O poveste ca oricare alta

A fost odată ca niciodată o familie netradițională care avea doi copii. Unul al mamei, altul al tatălui (adoptat cumva de acesta pentru că trăise pe vremuri cu mă-sa).

Copilul mamei era exemplar. Nu numai că avea note bune, dar avea prieteni mulți și făcea proiecte frumoase cu care avea succes. Copilul tatălui învăța și el bine, avea și câțiva prieteni gălăgioși și ofticoși, dar nu făcea proiecte. Lui îi plăcea mai mult să strice proiectele urâte ale celorlalți copii. Copiii învățau în aceeași clasă, aveau aceeași învățătoare, dar nu stăteau în aceeași bancă.

Continue reading O poveste ca oricare alta

Nea Ică a învățat să răspundă la iPhone 7

Se pare că n-am avut relație tocmai bună cu telefoanele mobile pe care le-am avut. Cel puțin nu în ultimii doi ani, timp în care  mi-a fost furat un Note 4 din buzunar la Auchan Titan, am scăpat un iPhone 6 în toaletă  și în urmă cu o săptămână mi-am lăsat telefonul la poartă în zăpadă lângă mașină vreun sfert de oră până mi-am amintit de el și am început să-l caut. Așa-i că ați zice că o persoană care a trecut prin câteva chestii din astea, va fi mult mai atentă pe viitor cu bunurile ei de valoare, numai că…

Azi dimineață (ora 6.30) trebuia să ajung în mare viteză undeva la capătul străzii mele (cca 500 m de casă) să duc ceva unei fete care îmi făcea un serviciu. Nu uitați că azi a fost o minunată zi de iarnă în plin sfârșit de martie, deci strada toată era albă, ningea și vântul viscolea zăpada. Eram în mare întârziere, așa că am alergat cât m-au ținut picioarele prin viscol imaginându-mi că-s Tibi Ușeriu, iar strada mea e Ice Road-ul ăla străbătut de el.

M-am întâlnit cu fata, i-am dat coletul și abia trăgându-mi sufletul, am făcut cale întoarsă. Din obișnuiță am dus mâna la buzunare și mi-am dat seama că n-am telefonul. M-am speriat un pic, dar eram 80% sigură că l-am lăsat acasă. Cu toate astea m-am uitat pe jos să nu-mi fi căzut din buzunar când am alergat, dar nu l-am găsit. Am intrat în atelier și acele 80 de procente s-au evaporat pe loc când mi-am dat seama că telefonul nu-i acasă. M-am întors imediat pe drum și l-am reluat minuțios. Nimic. Se luminase bine și oamenii erau din ce în ce mai mulți pe stradă. În tot timpul ăsta o colegă suna pe telefonul meu și nimeni nu răspundea. Măcar suna, gândeam.

Continue reading Nea Ică a învățat să răspundă la iPhone 7

Numai mâine nu-i poimâine

Mai avem fix două zile de lucru. Și ca niciodată nu-s două zile extrem de aglomerate, cel puțin nu pentru mine. Exporturile au plecat, ce noroc pe noi ca sunt greu de găsit transportatorii la sfârșit de an, în felul ăsta ultimul export a fost în 9 decembrie, am avut timp să terminăm cât de cât și comenzile interne, iar în astea două zile lucrăm pentru ianuarie. Minunat! De mult n-a mai fost așa. Dacă și banii ar intra la timp m-aș declara mulțumită. În fine, suficient despre muncă, acum gândul ne pleacă la distracție sau cel puțin la odihnă.

decor-craciun-colt-de-relaxare-fotoliu-living-pernute-si-paturi-traditionale-scandinaveNu avem nimic planificat pentru sfârșitul de an, urăsc să merg în locuri aglomerate, din cauza asta majoritatea concediilor noastre sunt planificate în extrasezon. Pentru noi de sărbători nicăieri nu-i mai bine ca acasă. Să vină prietenii la noi… da. Asta e altă poveste, asta ne place. Sunt cu toții primiți cu mare bucurie și invitați să se simtă ca acasă. Așa că ne așteaptă niște sărbători liniștite, cu ceva ieșiri la filme și în oraș la plimbare.

Sper să citesc mult, am primit zilele astea niște cărți, o să încep cu ”De ce să fii fericită când poți să fii normală” despre care am auzit numai lucruri bune, și sper ca în zilele astea multe și libere să ne întâlnim des aici pe blog, cu povești de viață și sărbători așa, ca pe vremuri.

Continue reading Numai mâine nu-i poimâine

34 versus 44

Am 44 de ani. De vreo 7 zile. S-a schimbat ceva la mine față de, să spunem, acum zece ani? Nop. Ba da. Sau nu?!

Ce făceam la 34?

