Ne-am mutat

Nu, nu cu domiciliul. Ar fi aproape imposibil să facem asta. Ne-am mutat cu atelierul într-o altă locație și l-am transformat în ”secție de producție”, deși nu-s chiar împăcată cu denumirea asta.

Avem firma de 10 ani (anul acesta, cândva în septembrie se împlinesc), timp în care activitatea ne-am desfășurat-o în atelierul amenajat în curtea noastră. A fost o perioadă foarte frumoasă și cel puțin la fel de stresantă (pentru cei care nu știu, dacă ai firma acasă nu înseamnă că ai liber când vrei tu, ci mai degrabă că n-ai liber decât pentru mâncare și somn). Bine, nu mă plâng, noi am ales să trăim așa, era și un confort pe care acum nu-l mai am, mă întreb ce-o să fac cu toți pantalonii scurți cu care veneam ”la birou” până acum trei săptămâni.

Mutarea asta a însemnat o muncă titanică, a implicat un buget imens pentru posibilitățile noastre și amenajarea unui spațiu triplu ca și dimensiune față de ce aveam înainte, iar azi când ne uităm în urmă încă nu ne vine să credem că am făcut-o. Era timpul, nu-i așa?

Continue reading Ne-am mutat

Nu-mi pasa deloc de politica de azi

Știu că articolul ăsta vine prea abrupt după cel de ieri, dar trebuie s-o spun. Nimic, dar absolut nimic nu mă va face vreodată să ies în stradă pentru a schimba ceva în politică. Am făcut-o odată și mi-a ajuns.

Vă spun cu mâna pe inimă că nu-mi pasă absolut deloc de cine conduce România, nici de la Palatul Cotroceni nici de la Palatul Victoria și cu atât mai puțin din Casa Poporului. Nici măcar Codruța Chioveși nu mă mișcă. Mă gândesc foarte, foarte serios să nu mai merg niciodată la vot.

Am o firmă, la care sunt asociată cu soțul, din 2008. Este o firmă de producție confecții, care indiferent de către cine a fost condusă România, a mers înainte. Și a crescut. Nu a făcut-o brusc, a fost o creștere organică, pentru care am tras cu dinții multe zile și uneori nopți, și am ajuns de la 2 angajați în 2009, la 8 angajați în 2015. Avem o cifra de afaceri anuală de aproape jumătate de milion de euro și ne plătim la zi (cu greu) toate datoriile. Nu am făcut afaceri cu statul dacă nu luăm în calcul niște halate de molton făcute pentru un spital din Călărași și niște steaguri pentru un ADP. V-am spus toate astea ca să înțelegeți de ce nu-mi pasă.

Continue reading Nu-mi pasa deloc de politica de azi

Unde se duce timpul când se duce?

Citeam zilele trecute niște posturi de pe blogul acesta de prin 2009 (era acolo ceva legat de copilul Iulia și copilul Sonia care erau atunci în clasa a III-a, a trecut ceva timp ținând cont că acum sunt într-a IX-a) și m-a izbit calendarul postărilor de atunci, nu era zi în care să nu fi scris câte ceva. Am văzut apoi calendarul posturilor din decembrie și mi-a venit să plâng. Șapte articole. Seven. Sette. Sieben. Nici în ianuarie nu stau mai bine și timpul trece. Aproape că aud ceasul ticăind.

În apărarea mea pot spune doar că sunt în atelier de la 8 dimineața până la 8,30 seara cinci zile pe săptămână ( am început deja lucrul și după amiaza cu o echipă de oameni, so…), legăturile mele cu netul se pierd încet, încet, însă nu vă imaginați că scăpați de mine definitiv, că nu va fi așa.

E drept că seara când intru în casă nu văd decât dușul și patul, dar măcar o dată la două zile apuc să mă gândesc: n-am scris nimic nici azi. Și-mi fac mustrare în gând și-mi promit că a doua zi voi fi mai harnică și voi scrie. A doua zi nici măcar mustrare nu-mi mai fac.

Continue reading Unde se duce timpul când se duce?

Meseriașii pricepuți

Am un mare respect pentru meseriașii pricepuți, dar am un și mai mare respect pentru echipele de meseriași pricepuți. Știți voi, băieții aia care vin și-ți montează mobila pentru dormitor în maxim o jumătate de oră, după ce tu te-ai chinuit două zile să potrivești bucată cu bucată în niște nenorocite de șuruburi și nu și-a ieșit nicicum.

Da, aveți dreptate, sintagma meseriași pricepuți nu există, am inventat-o eu acum pentru că am întâlnit atât de mulți meseriași nepricepuți, încât cred că sunteți de acord cu mine că meseriaș nu mai înseamnă de mult un om iscusit care chiar se pricepe la meseria pe care o practică.

S-a ajuns la asta pentru că nu mai există școli adevărate de meserii, sau dacă există prea puțini tineri vor să le urmeze, pentru că, nu-i așa, toată lumea visează să lucreze la birou. 😀

Continue reading Meseriașii pricepuți

Idei de cadouri pentru Dragobete, 1 Martie sau 8 Martie

Pentru că mulți dintre noi facem în fiecare an aceleași cadouri neinspirate persoanelor iubite, m-am gândit ca anul ăsta să vă dau eu două idei.

1. Cum sunt o iubitoare de lectură evident că vă voi recomanda să dăruiți cărți, mai ales că zilele astea Editua All are două oferte de nerefuzat:

  • puteți comanda online cărți de pe all.ro si beneficiați de reducere de 50% ( asta mai e valabil doar azi și mâine, dar bine că ați aflat acum);
  • dacă nu-i timp suficient și totuși vreți să-i luați cadou o carte sau două, de ce nu trei, atunci aflați că până pe 28 februarie la Librăria Cărturești ai la două cărți cumpărate din colecția Iubiri de altă dată (sunt 17 cărți în colecție, le poți vedea aici) o a treia gratis. Și pentru colecția Strada Ficțiunii este la Cărturești aceeași promoție, așa că ai de unde alege.

