Cum am învățat să schiez

Dacă tot am vorbit despre munte în ultimul timp și poate nu mai e mult și vom putea practica sporturile de iarnă în voie, am zis că-i momentul să aduc vorba despre cât de mult îmi place să schiez, poate așa chiar voi ajunge iarna asta de mai multe ori pe pârtie.
la-schiA fost odată ca niciodată, să tot fie vreo 12 ani de atunci, o fată care nu știa să schieze, dar tare i-ar fi plăcut. Din fericire avea un prieten care schia și care a dus-o la un magazin și a aranjat treburile în așa fel încât fata și-a luat echipament complet de schi pentru primul ei weekend pe pârtie. Chiar și soțul ei s-a echipat pentru pârtie pentru că, nu-i așa, distracția e cu atât mai faină cu cât grupul e mai mare.
Am ajuns cu greu la pârtie pentru că mi-am pus clăparii de la mașină și pentru un începător nu-i tocmai floare la ureche să urci, fie și numai până la baza pârtiei, în clăpari. Dar nevoia te învață și cum toți din jurul meu făceau asta mi-am zis că nu-i imposibil nici pentru mine. N-a fost. M-am obișnuit repede cu încălțările rigide care îți protejează picioarele și cărându-mi schiurile pe umăr am început să mă cred schioare. Habar nu aveam că de acum în colo va începe greul.
Am început pe pârtia de… începători și fără să mă ducă capul să plătesc un monitor să mă învețe mișcările corecte, mi-am lăsat fără discernământ picioarele duse de schiuri la vale. A fost super, mi-am ținut echilibrul impecabil, aproape că nu înțelegeam ce e așa greu la faza asta cu schiatul. Apoi am ajuns la capătul pârtiei și mi-am dat seama că nu știu cum să mă opresc, și pentru că urma un gard de sârmă, m-am aruncat într-o parte și m-am făcut una cu pârtia.

Norocul meu a fost că baieții care mi-au vândut skiurile mi-au reglat legaturile astfel încât acestea să de desprindă repede în cazul unei căzături. Știți cum e, când vinzi skiuri și clăpari te mai uiți și la om și-ți cam dai seama ce va face el pe pârtie. Pe mine m-au citit corect. La câte căzături am luat în ziua aia (dap, au urmat și alte coborâri cu aruncare pe burta sau pe spate la final) până am învățat să fac plugul și să opresc alunecarea până la gardul de plasă, aveam vânătăi pe picioare care mi-au trecut complet abia  o lună mai târziu.

Până la urmă am învățat să schiez. Cum? Prin încercări multiple, prin tras cu urechea la explicațiile pe care monitorii de schi dădeau elevilor lor, prin urmărirea mișcărilor celor care știau ce fac pe acolo, am ajuns la sfârșitul zilei să iau teleschiul și să mă trezesc cu schiurile în picioare în vârful pârtiei de avansați alături de toți prietenii mei care aveau tot dreptul să fie acolo, pentru că ei ȘTIAU SĂ SCHIEZE.

Continue reading Cum am învățat să schiez

Cheile Tișiței și un weekend cu o priveliște de vis

Am fost în weekend la munte așa cum v-am mai spus. N-am uitat acasă nimic, dacă luam și-un marker cu care să ne scriem numele pe pahare era bagajul perfect.

Am fugit de aglomerația de pe DN1 și am ales Munții Vrancei, adică zona Lepșa, mai exact Cheile Tișiței. Am fost cazați chiar la pensiunea cu numele acesta și a fost foarte frumos. Chiar dacă nu prea ne cunoșteam toți unii cu alții la început (ne-am strâns o gasca de 18 oameni), chiar dacă a trebuit să curățăm bucătăria ca s-o putem folosi, chiar dacă sâmbătă seara s-a luat curentul electric și a rămas toată zona în întuneric până dimineața, noi ne-am descurcat. Sau, cum ar spune un înțelept, ne-am văzute de ale noastre.

Am cunoscut oameni faini cu care sper să ne mai vedem si cu alte ocazii, am avut burete, lavete si detergent de vase de acasă, iar când s-a luat curentul, exact când începuse ”un chef nebun”, am avut o boxă portabilă și a cântat muzica din smartphoane până în zori. Mă rog, 12,01 tot zori se cheamă. Bateria externă ne-a fost lanternă și smartwach-ul călăuză.
În rest, vremea a ținut cu noi, am tras cu arcul (am venit cu el de acasă), am ascultat susurul Putnei care curgea exact pe lângă pensiune, am făcu poze, am fost în vizită la Mănăstirea Lepșa și am rămas uimiți de liniștea și frumusețea zonei.

