Junal de consilier local- săptămâna 8

Săptămâna asta n-am mai făcut ca de obicei, când la sfârșitul fiecărei zile notam câteva cuvinte pe care le dezvoltam apoi. Au trecut zilele val vârtej, n-am apucat să închei una ca începea alta, am impresia că fac multe, dar de fapt nu se vede nimic și atunci mă gândesc că poate e adevărat.
Azi e duminică, sunt la părinții mei într-un sat din Brăila și mi se pare cumva că pe oamenii din sat i-a ocolit haosul civilizației pretențioase.
Revenind la jurnalul săptămânii, o să vă povestesc unde suntem acum:

  • Miercurea viitoare vom avea ultima ședință ordinară de Consiliu Local din 2020. Avem pe ordinea de zi 24 de proiecte, unele dintre ele au mai fost, acum s-au mai adus ceva explicații în plus, le analizăm, adresăm întrebări, aducem amendamente.
  • Comisia de protecție socială, de care răspund, are de avizat două proiecte, de unul v-am mai vorbit, e cel cu listele de așteptare pentru apartamentele sociale și convenabile pe care le avem în administrare. Al doilea este parte din programul “Stop Covid” și se referă la materiale consumabile și alte echipamente necesare creșelor și centrelor din subordinea DGASPC Sector 3. Ședința de comisie va fi marți, în preziua ședinței de consiliu.
  • În afară de partea formală a activității, avem în continuare discuții legate de acțiunile noastre următoare, de felul în care putem acționa concret asupra subiectelor veșnic fierbinți din sector, parcări, colectare separată, lucrări publice neautorizate sau neconforme.
  • Urmează o perioadă extrem de grea, ne vom ocupa îndeaproape de vaccinare în sectorul nostru. Voi reveni cu amănunte. Începând de miercuri voi fi în mijlocul evenimentelor, ca să spun așa, sperăm ca acțiunea asta să fie una de succes, iar virusul să plece din comunitatea noastră, iar “viața cetății” să-și reia cursul firesc.
  • Săptămana asta am încasat prima indemnizație de consilier. 1095 lei. Voi încerca, lună de lună, cu cel puțin 10% să ajut pe cineva să se ajute singur. O unealtă (exista oameni care, daca ar avea o șurubelniță electrică sau niște andrele bune, ar face minuni), un curs, niște cărți, ceva care să ducă omul cu un pas mai aproape de varianta lui mai bună. Așa cred eu că poți ajuta pe cineva, chiar și în mod informal, știți voi, “nu-i duce pește, învață-l să pescuiască”.
  • Tot în această săptămână, primarul a spus într-un live pe Facebook că 90% din proiectele pe care el le propune nu sunt aprobate. Dacă până acum mai aveam o fărâmă de speranță în buna lui credință, acum mi-a fost spulberată și nu cred că mă mai poate convinge cineva de bunele lui intenții. Să minți pur și simplu (în realitate doar 11,9% din proiecte nu au fost aprobate), să spui că nu funcționează consiliul, când tu trimiți la aprobare proiecte pe care nici măcar rapoartele de specialitate ale aparatului tău nu ți le susțin, să nu vii niciodată să ne explici de ce nu ai autorizații, de ce vrei sa vinzi utilaje de la o societate la alta, de ce vii cu rectificări bugetare după termenul prevăzut de lege, de ce nu se fac licitații adevărate pentru proiectele mari, de ce ai cumpărat deja șezlonguri pentru aqua park când tu ești în plin șantier și e iarnă, sunt doar câteva din întrebările care își caută răspunsul. Dar primarul iese și zice că nu funcționează consiliul. Da, domnule primar, aveți dreptate, consiliul nu mai funcționează ca până acum. Obișnuiți-vă cu asta!

Nu știu dacă am reușit să vă transmit starea asta și vouă, dar eu simt că am intrat pe un drum, unul neasfaltat si cu multe buruieni ce trebuie să fie cosite sau chiar smulse, însă drumul ăsta nu poate duce decât către lucruri bune și durabile, făcute după reguli și cu viziune.

Continue reading Junal de consilier local- săptămâna 8

O poveste ca oricare alta

A fost odată ca niciodată o familie netradițională care avea doi copii. Unul al mamei, altul al tatălui (adoptat cumva de acesta pentru că trăise pe vremuri cu mă-sa).