Continue reading Idei de cadouri pentru Dragobete, 1 Martie sau 8 Martie

Aconso

Pentru cei care încă nu știu, Aconso este numele atelierului nostru de croitorie. El are tot felul de înțelesuri pentru noi, pornind de la ac-ul de început și terminând cu so-ul de la sfârșit, dar nu-s importante pentru voi.

Avem firma sub numele ăsta din 2008, dar atelierul datează din 1990, adică fix de când s-au înființat firmele private în Romania. Mama soacră era tartorul firmei atunci, mai exact ea centra, ea dădea cu capul. Ea alerga după comenzi, ea cumpăra materialul și accesoriile, ea croia, ea cosea, ea făcea factura, ea livra produsele. O mai ajuta tata cu mașina uneori, dar în cea mai mare parte din timp se descurca singură. Noi, eu și Sorin eram la școală pe vremea aia.

Timpul a trecut, noi am terminat facultățile, ne-am angajat care pe unde a putut, iar mama a continuat singură să se descurce cu mica ei afacere. Mică zic, dar ea nu lucra decât la serie, adică minim 30 buc dintr-un produs. Și afacerea mergea ca pe roate. A trebuit în scurt timp să-și ia ajutoare vreo două fete (îți amintești, Cristina?), una din ele lucrează la noi și azi.

Continue reading Aconso

Trusa de scule

trusa de sculeCitind la Cami despre felul în care rezovă Cip al ei treburile bărbătești ale casei, mi-am amintit de eterna mea problemă cu Sorin, și anume o trusă de șurubelnițe, patenți si chei de tot felul  de la Ikea, pe care eu nu l-am lăsat s-o cumpere pe motiv că aveam oricum acasă o grămadă de șurubelnițe, patenți și chei. Asta se întâmpla acum vreo 5 ani.

De atunci, vă dați seama, au existat nenumărate situații în care Sorin avea nevoie ba de o cheie al cărui număr nu se găsea în cele 25 de chei deja prezente în garaj, ba de un patent cu vârf subțire, altfel decât cele aflate în cele 5 truse de scule pe care le are deja, ba de o șurubelniță subțire cu magnet, ba…

Ei, de fiecare dată când el nu găsește o sculă potrivită, nu ratează ocazia de a-mi aminti că dacă ar fi avut el trusa aia de scule de la Ikea, cu siguranță acolo s-ar fi găsit ce-i trebuia. Ba, uneori, când îl mai cheamă câte un prieten să-l ajute să instaleze ceva sau să-și repare fieștece, parcă îl văd cum se oprește în ușă înainte de a pleca și ușor încruntat zice:

Continue reading Trusa de scule

Oamenii care muncesc se bucură altfel

Vă spuneam că zilele astea am ca obiectiv semi-secundar să rezolv treaba cu pantofii de dans.

Atelierul de cizmărie la care i-am comandat, e pe undeva pe la Diham, bine ascuns în spatele unor blocuri. Ca în orice cizmărie (nu știu de când n-ați mai intrat voi într-una) e și acolo plin de încălțăminte veche care se vrea refăcută, de bătrâni refuzați politicos atunci când cârpirea pantofilor ar fi mai costisitoare decât achiziția altora noi (era ieri o bătrânică, care voia așa multe lucruri să schimbe la niște ghete, că la un calcul simplu a ieșit un deviz de 135 lei. Doamna de la ghiseu a îndemnat-o să meargă să-și cumpere niște ghete noi, ceea ce mi s-a părut de bun simț, decât să-i ia banii ăia pentru înlocuit pielea celor vechi și refăcut talpa 🙁 ).

Hai că m-am pierdut în amănunte. Ideea e că oamenii ăia (soț și soție) țin în picioare cizmăria asta și o fac excelent. Ei fac pantofii de dans pentru mulți dansatori din București. Lumea intră și iese de la ei din magazin, mai ceva ca de la farmacie. Din ce-am văzut, se lucrează cu mare drag și nu se duc oamenii cu vorba. Cizmăria e deschisă, ca să vă faceți o idee de cât de mult se lucrează, de la 8 dimineața până la 20,00-20,30 seara. Când am auzit mă gândeam la noi și la atelierul nostru de croitorie în care și noi lucrăm zi lumină, numai că măcar suntem tot timpul acasă.

Continue reading Oamenii care muncesc se bucură altfel

Multe, multe comenzi

Și toate cu termen scurt de predare. Prevăd vreo zece zile fără de odihnă, tocmai ce ne-am dat seama că dacă vrem să terminăm la timp comenzile, va trebui să nu ne mai oprim din muncă. Ușor de zis, greu de făcut, că vorba aia, oameni suntem.

Lăsând gluma la o parte (știu, trebuia să fi zis o glumă ca să pot baga expresia asta), vom lucra zilele astea în același timp veste, hanorace, portfarduri, șepci pentru misionarii din deșert (da, există), cămăși sârbești, șorturi și geci. Toate în cantități pornind de la patruzeci și ajungând la unele dintre ele (ok, la unul) la peste zece mii. Că trebuie să fie totul gata în zece zile v-am mai zis, așa că aș face bine să mă duc în atelier să dau o mână de ajutor că de data asta chiar nu știu pe unde vom scoate cămașa.

A, și fix acum am hotărât că nu mai e bună masa de croit pe care o avem, așa că vreau să-i schimb blatul. Azi.

Continue reading Multe, multe comenzi