Lasă că mă fac eu mare

În glumă sau în serios fiecare dintre noi am spus, cel puţin o dată în viaţă, replica din titlu:

  • La vremea grădiniţei, dacă Gigel colegul de joacă mănca ciocolată nemţească în timp ce tu sugeai un mentosan, îţi ziceai în gând: “Lasă că mă fac eu mare şi atunci îmi voi  lua, din excursia bianuală pe care o voi face in Germania Democrata, multă, multă ciocolată.
  • La generală când colega ta de bancă îşi lua pe sub sarafan blugi trimişi de unghiul ei din State, în timp ce tu îţi luai pantalonii de trening cu două dungi, îţi spuneai în barbă: “Lasă că mă fac eu mare şi atunci voi avea blugi în toate culorile, inclusiv roz”.
  • În liceu ţi-ai dorit mapă la fel ca a colegei Gina dintr-a doişpea, mapă cu dublă închidere, fermoar şi capsă, într-o culoare de fiţe.  (Nu ştiu exact, dar cred sincer că pe vremea când am făcut eu liceul nu exista cuvantul fiţe în limba română 😀 ) Atunci ţi-ai dorit şi tu, ca şi mine, să ai o mapă din aia şi ţi-ai luat angajamentul: “Când voi fi mare voi avea cu siguranţă o mapă gen.”
  • La facultate deja visam cu toţii la case, maşini şi chiar telefoane mobile. Da, pe vremea aia erau mai multe maşini decât telefoane mobile în România, iar cei mai cool colegi ai noştri aveau pagere. 😀 Ăla a fost momentul când ne-am spus: ” cand vom fi mari vom avea maşină străină, casă cu etaj şi telefon mobil”.
  • La primul loc de muncă am văzut cât câştigă patronul şi ne-am gândit negreşit: ” Uite frate cât câştigă ăsta, lasă că mă fac eu mare, îmi fac firma mea şi mă căpătuiesc, fără să mă stresez prea mult.”
  • Lucrezi de ceva timp pentru tine şi vezi că afacerea creşte dar nu în ritmul în care te aşteptai tu, deşi te stresezi mai mult decat poţi duce. Îţi pui pentru prima dată întrebarea ” Oare o să mă mai fac vreodată mare?”  Şi tot pentru prima dată îţi dai seama că nu-i vorba de vârstă, ci de statutul de om mare.

Ieri m-am întâlnit cu cineva care face parte din ultima categorie descrisă mai sus. La sfârşitul discuţiei mi-a spus: “Dacă nici peste doi ani nu mă fac mare o să plec din ţara asta şi-o s-o iau de la capăt în altă parte.” El e genul optimist. Un pesimist ar spune: ” Lasă că se fac copiii mei mari….”

Acum, îs curioasă, cam până la ce vârstă putem spune asta cu: “Lasă că mă fac eu mare…” ?

Sursa foto

(Visited 108 times, 1 visits today)
ioana

pai cand o mai “siderez” pe mama, destul de des, inca imi spune “facea-te-ai mare sa te faci”
dar acum serios vorbind, regret orice gand l-am avut sa ma fac mare, acuma as vrea sa fiu mica si in lumea mea, fara mobil, mapa sau blugi. mai ales roz!

Ioana

de acord cu Ioana. Cred ca daca am putea da timpul inapoi niciunul nu ne-am mai dori ”sa fim mari” si ne-am intoarce intr-o clipita in perioada copilariei. Cit despre virsta limita de care vorbeai, cred ca variaza de la caz la caz si depinde foarte mult de ce iti doresti de la viata. De exemplu amicul tau de ieri, ar putea simti ca a ajuns suficient de mare in momentul in care business-ul incepe sa dea roade, sau… dimpotriva dupa asta si-ar putea dori avion, vapor, sa ajunga pe Marte…

nina

@Ioana- eu cred ca pana pe la 25 de ani cand zici asta “lasa ca ma fac eu mare”, te referi la faptul ca vei creste fizic si dupa varsta asta pana mori vrei sa spui ca vei creste d.p.d.v. al statutului social. 🙂

cafeaua_neagra

Un optimist o spune toata viata. Si incearca.
Un om cu cap s-ar cara dr**u de aici! Cat , inca, esti tanar.
Eu mai astept vreun an, doi…cat sa mai capat ceva experienta apoi…se cauta biologi marini si-n alte parti:))

morena

Bine ca ma inscriu in categoria aia care n-a avut jeans in generala. Ca nu toata lumea se inscrie. Depinde de perioada in care ai fost in generala. Haha
Eniuei, mi-am dorit multe chestii dar nu stiu daca am folosit asta cu “lasa ca ma fac eu mare”. Intai ca nu se punea problema de cat de mare esti atunci. Trebuia sa ai pile sa ai jeans romanesc, sau neamuri afara. Nu era cazul ma mine. Abia intr-a 9-a, cand unchiul meu era vaporean, mi-a cumparat mama de la el o pereche de jeans-i smecheri (nu-mi vine in cap firma). Si smecheri din cauza firmei, ci pentru ca erau jeans-i, la naiba!
I-am purtat pana i-am tocit de tot. Pana si vara i-as fi luat pe sub uniforma.
Asta cu pagerele a fost maxima. Mi-am dorit unul si cand, in sfarsit l-am avut, nu mai erau atat de cool si, in plus…n-am stiut sa-l folosesc :))
La fel am patit cu telefonul mobil. Avea lumea telefoane. Ma rog, aia mai smecheri. Si prima data cand am avut unul de la cineva sa dau un telefon, i-am zis: nu pot sa formez ca nu are ton. OMG! Am trait rusinea vietii mele. :))
Si, ma rog, pot continua, dar deja am scris prea mult. Scuzeeeee!! 😀

nina

@Morena- hahahaha, buna asta cu tonul la mobil, ai facut la fel ca Hagi la inceputurile lui, cand s-a terminat caseta video in avion si a rugat el stewardesa sa o puna si pe partea cealalta. :d

pietricel

ziceam eu ca cea mai nasoala meserie e cea de Om Mare. Eu cred ca niciodata nu o sa ne facem mari. Intotdeauna o sa mai apara inca si inca ceva de dorit. Si atunci ce facem ?
Poate o sa ma fac mare cand o ajung la intelepciunea de a fi multumita cu ce am.

Carmen

“Ai grija la ce iti doresti ca s-ar putea sa ti se indeplineasca”. Sa fii “om mare” nu e deloc usor. Am fost “om mare” si precum zice @pietricel, am ajuns sa ma multumesc cu ce am (subliniez am fost)
Nina tare mult ti-ai dorit jeansi: 32 de perechi,,,

nina

@Carmen- nu-ti imagina ca i-am cumparat pe toti o data. Am aceeasi masura ca la 18-19 ani, asa ca am avut destui ani ca sa-i adun. E adevarat ca ultimii 10-15 ii am din ultimii 2 ani, dar nu-i 100% vina mea. 😀

morena

@nina
Hahahahahahaha. Vai cat de tare e faza cu Hagi. Macar eu nu stiam care-i treaba. Nu ma interesau telefoanele mobile deloc. Abia daca aveau 1 mil de persoane in toata Romania.

Ai aceeasi masura ca la 18-19 ani? :O
Doamne! Si nu ti-e rusine (mila zic!) de noi ceilalti sa ne spui asta? :-s

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.