Continue reading Cheile Tișiței și un weekend cu o priveliște de vis

Bagajul pentru un weekend la munte

Nu-i ca și cum vom face bagajul pentru un weekend de drumeții periculoase, noi abia dacă vom trece de curtea pensiunii la care vom sta. Dar chiar și așa, am zis să fac lista asta ca să am unde mă uita de câte ori vom mai ”evada” câte un weekend prin vreun loc cu aer. Curat.

  • Haine groase inclusiv de stat în casă, pentru că nu mi se pare nimic mai mișto decât să intri plin de frig, zăpadă, ploaie în casă, să te schimbi în ceva călduros și confortabil și să bei un vin fiert. Mă rog, un ceai. Nu uitați bocancii de drumeție și lăsați acasă orice are toc. Nu vă trebuie la munte. Aruncați în bagaj și-o căciulă. În rest, două hanorace, două perechi de pantaloni, lenjerie și o geacă groasă sunt de ajuns. Poate și-un fular. Poate.
  • Vin și ceai, adică ceva de băut și ceva de mâncat. De cele mai multe ori plecăm cu oareșce alimente de acasă, chiar dacă mai mâncăm pe la vreo cârciumă pe acolo, ce avem de acasă e sfânt. Ceva pentru dimineață, cafea, pâine, legume, fructe și carne pentru grătar. Cu astea în sacoșă n-ai treabă trei zile pe munte. Dacă nu aveți fumători cu voi să luați neapărat și chibrituri. În plus eu iau mereu burete, detergent de vase, pahare de unică folosință, o lavetă, servețele, folie pentru sandvișuri și sticle mici de apă.
  • Cosmeticele toate. Glumesc, nu faceți asta, dar un gel de duș, un șampon (astea de obicei le găsești în locație, dar poate nu te speli decât cu unele speciale, ale tale), un parfum, ceva farduri, perie de păr, pastă de dinți și periuțe. Mai nou avem o problemă cu periuțele de dinți, fetele și Sorin au trecut de ceva vreme la periuțele electrice și era un coșmar de câte ori plecam în vacanțe. Volum mai mare, încărcătoare pentru ele, o nebunie). Noroc cu mine, care am descoperit că pot lua o singură periuță electrică căreia îi pot înlocui pe rând capul, iar în felul acesta se spală fiecare cu periuța lui și eu am mult mai mult loc în portfardul cu cosmetice. Bine, mă gândesc serios să-mi iau de Crăciun și eu o periuță electrică din asta, am așteptat doi ani până să mă hotărăsc ce vreau, dar și când m-am decis… Am ales Philips pentru că am de la ei mai multe chestii (da, și ondulatorul de păr, bine că mi-am amintit, să nu cumva să-l uit dacă vreau să fiu o divă pe crestele munților). Revenind, puteți să uitați tot acasă, mai puțin peria de păr și periuța de dinți. Era o glumă cu ondulatorul, doar dacă vă prinde Revelionul acolo ar trebui să-l luați cu voi, altfel nu.
  • Încărcătoare și telefoane, aparatul foto, baterii, lanternă și tot ce credeți voi că s-ar putea să vă trebuiască. Sorin are în portbagaj un briceag din acela profesional și o mini lopată (el spune că-i pentru zăpadă, eu nu știu ce să zic). Ar fi bună și o mini toporișcă și-un cuțit de vânătoare.
  • Medicamente. Chiar dacă nu urmezi o schemă de tratament, e bine să ai la tine un plasture, un antinevralgic un unguent antiinflamator și ce știți voi că mai luați când vă supără câte ceva.
  • Jocuri. Dap, chiar dacă nu merg cu voi copiii, niște jocuri din astea de societate sunt super-faine seara la munte. Nouă ne place yams, canastă, whist, așa că ne luăm cărțile și zarurile. Să fie.
  • Bani și acte. Lasă cardurile acasă sau uită de ele într-un buzunar ascuns al portofelului. La munte, mai ales în zonele izolate, bazeaza-te pe ce ai cumpărat deja și în cel mai rău caz pe cash. Bani cash.

Continue reading Bagajul pentru un weekend la munte

Fursecuri cu ciocolată și-un weekend la munte

În weekendul acesta plecam la munte. Nimic spectaculos, o cabană izolată dar aproape de râu, într-o zonă după părerea mea cea mai puțin poluată de la noi din țară, zona Soveja-Lepșa. Nu m-am ocupat eu de închiriere și nu știu prea multe despre loc, dar imediat ce revin vă spun impresii, deocamdată am încredere în prietenii mei, sigur n-au ales ceva nasol.

