Aş fi putut spune că-i o zi ca oricare alta. Apoi m-aş uita în urmă (ok, am calculat, nu m-am uitat doar în urmă) şi aş afla că e de fapt o zi specială, a 14.230 zi petrecută de mine în această lume. Uau, ce mult a trecut. Hmm…pentru că anul acesta am avut ghinionul norocul ca ea să pice luni, zic că e numai bine pentru noi începuturi.
M-am chinuit ieri vreo două ore să pun pe blog like box-ul de facebook pentru pagina de toane, care dacă avem baftă, începând de azi se va şi actualiza cu postările mele zilnice. Bineînţeles că dacă apeşi like îţi dă eroare, altfel aveam şi eu vreo mie de îmi place, jumătate date de cunoştinţele mele pe care le-am sunat ieri s-o facă şi cealaltă jumătate date de cei care şi-au dat seama că azi e ziua mea şi n-au avut bani timp de un cadou mai acătării, aşa că au ales să-mi facă această mică bucurie, vorba aia, la un click distanţă.
Lăsând gluma la o parte (oamenii pe care-i ştiu eu, s-au prins că fraza de mai sus conţine cel puţin o glumă), mi-am început azi ziua excelent şi-s convinsă că am s-o închei şi mai bine.
Pe la sfârșitul clasei a V-a m-am îndragostit cum numai o fetiță cu ochii de azur o poate face, de un băiat, să-i spunem V, ce semăna extrem de tare cu unul dintre membrii unei trupe în voga la acea vreme, cu care aveam un mare poster la mine-n cameră. V învăța la altă clasa. Tot a V-a. Nu conta că aproape toate fetele de vârsta mea erau îndrăgostite de el, mie îmi plăcea și gata.
Pfuăiiii, am scris un articol întreg, nici prea lung nici prea scurt, dar sigur pe placul meu și-al vostru, articol care a dispărut. Pur și simplu.
Dacă îmi spunea cineva acum două săptămâni că voi trăi vremuri în care voi dori o cafea în jur de ora 16.00, l-aș fi trimis la plimbare numaidecât, eu eram convinsă că o cafea cu mult, mult lapte dimineața îmi e de ajuns pentru toată ziua și cu asta basta.