Lucram într-o firmă de papetărie, eram ceva, brand manager, intram la 8,30 la lucru și ieșeam la 17. Aveam ochii verzi/albaștrii și purtam zilnic pantofi cu toc. Fetele aveau 7 ani, erau în clasa întâi. Ieșisem o singură dată din țară și atunci pentru ceva legat de job, nici vorbă de vacanțe. Locuiam  la curte și nu-mi plăceau SF-urile deloc. Soțul meu era cu 2 ani mai tânăr ca mine. 🙂

Continue reading 34 versus 44

Îmi place toamna

E a opta toamnă în care vă spun lucrul ăsta: Îmi place! Îmi plac zilele mohorâte, îmi place ploaia care ține nopți în șir. Îmi place perioada de pregătit conserve pentru iarnă (hmm, cred că weekendul acesta ne așteaptă și pe noi niște borcane goale). Aș vrea ca tot timpul anului temperaturile să se învârtă în jur de 18-20 de grade.

Acum, dacă stau bine să mă gândesc, cred că îmi place vremea asta și pentru că îmi permite să pun pe mine niște haine din care să nu se observe că am cam adunat kg pe burtă și c.r. Vedeți, motive se găsesc.

Numai că toamna asta am o mare durere în suflet. Un accident stupid, așa cum sunt toate, și doi oameni tineri din familia noastră nu mai sunt. S-au dus! Odihniți-vă în pace, oameni frumosi!

Continue reading Îmi place toamna

Ce fac eu pentru mediu?

proteja naturaOmul e cea mai nebună specie.Venerează un Dumnezeu invizibil, în timp ce distruge o Natură vizibilă. Fără să-și dea seama că Natura pe care o distruge e Dumnezeul ăla pe care îl venerează. Hubert Reeves

Am găsit citatul acesta undeva și l-am pus într-un draft. M-am gândit atunci că voi scrie un post legat de chestia asta. Un post despre câți dintre noi am înțeles că asta ne ține în viață, Natura de care ne batem joc în mod sistematic.

Apoi a venit ziua în care am găsit draftul și n-am mai știut ce să fac cu el. Apoi m-am gândit la mine, și la ce fac eu, la nivel super-micro, ca să protejez natura. Am găsit așa: Continue reading Ce fac eu pentru mediu?

E aproape sfarsit de martie

Nici nu știu cum a trecut luna asta. Bine, a ajutat și vremea ca zilele să treacă toate la fel și să ne trezim la sfarșit de martie ca dăm ceasurile înapoi (ok, ăia care le-am plătit le putem purta în continuare) și încă să nu simțim pe deplin primăvara.

Pentru că n-am fost harnică la scris nici luna asta, (fie vorba între noi, nu mi s-a întamplat în veci să scriu doar 2 articole într-o lună) m-am gândit să mă scot ca și luna trecută si să fac un articol cu tot ce-am făcut în martie, care să rămână așa, pentru eternitate:

  • Încep cu una rea de tot, în seara de 11 martie mi s-a furat telefonul la Auchan. Nu pot să spun că nu i-am invitat cumva pe hoți să-l ia ținându-l lejer în buzunarul de la geacă. Cu toate astea, am fost șocată când am văzut că nu-l mai am. Dap, am făcut plângere la poliție, mi-a spus politistul: Da, doamnă, e dreptul dumneavoastră să depuneți plângere, numai să n-aveți nicio așteptare. Adevărul e că n-am.

Continue reading E aproape sfarsit de martie

Exersăm mușchii pelvisului

De unde acum câteva luni nu m-aș fi văzut în veci într-o sală de sport, am acum abonament la două. Ok, asta se întâmplă doar luna asta, pe la mijlocul lui februarie o sa renunț la unul din ele, dar am vrut să știți că merg la două săli de aerobic, doar așa, ca să mă laud. Nu cred că voi mai avea vreodată ocazia s-o fac.

Acum, cred că vă imaginați că am fost elevul problemă la ambele locații. Ba nu aveam prosop, ba uitam apa, ba făceam exercițiile ca nimeni altcineva… Odată m-am dus chiar cu un prosop de plajă. În fine, o știți și voi pe aia care vine la sală și strică zen-ul tuturor când scapă mingea de fit si n-o mai prinde decât la ieșire. Eu sunt. Aici. Da. Am mâna ridicată.

Numai că, vedeți voi, nu trebuia să mă culc pe laurii neputinței, pentru că aseară la ora de pilates, cineva a fost mai tare ca mine.

Continue reading Exersăm mușchii pelvisului

Oficial e vacanta

Neoficial azi la prânz vine cineva să ridice niște marfă (n-a mai venit, vine mâine, deci nici maine nu-i complet vacanță) , mai trebuie să merg la trezorerie (nu m-am mai dus), și mă uit încă în cont din  3 în 3 ore, poate, poate, vreun client se gândește să-mi plătească și mie anul ăsta facturile (doh, în loc să intre, au ieșit niște bani).

Altfel e vacanță. Dar griji tot sunt, sentimente de neputință tot sunt. Am luat cadouri pentru aproape toată lumea, mai puțin pentru copiii mei. Pentru că nu știu ce-și doresc. Ok, vor aifoane și chestii ciudate, bilete la concertele lui Biber din state, dar nu-am eu cum să le pot da cadou așa ceva acum. So, mai am doua zile o zi să le găsesc cadourie perfecte.

În rest, snickers-ul e gata, salata de boeuf la fel, de tobă și de caltaboși a avut mama grijă deja. Mâine doar fierbem sarmalele și ne pregătim de venirea Moșului.

Continue reading Oficial e vacanta