Daca e vineri avem ciuperci cu maioneza

Cu maioneză și ustoroi. Știu, o să spuneți că-s grele, că îngrașă că nu-s sănătoase, dar Iulia și Sonia sunt topite după ele și nu le pot refuza plăcerea asta, deși le-o fac destul de rar.

De revelion Iulia a rugat-o pe matușa ei care venea în vizită la noi să-i aducă ciuperci cu maioneză, la Ioana mănâncă tot castronul cu ciuperci din astea, iar pe mine mă roagă cu cerul și cu pământul să-i fac mai des. Profit de faptul că mâine așteptăm niște musafiri dragi și fac azi ciuperci cu maioneză și usturoi. Poate vă inspira și pe voi, mai ales că-s super ușor de făcut dacă alegi varianta gospodinei leneșe. Da, există și varianta asta.

Varianta gospodinei harnice:

Cumpăram jumătate de kg de ciuperci (nu contează de care, numai să vă placă), le curățăm, le spălați și le dăm într-un clocot cu un pic de sare. După asta, le scoatem și le lăsăm la scurs și le tocăm mărunt.

Varianta gospodinei leneșe:

Cumpărăm trei cutii cu ciuperci deja fierte și eventual tăiate. Se deschid cutiile, se spală ciupercile și se toacă mărunt, chiar dacă sunt deja tăiate. Trebuie să fie tocate cât mai mărunt, dar nu recomand folosirea robotului. Am făcut eu așa odată și mi-a ieșit pastă. 😀

Alte ingrediente: 2 ouă, un pahar de ulei, jumătate de căpățână de usturoi, sare. Atât.

Când avem ciupercile gata tocate, facem o maioneză din ouă și ulei (fierbem unul din ouă și folosim doar gălbenușul, la fel și la cel nefiert, hai că știți voi cum se face maioneza). Curățăm și usturoiul și-l tocăm mărunt de tot sau îl frecăm cu puțin ulei si sare. Bun, avem așa:

ciuperci cu maioneza 1

Acum amestecam conținutul celor trei boluri și obținem un aperitiv extrem de gustos pe care il putem consuma (cu moderație) chiar și dimineața pe pâine. E delicios!

ciuperci cu maioneza 2

Poftă bună!

(Visited 201 times, 1 visits today)
nina

hahahha, ce inseamna domnule sa traim in lumi diferite. Nici timpul nu mai trece la fel. Probabil ca acum dormi, dar cand te vei trezi sigur va fi vineri si la tine. 🙂 Weekend placut!

vienela

Ii fac si eu destul de des sotului meu ciuperci cu maioneza, de obicei in varianta gospodinei lenese (de cand am blogul). :))
Mie sa imi spui ce ai pus in spanacul ala, de a iesit atat de gustos.

nina

o sa o intreb pe mama, ea e specialista in spanac. Oricine mananca de la ea se indragosteste de reteta ei. Hai ca mi-ai dat idee pentru saptamana viitoare. 🙂

Cami

Fix la fel este si reteta mea pentru ciupercile astea. Cea de gospodina lenesa, desigur. Ia sa fac si eu, cred ca a trecut mai bine de un an de cand am mancat ultima data.

Mirela

Foarte bun, sănătos, gustos! Nina, am și eu pe blog niște culinare personale, putem schimba rețete. Eu pun ceva mai puțin usturoi că-s mofturoși ai mei, dar cam tot așa le prepar. Arată splendind! Yummy! 😉

madutza77

“Cu maioneza si usturoi” ! Caci pana acum erau doar cu maioneza si foarte rar… Dupa ce prima tentativa a esuat ( s-au transformat intr-o ciorba de ciuperci ,in urma unei erori de comunicare dintre soti ),astazi: gatit , mancat, placut ! 🙂 La final ,mi-au lasat castronul gol si mi-au spus la unison : ” Foarte buna ,mami! Cand ne mai faci? Nu am mai mancat de mult ceva asa de bun !” Si DA !…este mai buna varianta cu usturoi…;)
Multumesc Nina! 🙂

Cristina P

eu le fac cu hellmans light din comert; al meu sot are probleme de fiere cu maioneza de casa…si pana nu gasesc o varianta vegan decenta, prefer aia din comert. cu usturoi si patrunjel 🙂

madutza77

Cristina ,poti incerca maioneza din pufuleti ( sau din malai expandat” Digesta”)
Ingrediente: 6 linguri”Digesta”( sau 1 punga pufuleti simpli), 7-8 linguri de suc de morcovi sau apa, 100 ml ulei de masline presat la rece, sucul de la 1 lamaie si dupa preferinta 1/2 lingurita pulbere de seminte, 1/2 lingurita pulbere de plante aromatice si condimentate( marar, leustean, cimbru, busuioc).
Mod de preparare :Pulberea de porumb “Digesta”( sau pufuletii) se inmoaie cu apa( sau suc de morcovi), se adauga condimentele( dupa caz), sucul de lamaie si apoi uleiul, picatura cu picatura ca la maioneza obisnuita, mestecandu-se intr-un singur sens. POFTA BUNA !

madutza77

Nu ai pentru ce ! 🙂 Sper sa-ti fie de folos ! Eu am facut-o de multe ori ( mai ales pe vremea cand eram vegetariana ) si imi place mult!

Cristina P

oh dah si eu eram vegan, dar m-am sucit nitelul (cu MULTE insistente din partea doctorului meu de familie); oricum nu mananc decat oua, lactate (minus lapte ca am putina intoleranta) si peste…

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.