Copilul mamei era exemplar. Nu numai că avea note bune, dar avea prieteni mulți și făcea proiecte frumoase cu care avea succes. Copilul tatălui învăța și el bine, avea și câțiva prieteni gălăgioși și ofticoși, dar nu făcea proiecte. Lui îi plăcea mai mult să strice proiectele urâte ale celorlalți copii. Copiii învățau în aceeași clasă, aveau aceeași învățătoare, dar nu stăteau în aceeași bancă.

Continue reading O poveste ca oricare alta

Nea Ică a învățat să răspundă la iPhone 7

Se pare că n-am avut relație tocmai bună cu telefoanele mobile pe care le-am avut. Cel puțin nu în ultimii doi ani, timp în care  mi-a fost furat un Note 4 din buzunar la Auchan Titan, am scăpat un iPhone 6 în toaletă  și în urmă cu o săptămână mi-am lăsat telefonul la poartă în zăpadă lângă mașină vreun sfert de oră până mi-am amintit de el și am început să-l caut. Așa-i că ați zice că o persoană care a trecut prin câteva chestii din astea, va fi mult mai atentă pe viitor cu bunurile ei de valoare, numai că…

Azi dimineață (ora 6.30) trebuia să ajung în mare viteză undeva la capătul străzii mele (cca 500 m de casă) să duc ceva unei fete care îmi făcea un serviciu. Nu uitați că azi a fost o minunată zi de iarnă în plin sfârșit de martie, deci strada toată era albă, ningea și vântul viscolea zăpada. Eram în mare întârziere, așa că am alergat cât m-au ținut picioarele prin viscol imaginându-mi că-s Tibi Ușeriu, iar strada mea e Ice Road-ul ăla străbătut de el.

M-am întâlnit cu fata, i-am dat coletul și abia trăgându-mi sufletul, am făcut cale întoarsă. Din obișnuiță am dus mâna la buzunare și mi-am dat seama că n-am telefonul. M-am speriat un pic, dar eram 80% sigură că l-am lăsat acasă. Cu toate astea m-am uitat pe jos să nu-mi fi căzut din buzunar când am alergat, dar nu l-am găsit. Am intrat în atelier și acele 80 de procente s-au evaporat pe loc când mi-am dat seama că telefonul nu-i acasă. M-am întors imediat pe drum și l-am reluat minuțios. Nimic. Se luminase bine și oamenii erau din ce în ce mai mulți pe stradă. În tot timpul ăsta o colegă suna pe telefonul meu și nimeni nu răspundea. Măcar suna, gândeam.

Continue reading Nea Ică a învățat să răspundă la iPhone 7

Numai mâine nu-i poimâine

Mai avem fix două zile de lucru. Și ca niciodată nu-s două zile extrem de aglomerate, cel puțin nu pentru mine. Exporturile au plecat, ce noroc pe noi ca sunt greu de găsit transportatorii la sfârșit de an, în felul ăsta ultimul export a fost în 9 decembrie, am avut timp să terminăm cât de cât și comenzile interne, iar în astea două zile lucrăm pentru ianuarie. Minunat! De mult n-a mai fost așa. Dacă și banii ar intra la timp m-aș declara mulțumită. În fine, suficient despre muncă, acum gândul ne pleacă la distracție sau cel puțin la odihnă.

decor-craciun-colt-de-relaxare-fotoliu-living-pernute-si-paturi-traditionale-scandinaveNu avem nimic planificat pentru sfârșitul de an, urăsc să merg în locuri aglomerate, din cauza asta majoritatea concediilor noastre sunt planificate în extrasezon. Pentru noi de sărbători nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Să vină prietenii la noi… da. Asta e altă poveste, asta ne place. Sunt cu toții primiți cu mare bucurie și invitați să se simtă ca acasă. Așa că ne așteaptă niște sărbători liniștite, cu ceva ieșiri la filme și în oraș la plimbare.

Sper să citesc mult, am primit zilele astea niște cărți, o să încep cu ”De ce să fii fericită când poți să fii normală” despre care am auzit numai lucruri bune, și sper ca în zilele astea multe și libere să ne întâlnim des aici pe blog, cu povești de viață și sărbători așa, ca pe vremuri.

Continue reading Numai mâine nu-i poimâine

34 versus 44

Am 44 de ani. De vreo 7 zile. S-a schimbat ceva la mine față de, să spunem, acum zece ani? Nop. Ba da. Sau nu?!

Ce făceam la 34?

