Tag: oameni

Părinții noștri

parintii nostriAm cei mai buni părinți din lume. Din păcate viața ne ține destul de departe unii de alții și, deși nu locuim în emisfere diferite, ne vedem de maxim 4 ori/an. Nu-i normal și eu știu asta, dar ei nu se plâng. Nu se plâng că nu venim mai des la țară, nu se plâng nici măcar că nu-i sunăm mai des, trec uneori și două sătămâni fără schimbăm două vorbe. Bineînțeles că eu dau vina pe lipsa de timp, dar adevărul este că zece minute pe zi aș putea oricând să găsesc. Atunci de ce n-o fac?

Părinții mei au avut grijă ca în copilărie să nu ne lipsească nimic, bineînțeles asta în limita posibilităților lor de atunci. N-am avut păpuși Barbie sau trenulețe pe șine, dar de fiecare Craciun și Paste aveam cadouri și hăinute noi, pe care le prețuiam mult mai mult decât o fac azi fetele mele.

Poate pentru că mi-e de ajuns să-i știu acolo, în căsuța de la țară. Pentru că-i știu împreună și pentru că am încredere în ei. Poate mă simt încă copil și aștept eu telefonul lor, deși știu că asta nu-i corect.

Continue reading Părinții noștri

Amestecate

Nu, nu mi-a trecut supararea. Dar sa stiti ca nu pe voi sunt suparata, din contra voua va multumesc din suflet. Pe ceilalti am eu pica, pe cei care mi se dau prieteni dar n-au trecut pe acolo sa lase un comentariu. Nici nu le dau link sa stie unde sa se duca. Daca sunt curiosi sa caute. Daca nu-s, sa fie sanatosi. Noi revenim la ale noastre, ca tare mi-e dor sa raspund fiecaruia dintre voi la comentarii.

Ati observat probabil ca nu scriu cu diacritice. Nu, nu m-am suparat pe ele, dar scriu postul asta de pe una dintre cele trei tblete din casa ( intr-o zi am sa va spun povestea lor), si daca aici exista diacritice, ei bine, eu nu le-am gasit.

Am racit. Ieri copilul Sonia n-a fost la scoala, nu s-a simtit bine, dar spre sea si-a revenit si mi-a pasat mie starea de rau. Bine, la mine s-ar putea sa fie si de la suparere, ca iar imi amintesc…

Continue reading Amestecate

O mana pentru Lucia

Îi mulțumesc în fiecare zi cerului pentru că am două copile sănătoase. Sănătoase și întregi. Numai atunci când n-ai această sănătate, îți dai seama cu adevărat cât e de importantă. Țin minte că atunci când a lovit-o mașina pe Sonia acum câțiva ani  și eram cu ea în mașină în drum spre spital, mă uitam la ea și-mi doream atât de mult să nu i se fi întâmplat nimic foarte grav, încât la un moment dat mi-a trecut prin minte: cum ai putut femeie să te superi doar entru că ea a venit la un moment dat acasă cu o notă de 8. Cum ai putut? Fă Doamne să fie sănătoasă și jur că nu mă mai supăr niciodată, dar niciodată, de-o notă proastă. 

Cred că ați înțeles ce-am vrut să spun. E foarte important ca din prima clipă copilul tau  să fie sănătos și întreg. Știu mămici care atunci când și-au văzut copilul prima dată, acolo în sala de nașteri, au stat și i-au numărat degețelele să stie sigur ca nu-s 6 sau 4 sau..nu sunt deloc.

Lucia este o fetiță blondă și frumoasă pe care părinții ei o iubesc ca pe ochii din cap. Din nefericire Lucia s-a născut fără antebrațul și mânuța stângă. Nu-i normal să-i vină timpul să meargă la gradiniță și la școală așa. Copiii se vor izola de ea, asta dacă nu vor fi răi și nu vor râde. Copilul ăsta n-a greșit cu nimic. Are nevoie  de proteză Miolecrică acum și una Bionică atunci când va fi mare. Numai că oricât de mult ar iubi-o părinții, posibilitățile lor financiare depășesc cu mult costul protezelor.

Continue reading O mana pentru Lucia

Ai nostri sunt oameni intelegatori

copacCiteam zilele trecute despre nenorociul ăla care i-a tăiat coarda unui alpinist utilitar de la etajul 3 pentru că nu voia el să se facă nimic la fațadă și care a primit ca pedeapsă 4 ani de închisoare cu suspendare (și ceva supraveghere am înțeles, în fine).

Mă minunam, ziceam că așa ceva nu se poate, că ce mai nebun, vă dați seama în ce țară trăim și ce inimă de criminal a avut ăla să-i taie coarda omului?! După care îmi amintesc că de fapt e ceva normal.