Altceva voiam să spun. Săptămâna trecută mi-a arătat Iulia o rețetă de fursecuri cu ciocolată de pe contul lui Isaia Dydy. Sper să nu se supere că i-am pus filmulețul aici, dar eu deși am făcut rețeta de două ori, n-aș putea să explic mai bine. A insistat copilul atât de mult s-o facem, încât într-o seară ne-am apucat împreună să coacem fursecuri.

Nimic nu se compară cu mirosul din casă când la cuptor se fac prăjituri.

Continue reading Fursecuri cu ciocolată și-un weekend la munte

Cum ne pregatim cămara pentru iarnă

Toamna se numără bobocii și se pregătesc conservele pentru iarnă. Toamna asta, parcă mai mult ca niciodată, piețele sunt pline de legume și fructe, care abia așteaptă să-și ocupe locul în cămările noastre sau, mai nou, în lăzile frigorifice din cămările noastre. Noi avem una de vreo trei ani și nu e niciodată goală.

V-am tot arătat de-a lungul timpului cum facem noi zacusca sau dulcețurile, dar aș vrea să punem un pic în ordine, pas cu pas, lucrurile pe care le facem toamna pentru a avea o iarnă liniștită.

  • În primul rând ne facem o listă cu necesarul pentru iarnă al familiei noastre. De obicei lista conține doar alimente, nicidecum cantități, pentru că astea sunt foarte de greu de stabilit înainte, așa că lista noastră arată cam așa: dulceață de caise, piersici, căpșuni, vișine și prune, compot de struguri și vișine, varză acră la butoi, castraveți murați, murături asortate la mini-butoi, suc de roșii cu ardei, zacuscă și, uneori, gogoșari cu muștar (am zis de multe ori că vă dau rețeta asta, dar uite că n-am reușit), fructe de pădure congelate, gogoșari congelați, mazăre și fasole verde congelată, vișine congelate (ies niște prăjituri cu vișine iarna din ele…)
  • Cu lista făcută, le împărțim repede pe perioade de timp pentru preparare,  după cum vă dați seama începem în mai-iunie cu dulceața de căpșuni și terminăm toamna târziu cu varza pusă la murat. Ne setăm niște bugete minime și ne rezervăm timp pentru a pregăti conservele.
  • Aproximăm necesarul de borcane, sticle, rafturi și butoaie, iar acolo unde nu sunt suficiente mai suplimentăm. Dap, și rafturi noi facem uneori.  Ca să nu mai spun că lada frigorfică o putem umple într-o singură zi. Aici e un pic problemă, pentru că mama e cu legumele și noi suntem cu carnea, așa că locul în ladă e negociat până la ultimul spațiu. Pentru că da, de Crăciun un porc întreg trebuie să intre tot în ladă. Poate ar trebui să ne luăm una nouă de aici de 580 litri, a noastră nu prea mai face de multă vreme față cantităților pe care noi avem de gând să le depozităm în ea. În plus, de la an la an, mama constată că legumele congelate îi sunt mult mai practice pentru gătit iarna, și ne solicită din ce în ce mai mult loc pentru ele.  Când am cumpărat-o și-am instalat-o în cămară ne întreba cu ce o vom umple și, trei ani mai târziu, nu mai avem loc de ea. În fine, e important să nu cumperi mai mult decât ai loc în cămară să păstrezi.
  • Cumpărăm și pregătim fructele și legumele imediat pentru conservare. Adică dimneață devreme mergem la piață și până la ora prânzului avem conservele gata preparate. E mai ușor cu cele congelate, vă spuneam, dar chiar și pe ele mama le taie și le pune în punguțe pentru câte un fel de mâncare. Nu ne apucăm niciodată să punem și murături, să facem și zacscă și dulceață în același timp. În felul acesta nu suntem nicioadă foarte ocupați cu cămara. Azi o dulceață, săptămâna viitoare niște murături, luna viitoare varza, ați înțeles.
  • Etichetăm aproape toate sticlele, borcanele și pungile pe care le conservăm. Asta nu numai că ne ușureză identificarea lor (nu vreți să știți cât de greu găsești mușchiul de porc într-o mare de pungi înghețate), dar etichetarea face ca și cămara să arate foarte frumos și ordonat. Fie că le facem singuri, fie că le luăm de pe diverse site-uri care le pun la dispoziție, etichetarea conservelor e pasul care mie îmi place cel mai mult.
  • Împărțim cămara în trei și așezăm legumele cu legumele, fructele cu fructele și restul alimentelor pe care le păstrăm în cămară (făină, paste, ulei, zahăr, mălai, cartofi, ceapă, etc.) pe un raft separat. În felul acesta oricare dintre noi intră în cămară știe aproape sigur de unde să ia ce îi trebuie.