Lucram într-o firmă de papetărie, eram ceva, brand manager, intram la 8,30 la lucru și ieșeam la 17. Aveam ochii verzi/albaștrii și purtam zilnic pantofi cu toc. Fetele aveau 7 ani, erau în clasa întâi. Ieșisem o singură dată din țară și atunci pentru ceva legat de job, nici vorbă de vacanțe. Locuiam  la curte și nu-mi plăceau SF-urile deloc. Soțul meu era cu 2 ani mai tânăr ca mine. 🙂

Continue reading 34 versus 44

Îmi place toamna

E a opta toamnă în care vă spun lucrul ăsta: Îmi place! Îmi plac zilele mohorâte, îmi place ploaia care ține nopți în șir. Îmi place perioada de pregătit conserve pentru iarnă (hmm, cred că weekendul acesta ne așteaptă și pe noi niște borcane goale). Aș vrea ca tot timpul anului temperaturile să se învârtă în jur de 18-20 de grade.

Acum, dacă stau bine să mă gândesc, cred că îmi place vremea asta și pentru că îmi permite să pun pe mine niște haine din care să nu se observe că am cam adunat kg pe burtă și c.r. Vedeți, motive se găsesc.

Numai că toamna asta am o mare durere în suflet. Un accident stupid, așa cum sunt toate, și doi oameni tineri din familia noastră nu mai sunt. S-au dus! Odihniți-vă în pace, oameni frumosi!

Continue reading Îmi place toamna

Ce fac eu pentru mediu?

proteja naturaOmul e cea mai nebună specie.Venerează un Dumnezeu invizibil, în timp ce distruge o Natură vizibilă. Fără să-și dea seama că Natura pe care o distruge e Dumnezeul ăla pe care îl venerează. Hubert Reeves

Am găsit citatul acesta undeva și l-am pus într-un draft. M-am gândit atunci că voi scrie un post legat de chestia asta. Un post despre câți dintre noi am înțeles că asta ne ține în viață, Natura de care ne batem joc în mod sistematic.

Apoi a venit ziua în care am găsit draftul și n-am mai știut ce să fac cu el. Apoi m-am gândit la mine, și la ce fac eu, la nivel super-micro, ca să protejez natura. Am găsit așa: Continue reading Ce fac eu pentru mediu?

E aproape sfarsit de martie

Nici nu știu cum a trecut luna asta. Bine, a ajutat și vremea ca zilele să treacă toate la fel și să ne trezim la sfarșit de martie ca dăm ceasurile înapoi (ok, ăia care le-am plătit le putem purta în continuare) și încă să nu simțim pe deplin primăvara.

Pentru că n-am fost harnică la scris nici luna asta, (fie vorba între noi, nu mi s-a întamplat în veci să scriu doar 2 articole într-o lună) m-am gândit să mă scot ca și luna trecută si să fac un articol cu tot ce-am făcut în martie, care să rămână așa, pentru eternitate:

  • Încep cu una rea de tot, în seara de 11 martie mi s-a furat telefonul la Auchan. Nu pot să spun că nu i-am invitat cumva pe hoți să-l ia ținându-l lejer în buzunarul de la geacă. Cu toate astea, am fost șocată când am văzut că nu-l mai am. Dap, am făcut plângere la poliție, mi-a spus politistul: Da, doamnă, e dreptul dumneavoastră să depuneți plângere, numai să n-aveți nicio așteptare. Adevărul e că n-am.

Continue reading E aproape sfarsit de martie

Exersăm mușchii pelvisului

De unde acum câteva luni nu m-aș fi văzut în veci într-o sală de sport, am acum abonament la două. Ok, asta se întâmplă doar luna asta, pe la mijlocul lui februarie o sa renunț la unul din ele, dar am vrut să știți că merg la două săli de aerobic, doar așa, ca să mă laud. Nu cred că voi mai avea vreodată ocazia s-o fac.

Acum, cred că vă imaginați că am fost elevul problemă la ambele locații. Ba nu aveam prosop, ba uitam apa, ba făceam exercițiile ca nimeni altcineva… Odată m-am dus chiar cu un prosop de plajă. În fine, o știți și voi pe aia care vine la sală și strică zen-ul tuturor când scapă mingea de fit si n-o mai prinde decât la ieșire. Eu sunt. Aici. Da. Am mâna ridicată.

Numai că, vedeți voi, nu trebuia să mă culc pe laurii neputinței, pentru că aseară la ora de pilates, cineva a fost mai tare ca mine.

Continue reading Exersăm mușchii pelvisului