Undeva la două străzi de mine, locuiesc niște oameni care pe hotarul dintre curtile lor au un pom crescut acolo din proprie initiativă și care acum amenință să dărâme unul din acoperișuri. Proprietara casei ce stătea să fie doborâtă de nuc se duce la vecina cu care împărțea pomul și vorbește cu ea, mai exact o întreabă dacă e de acord să taie copacul. Femeia zice da și asta cu acoperișul gata să cadă aduce un om cu drujba care se urcă în pom și începe să taie întâi crengile că dacă tăia pomul cu totul erau pagube mari de ambele părți. Și cum tăia el așa liniștit (asta cu liniștitul nu-i adevărat, drujba aia era un fel de vibe), numai ce apare fiul vecinei, care când vede ce se întamplă și își dă seama că mama lui (proprietara casei) a fost de acord cu tăierea pomului, o ia la bătaie pe femeie, acolo în curte, cu pumnii și cu picioarele că de ce a fost de acord cu așa ceva. O bătea pe mă-sa, ați înțeles, da?

Continue reading Ai nostri sunt oameni intelegatori

M-am nascut sa fac voluntariat

După care m-am căsătorit, am făcut copii și mi-a trecut. Dar niciodată de tot.

Sunt unul dintre oamenii căreia nu-i pasă de bani decât atunci când nu-i are. Nu știu ce ați înțeles voi din fraza anterioară, dar eu am vrut să spun că atâta timp cât sunt sănătoasă, am ce să mănânc și ce să pun pe mine, nu-mi mai trebuie decât un acoperiș deasupra capului. Ok, și niște cărți.

I-am invidiat întotdeauna pe cei care renunțau la ei și se dedicau altora. Am visat mereu să fac voluntariat si nu entru că asta-i cea mai usoara chestie pe care o poti face, ci pentru că asta ar însemna că pot aduce cuiva bucurie, cuiva care are cu adevarat nevoie de ea. M-am văzut de multe ori citind povești copiilor din orfelinate, mângâindu-i, ajutându-i pe bătrânii din azile să redevină utili, să nu mai simtă că nu fac altceva decât să-și aștepte sfârșitul. Mă simt bine atunci când îi ajut pe ceilalți și mă bucur sincer pentru succesul oamenilor care merită.

Așa că n-am încetat niciodată să mă gândesc la voluntariatul ăsta care dacă mă gândesc mai bine, trebuie să recunosc că-s egoistă acum, mi-ar face bine mai ales mie. Pentru că sinceră să fiu, toată bucuria  aia a oamenilor cărora le dai o mână de ajutor, toată zic, mă umplu pe mine de energie și-mi dau impulsul de a merge mai departe.

Continue reading M-am nascut sa fac voluntariat

Au venit sarbatorile!

Aproape că nu mai știu cum se scriu posturile. Nu cred că mi s-a mai întâmplat vreodată să nu scriu sau, și mai grav, să nu deschid laptopul câteva zile la rând. Noroc cu telefonul și internetul de acolo.

Am pronosticat că vom termina lucrul până pe 21, nu s-a întâmplat așa, dar nici nu mai vreau să mai vorbesc despre asta acum. Zilele ce-au trecut, deși au fost extrem de grele, au fost și foarte frumoase, mai ales că zilnic curierul a oprit la poarta mea și mi-a lăsat câte un cadou de la cei cu care am colaborat anul acesta prin intermediul blogului, fie că se cheamă ei Danone, Fares, Disney Channel sau Standout. Le mulțumesc din suflet tuturor!

Cea mai frumoasă zi a fost însă marți când poștașul mi-a adus un plic. Un plic timbrat, cu o adresa scrisa de mână. Un plic care venea de departe, tocmai din Suedia, și conținea cea mai frumoasă urare pe care cineva și-ar dori s-o primească. Îți mulțumesc din suflet, Lia și sper că și la tine în casă e o admosferă de sărbătoare, exact cum e acum la noi. Să fii fericită fată dragă!

Continue reading Au venit sarbatorile!

Ce am invatat traind in Romania

Ce am învățat trăind în Romania?

Am să vă povestesc câte ceva și poate veți trage voi singuri concluziile și vă veți da seama ce-am învățat.

Era o dimineață frumoasă de iarnă și doi copii se uitau pe fereastra casei la fulgii mari de zăpadă ce se luptau să acopere asfaltul gri. În bătălia asta copiii țineau, evident, cu zăpada și cu armata ei numeroasă de fulgi. Sperau ca pe seară să iasă la joacă, să facă un ghețuș pe care să alunece cât mai mult cizmulițele lor noi. Să-și țină echilibru cu mâinile întinse în laterale ca niște aripi subțiri. Să simtă că plutesc pe gheață. Ce fericiți erau că în țara lor exista zăpada!

