Doamnelor, există soluție pentru masa de Paște

M-am tot plâns de lipsa timpului și nu știu cum aș fi rezolvat-o cu masa de Paște dacă n-ar fi fost mama mare bucătăreasă, care pur și simplu stă jumătate de zi în bucătărie după care mâncăm aproape o săptămână din bunătățile făcute.

Altceva vreau însă să vă zic. Știți probabil că doamnele care n-au timp, chef, înclinații pentru gătit, pot avea totuși musafiri de s[rb[tori, comandând meniuri speciale de Paște. Cred că majoritatea restaurantelor care livrează și acasă mâncare au cel puțin un meniu din ăsta de Paște. Cea mai nouă chestie în domeniu, care mie mi se pare excelentă, este livrarea acestor mâncăruri direct în vasele în care au fost gătite. Îmi și închipui plita neaprinsă de-o săptămână pe care se odihnesc oale cu sarmale și cu ciorbe. Un astfel de restaurant este Pomello, care la prețuri nu mi se pare exagerat, rămâne desigur să vedem mărimea porțiilor care se pot face din ce primim.

Eu de exemplu aș fi dat cu mare bucurie banii ăștia (numai vineri la cumpărături fără carne am dat 530 lei) pentru masa de Paște, dacă n-aș avea timp să gătesc sau dacă n-ar avea cine s-o facă pentru mine. Voi ați face-o?

(Visited 27 times, 1 visits today)
Cristina

In nici un caz nu as comanda tocmai de sarbatoare. Sigur, daca e vorba de un eveniment pe care tb sa il organizez si nu am cum…dar NU de sarbatoare. Recunosc ca mai cumpar si eu cozonacul si pasca, dar restul le pot face si le fac singura.

nina

@Cristina- trebuie să recunosc că și pentru mine pregătirea mesei pentru sărbători face practic parte din sărbătoare. 🙂
Sunt însă oameni foarte ocupați care probabil preferă să se odihnească (sau să meargă la coafor) in loc să stea o zi in bucătarie inainte de Paste. 🙂

Cristina

Eh dar nu tb sa stai neaparat o zi pentru o masa de Paste. Repet, fara dulciuri ca la alea nu ma bag (nu stiu, nu are rost sa fac experimente).
La coafor ma duc cu vreo 2 zile inainte :))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.