face in Germania Democrata, multă, multă ciocolată.
  • La generală când colega ta de bancă îşi lua pe sub sarafan blugi trimişi de unghiul ei din State, în timp ce tu îţi luai pantalonii de trening cu două dungi, îţi spuneai în barbă: “Lasă că mă fac eu mare şi atunci voi avea blugi în toate culorile, inclusiv roz”.
  • În liceu ţi-ai dorit mapă la fel ca a colegei Gina dintr-a doişpea, mapă cu dublă închidere, fermoar şi capsă, într-o culoare de fiţe.  (Nu ştiu exact, dar cred sincer că pe vremea când am făcut eu liceul nu exista cuvantul fiţe în limba română 😀 ) Atunci ţi-ai dorit şi tu, ca şi mine, să ai o mapă din aia şi ţi-ai luat angajamentul: “Când voi fi mare voi avea cu siguranţă o mapă gen.”
  • La facultate deja visam cu toţii la case, maşini şi chiar telefoane mobile. Da, pe vremea aia erau mai multe maşini decât telefoane mobile în România, iar cei mai cool colegi ai noştri aveau pagere. 😀 Ăla a fost momentul când ne-am spus: ” cand vom fi mari vom avea maşină străină, casă cu etaj şi telefon mobil”.
  • La primul loc de muncă am văzut cât câştigă patronul şi ne-am gândit negreşit: ” Uite frate cât câştigă ăsta, lasă că mă fac eu mare, îmi fac firma mea şi mă căpătuiesc, fără să mă stresez prea mult.”
  • Lucrezi de ceva timp pentru tine şi vezi că afacerea creşte dar nu în ritmul în care te aşteptai tu, deşi te stresezi mai mult decat poţi duce. Îţi pui pentru prima dată întrebarea ” Oare o să mă mai fac vreodată mare?”  Şi tot pentru prima dată îţi dai seama că nu-i vorba de vârstă, ci de statutul de om mare.

Ieri m-am întâlnit cu cineva care face parte din ultima categorie descrisă mai sus. La sfârşitul discuţiei mi-a spus: “Dacă nici peste doi ani nu mă fac mare o să plec din ţara asta şi-o s-o iau de la capăt în altă parte.” El e genul optimist. Un pesimist ar spune: ” Lasă că se fac copiii mei mari….”

Continue reading Lasă că mă fac eu mare