Mi-am facut tratamentul cu keratina pentru păr

Acum vreo lună și jumătate eram complet străină de subiect, azi am deja 5 săptămâni si-un pic de la aplicare.
Mai întâi a venit o colegă cu știrea (știre pentru mine, că oamenii informați aflaseră de ani buni că există chestia asta, eu nu) și mi-a stârnit curiozitatea. Eu am un păr care stă înfoiat și se electrizează. deși e foarte rar. Mie îmi place să stea drept, dar dacă se poate, fără să folosesc placa, se înțelege de ce.  Știu că e o ciudățenie să ai părul rar și totuși să-l vrei drept, dar cine suntem noi să judecăm gusturile femeilor.
Mai întâi am aflat despre tratamentul cu kertină următoarele:

  • îmbracă părul într-o carcasă de keratină care-l face să stea drept, să nu se mai rupă și să se electrizeze mai puțin. V-am spus că-l face să stea drept? Fără placă!
  • se aplică relativ ușor, dar cu foarte multă răbdare, mai întâi se spală bine părul cu un șampon special clarifiant pe care l-am primit în pachet, apoi se usucă foarte bine. După uscare se aplică tratamentul cu keratină pe fiecare suviță în parte, se așteaptă vreo jumătate de oră și apoi, fără spălare, se usucă din nou. Când părul e uscat, se ia șuviță cu șuviță și se îndreaptă cu placa. Iese uau, o să vedeți, dar eu am apelat pentru întregul tratament la prietena și coafeza mea, Ileana, care cu o răbdare de înger mi-a aplicat tratamentul exemplar.
  • ne ține aproximativ trei luni, dar este necesar să ne spălam părul doar cu sampon și balsam fără sulfați, știți voi, sampoane din cele vândute la plafar, eu mi-am luat Urtekram, nu pentru că știam cine știe ce despre ele, ci pentru că astea mi-au ieșit în cale. Au fost 27 lei samponul și tot atât balsamul. Până acum sunt super-mulțumită de ele.
  • după aplicarea tratamentului, trei zile nu trebuie să udăm în nici-un fel părul, să nu-l dăm nici măcar după ureche (el ia foarte ușor ce formă îi dai și poate rămâne așa, eu n-am riscat), să nu purtăm șapcă, căciulă sau mai știu eu ce bentiță. Nimic. E drept că după două zile mi s-a îngrășat ca naiba, dar am rezistat și acum stau și câte o săptămână fără să-l spăl și el e super ok.
  • după fiecare spălare trebuie neapărat ca părul să fie uscat cu feonul. Se zice că keratina se activează la cald, probabil din cauza asta trebuie făcut așa, eu mă țin de asta. Pe măsură ce se usucă devine super mătăsos și stă drept, ceea ce la mine era imposibil înainte, se ondula ca naiba.

Și acum să vă povestesc pe scurt cum am făcut. Am luat netul la mână, am căutat, m-am informat și mi-am comandat kit-ul, care contine sampon și tratament pentru o anumită lungime de păr, alegi tu din ofertă în funcție de cât păr ai. Eu am luat prea mult, mi-a rămas puțin, dar știu cum o să fac data viitoare. Am plătit pe el 125 lei (or something like that), cu tot cu transport a fost 130. Pe asta pe care am ales-o eu o cheamă keratină braziliană CocoChoco Gold și am luat-o de la Kerashop Professional, varianta cu 80 ml.

Continue reading Mi-am facut tratamentul cu keratina pentru păr