În glumă sau în serios fiecare dintre noi am spus, cel puţin o dată în viaţă, replica din titlu:
- La vremea grădiniţei, dacă Gigel colegul de joacă mănca ciocolată nemţească în timp ce tu sugeai un mentosan, îţi ziceai în gând: “Lasă că mă fac eu mare şi atunci îmi voi lua, din excursia bianuală pe care o voi face in Germania Democrata, multă, multă ciocolată.
- La generală când colega ta de bancă îşi lua pe sub sarafan blugi trimişi de unghiul ei din State, în timp ce tu îţi luai pantalonii de trening cu două dungi, îţi spuneai în barbă: “Lasă că mă fac eu mare şi atunci voi avea blugi în toate culorile, inclusiv roz”.
- În liceu ţi-ai dorit mapă la fel ca a colegei Gina dintr-a doişpea, mapă cu dublă închidere, fermoar şi capsă, într-o culoare de fiţe. (Nu ştiu exact, dar cred sincer că pe vremea când am făcut eu liceul nu exista cuvantul fiţe în limba română 😀 ) Atunci ţi-ai dorit şi tu, ca şi mine, să ai o mapă din aia şi ţi-ai luat angajamentul: “Când voi fi mare voi avea cu siguranţă o mapă gen.”
- La facultate deja visam cu toţii la case, maşini şi chiar telefoane mobile. Da, pe vremea aia erau mai multe maşini decât telefoane mobile în România, iar cei mai cool colegi ai noştri aveau pagere. 😀 Ăla a fost momentul când ne-am spus: ” cand vom fi mari vom avea maşină străină, casă cu etaj şi telefon mobil”.
- La primul loc de muncă am văzut cât câştigă patronul şi ne-am gândit negreşit: ” Uite frate cât câştigă ăsta, lasă că mă fac eu mare, îmi fac firma mea şi mă căpătuiesc, fără să mă stresez prea mult.”
- Lucrezi de ceva timp pentru tine şi vezi că afacerea creşte dar nu în ritmul în care te aşteptai tu, deşi te stresezi mai mult decat poţi duce. Îţi pui pentru prima dată întrebarea ” Oare o să mă mai fac vreodată mare?” Şi tot pentru prima dată îţi dai seama că nu-i vorba de vârstă, ci de statutul de om mare.
Ieri m-am întâlnit cu cineva care face parte din ultima categorie descrisă mai sus. La sfârşitul discuţiei mi-a spus: “Dacă nici peste doi ani nu mă fac mare o să plec din ţara asta şi-o s-o iau de la capăt în altă parte.” El e genul optimist. Un pesimist ar spune: ” Lasă că se fac copiii mei mari….”