Altă dată, aceiași doi copii se uitau la bunica lor cum pe cotlonul din curte amesteca cu o lingură mare de lemn în magiunul de pe foc. Toată curtea mirosea a bine, a delicios chiar. Zahărul nu se găsea și bunica hotărâse să le facă  nepoților magiun din recolta celor trei pruni din curte. Știa ea că nepoților le place foarte mult să-și întindă pe pâinea proaspăt scoasă din cuptor, minunata pastă de fructe. Ce bine că bunica putea face minuni din mai nimic!

Continue reading Ce am invatat traind in Romania

Alexandru Arșinel, de la Dohasca pe… Calea Victoriei

Joi am avut întâlnire cu domnul Alexandru Arșinel. Dumnealui își lansa o carte editată de All (da, știe că nu-i scriitor, Maria Capelos a fost cea care l-a ajutat), iar eu eram tare curioasă să o citesc. Recunosc, eram la fel de curioasă și să mă întânesc cu dumnealui în carne și oase. Îl mai văzusem la teatru, de departe, ne despărțea atunci înălțimea scenei, dar de data asta a fost lângă mine, a vorbit cu mine, a scris câteva cuvinte pentru mine.

De la Dolhasca pe calea Victoriei e o carte cât o viață de om. Un mare OM. O viață începută într-o căsuță de lângă calea ferată, într-o familie frumoasă, care indiferent de încercările prin care i-a purtat viața, a rămas mereu unită. N-ai zic când îl vezi pe maestru așa jovial și mereu pus pe glume, că undeva în trecutul său există anii de război, refugierea, întoarcerea acasă… Doamne, prin câte mai trece omul în viață! Și nu mă refer numai la domnul Arșinel.

Cum mie îmi plac cărțile adevărate, vă dați seama că am savurat și cartea cu o sete de ziceai că n-am citit nimic în ultima lună. V-o recomand cu mare drag și vă spun sincer că puțini oameni, cred, au curajul să povestească despre ei lucrurile pe care le povestește Arșinel în carte. De exemplu prima lui amintire. Nu v-o spun, dar e de poveste.

Continue reading Alexandru Arșinel, de la Dohasca pe… Calea Victoriei

Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Dana are 7 ani și e în clasa întâi. E o fetiță frumoasă și isteață cu care mie îmi place să am grijă, dar din păcate nu totul depinde de mine. Să vă spun…

Pentru că mama ei  lucrează la atelierul nostru de croitorie, fetița își petrece aici orele de după școlală. Își face lecțiile, se uită la desene animate, mănâncă, se joacă. Numai de dormit nu doarme aici. Seara, când mama ei termină lucrul, pleacă amândouă acasă. Nu, Dana n-are o casă a ei cum avem noi toți. Dana stă cu chirie într-o cameră friguroasă împreună cu mama ei. Eu n-am fost la ea, dar mi-a povestit că ele n-au baie și pentru a merge la toaletă trebuie să meargă în curte chiar dacă afară e noapte și frig. Fetița are o viață foarte chinuită, deși eu știu că sunt mulți oameni care trăisc așa și din păcate pentru unii nici nu există șansă de schimbare.

Acum două sătămâni, Dana mi-a povestit o întâmplare foarte nefericită din viața ei de elevă, de data asta. Ea învață foarte bine, are niște caiete foarte ordonate și frumos scrise, învață poeziile în doar câteva minute și îi place mult să socotească. Și să deseneze. Cu toate astea în clasa ei nu prea și-a făcut prieteni, pentru că elevii ceilalți au aflat că Dana e săracă și o cam ocolesc. Ea s-a obișnuit cu situația și a ajuns chiar să nu mai plângă din cauza asta și să i se pară ceva firesc.

Continue reading Aș vrea ca Dana să ajungă Ioana

Ce-am mai făcut

Am avut o săptămână nebună care dă semne clare că se va repeta:

  • luni am semnat cel mai mare contract pe care l-a avut firma noastră vreodată. Sperăm că va decurge bine și toată lumea va fi mulțumită. 🙂
  • marți am tras ca nebunii să terminăm mai repede ce avem de făcut, pentru că termenele trebuiesc mult reduse. A, tot martți am simțit pentru prima dată toamna în anul acesta.
  • miercuri lucrurile n-au stat deloc roz, tata socru s-a simțit rău de tot (el oricum are grave probleme de sănătate), așa că după-amiaza și seara am bătut în lung și-n lat coridoarele spitalului. Din păcate tata a trebuit să rămână acolo.
  • joi am avut din nou o nebunie de zi, cu drumuri, cu creație (știți voi, partea aia faină când desenezi pe un carton mare un nou model de…vestă de data asta), iar mai spre după-amiaza am primit astea de la Fares, cărora le mulțumesc pentru ele și pe care îi anunț că sunt un fan al siropului de muguri de pin cu miere de la ei (Soniei si Iuliei nu le trece tusea cu nimic altceva):

A fost bătaie pe ele, așa că eu am decis ca de azi să lucrez la curățarea sângelui și să-mi beau ceaiurile din cănuța cu flori. Atât. Continue reading Ce-am mai făcut