Continue reading Cum ne pregatim cămara pentru iarnă

14 noiembrie – Ziua Mondiala a Diabetului

În fiecare an în data de 14 Noiembrie se vorbește despre diabet.

sigla-diabetCei care mă citesc de mai mult timp știu că am o nepoțică cu diabet, Aida, și de la ea am învățat atât de multe despre această boală încât vă pot povesti două zile despre ea. Stați liniștiți, n-am s-o fac acum. Voiam doar să vă spun că știu de la sursă cum e viața copiilor insulinodependenți, câte griji își fac părinții lor și cum au devenit cu toții niște minitehnicus pentru a-și ține glicemiile sub control.

Ce face medicina pentru ei, și mai ales ce fac părinții copiilor cu diabet de tip 1 pentru ca viața copiilor lor să fie una fără griji, am aflat ieri la conferința Noi și Diabetul organizată de Asociația Sprijin pentru Diabet, conferință la care au participat peste 250 de persoane. Pentru mine a fost o încântare să văd atâția părinți frumoși alături de copiii lor absolut superbi. Cineva chiar spunea că parcă au fost aleși copiii ăștia, sunt cu toții atât de frumoși…

Probabil ați auzit cu toții despre diabet și deja știți faptul că tratamentul său constă în administrarea regulată de insulină, dar probabil foarte puțini ați aflat că azi persoanele cu diabet de tip 1 pot folosi senzori de monitorizare a glicemiei (senzorul este implantat în piele, măsoară glicemia și la fiecare 5 minute transmite o măsurătoare la receiver-ul pe care purtătorul de senzor îl are în apropierea sa, cam cum ne ținem noi telefonul mobil). Asta înseamnă că persoanele cu diabet nu mai trebuie să se înțepe de fiecare dată pentru a-și afla glicemia, ci o facacum mult mai rar, doar pentru calibrarea senzorului. În completarea acestuia vin apoi pompele de insulină, adică niște dispozitive cu insulina, atașate de corpul diabeticului, care de fiecare dată când primesc o comandă elimină în corpul acestuia câtă insulină i-a fost comandată sau câtă își calculează singură, din nou fără înțepături.

Continue reading 14 noiembrie – Ziua Mondiala a Diabetului

34 versus 44

Am 44 de ani. De vreo 7 zile. S-a schimbat ceva la mine față de, să spunem, acum zece ani? Nop. Ba da. Sau nu?!

Ce făceam la 34?

Lucram într-o firmă de papetărie, eram ceva, brand manager, intram la 8,30 la lucru și ieșeam la 17. Aveam ochii verzi/albaștrii și purtam zilnic pantofi cu toc. Fetele aveau 7 ani, erau în clasa întâi. Ieșisem o singură dată din țară și atunci pentru ceva legat de job, nici vorbă de vacanțe. Locuiam  la curte și nu-mi plăceau SF-urile deloc. Soțul meu era cu 2 ani mai tânăr ca mine. 🙂

Continue reading 34 versus 44

Ce mai citesc

marte-rosuDe o lună întreagă citesc la Marte Roșu de Kim Stanley Robinson .

Subiectul clasic, omenirea și-a dat seama că Pământul n-o mai suportă și trimite 100 de oameni pe Marte să încerce să se adapteze și să transforme planeta roșie într-un loc mult mai primitor pentru pământenii care-i vor urma.  Îmi place de numa, mi se pare o chestie care-ți deschide capul și te face să-ți pui niște întrebări, dar în același timp să și găsești răspunsuri la ele. Pe mine una mă face să încerc să fiu foarte bună în ceea ce fac. Să mă străduiesc zilnic, să învăț, să nu mă dau bătută, să găsesc soluții.

La un moment dat în timpul lunii care tocmai a trecut, am fost la țară la ai mei și am uitat cartea acolo. Acasă pe noptieră mă așteptau celelalte două volume din serie, Marte Verde și Marte Albastru. Vă spun, îmi place atât de mult povestea încât am început deja Marte Verde. Abia am trecut de primele 400 de pagini (citesc doar seara înainte de culcare maxim 15 minute că ora mea de culcare oricum e foarte înaintată) și sunt deja sigură că imediat ce-mi recuperez prima parte de la ai mei, voi lua lectura fix din locul în care am lăsat-o, pentru că ajung oamenii aceia de pe Marte la un nivel de civilizație și se împacă unii cu alții și le cresc afacerile (rudimentare sau super-tehnologizate, normal), de vreau neapărat să aflu ce explicație are autorul pentru felul în care au făcut asta.

Continue reading Ce mai citesc