Abia aștept

De câtea zile nu prea-mi mai vine să mă apropii de calculatorul meu vechi. Nu că m-ar fi supărat cu ceva, dar știți cum se întâmplă, parcă nu-ți mai vine să îmbraci paltonul vechi atunci când știi că cel nou e deja pe drum spre tine. Și asta se întâmplă zilele astea cu computerul meu vechi. E pe cale de a fi înlocuit.

Nu, nu-mi pare rău că-l schimb, voi știți de câte ori m-am plâns eu pe aici că îmi doresc un laptop nou, care să fie numai și numai al meu, cu care să împart și bucurii și necazuri și de pe care să scriu texte frumoase, care să-mi placă în primul rând mie și apoi, după publicare, să fie apreciate și de voi. Știți de când n-am mai scris un text de care să fiu mulțumită? Hmm…cam de multișor. Unul dintre ele poate fi ăsta, dar a fost scris, așa, mai profi, nu mi-am lăsat eu să zburde gândurile așa cum aș fi vrut.

Continue reading Abia aștept